INTERVIU Ionel Haiduc, preşedintele Academiei, despre Roşia Montană şi gazele de şist: „Dacă interesul economic e serios, mai sacrifici un pic şi din mediu“

INTERVIU Ionel Haiduc, preşedintele Academiei, despre Roşia Montană şi gazele de şist: „Dacă interesul economic e serios, mai sacrifici un pic şi din mediu“

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române

Dacă în rapoartele oficiale poziţia Academiei Române este exprimată ferm împotriva proiectului minier, Ionel Haiduc, preşedintele instituţiei, lasă deschisă şi varianta exploatării, inclusiv cu cianură, dar folosită în mod responsabil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei care vor să-şi formeze o părere despre proiectul minier de la Roşia Montană întâmpină o problemă: identificarea unei surse credibile şi competente din care să-şi extragă informaţiile. Compania are interesele ei, politicienii sunt corupţi, presa nu mai are credibilitate, ONG-urile sunt finanţate de personaje controversate. În această mare de suspiciuni, punctul de vedere al Academiei, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural pe care îl are România, a fost pentru mulţi un punct de reper.
Academia şi-a exprimat opinia încă din 2004, când a emis un raport în care recomanda abandonarea proiectului Roşia Montană din motive economice, ecologice şi culturale. Poziţia Academiei a fost luată în seamă şi de comisia de analiză tehnică de la Ministerul Mediului, unde a recomandat neacordarea avizului, iar săptămâna aceasta preşedintele Ionel Haiduc va fi chemat la comisia parlamentară care analizează proiectul.
Academia nu s-a limitat la raportul emis în 2004 şi, trei ani mai târziu, s-a aliat cu Fundaţia Soros pentru a deschide un centru de informare la Roşia Montană. O acţiune care îi pune la îndoială credibilitatea, având în vedere că George Soros, finanţatorul fundaţiei, este un om de afaceri cu interese în industria minieră, acuzat şi de influenţarea protestelor de stradă prin ONG-urile pe care le finanţează.
Am căutat răspunsuri la preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, însă în spatele rapoartelor oficiale, poziţia acestuia se amestecă în haosul general. Cianura este foarte periculoasă, dar am putea să o folosim dacă am fi disciplinaţi. Valoarea arheologică a zonei este inestimabilă, dar am putea să mai închidem ochii pentru o redevenţă mai mare. Roşia Montană poate fi un dezastru, dar despre gazele de şist Academia nu şi-a format o opinie.
Dacă vi i-aţi imaginat pe academicienii noştri ca pe nişte somităţi cocoţate în turnuri de fildeş din care emit rapoarte şi ne arată calea cea dreaptă, trebuie să aflaţi că se poate ajunge la ei şi că sunt supuşi presiunilor. Şefii unor companii precum Chevreon sau Gold Corporation se aşază cu ei la masă, iar ONG-urile magnatului George Soros le propun parteneriate. Academia a devenit, brusc, o instituţie vie.

"Adevărul": Care a fost procedura de lucru în realizarea acelui raport al Academiei despre proiectul Roşia Montană?
Ionel Haiduc: S-a discutat în secţiile de specialitate ale Academiei. Au discutat istoricii, au discutat geologii...Şi a fost o prezentare în adunarea generală.

S-a realizat şi o documentare la Roşia Montană?
Nu. S-a lucrat pe baza proiectului difuzat de firma Gold Corporation. N-ai ce să vezi la faţa locului. Ce să vezi acolo? Contează proiectul care ţi se pune în faţă.

Oamenii din Roşia Montană, în acele proteste pentru locuri de muncă, au acuzat opozanţii proiectului că emit păreri fără să meargă la faţa locului.
Se face foarte mare caz cu locurile de muncă. Sunt şi alte zone miniere în ţară unde s-au închis minele şi oamenii sunt la fel de necăjiţi, dar fiindcă acolo nu este aur sunt mai puţin interesanţi. Ar trebui să se găsească o soluţie, şi nu numai la Roşia Montană. Nişte mici întreprinderi, nişte făbricuţe. La Câmpeni este o fabrică de mobilă de exemplu. Apoi cu cianura, care a stârnit multe comentarii...

Dumneavoastră sunteţi şi chimist de profesie...
Cianura este, într-adevăr, o substanţă foarte toxică. În laborator, într-un borcan, nu mi-e frică să lucrez cu ea. Dar când e vorba de mii de tone, atunci lucrurile se cam schimbă. De fapt, nu mai e minerit, cum cer unii „vrem minerit”. Extragerea cu cianură înseamnă industrie chimică, se şi construieşte o uzină chimică pentru asta. Asta înseamnă că nu ai localnici, trebuie să aduci specialişti din exterior. Îi mai poţi califica pe unii, dar cianura e foarte periculoasă. Eu mă gândesc cu groază la transportul pe drumurile din Apuseni a unor camioane care duc cianură cu tonele.

Cum vedeţi raportarea Uniunii Europene la folosirea cianurii în minerit?
Parlamentul European a votat o recomandare de interzicere a cianurii în Europa, însă Consiliul Europei nu a dat curs acestei recomandări. Au spus că dacă interzic cianura trebuie oprite toate exploatările cu cianură din Europa, în Suedia, în Finlanda. Americanii au făcut altceva. Ei au interzis folosirea cianurii în noile exploatări, tolerându-le pe cele existente. Pe de altă parte există informaţii despre alte tehnologii care nu folosesc cianură. Una dintre ele, o firmă americană, prin procedeul Aber, spune că are o tehnologie la fel de eficientă din punct de vedere economic şi tehnologic şi care e prietenoasă cu mediul. În ce constă compoziţia acestui reactiv trebuie să tratezi cu ei, e brevetat.

Despre ce companie e vorba?

Nu ştiu, e o firmă privată americană. Au început în Africa să aplice această tehnologie. Tot la exploatări de aur. Ar trebui să discute cineva cu ei, statul, guvernul. Nu mă pot duce eu, ca particular. Şi Gold ar trebui să trateze cu ei. Ce se întâmplă? Cianura e cea mai ieftină, cea mai profitabilă, de-aia e folosită peste tot.

Unul dintre argumentele Gold Corporation este că sunt mai multe ţări din Europa, considerate mai avansate decât noi, care au exploatări miniere cu cianură...
Păi, tocmai asta e. Că sunt mai disciplinaţi decât noi şi eu mă îngrozesc cu disciplina, care la noi în industrie lasă de multe ori de dorit, să se lucreze cu tone şi tone de cianură.

Până la urmă e o tehnologie controlabilă dacă o aplici cu rigurozitate?
Trebuie foarte riguros controlată. Şi mai e încă ceva: la noi e într-o zonă foarte populată. Iazul de decantare va fi la 4 kilometri de Abrud. În Suedia şi în Finlanda, exploatările sunt mai depărtate de zonele populate. Eu cred că situaţia mineritului din România şi mai ales a aurului din munţii Apuseni ar trebui abordate la modul general. Pentru că se are în vedere realizarea unor exploatări şi în alte locuri, la Bucium, la Certej. O ţară cu resurse trebuie să le valorifice în mod inteligent.

Ce înseamnă inteligent?
1. Cu beneficii maxime pentru ţară. 2. Cu efecte secundare dăunătoare minime. 3. În condiţii de dezvoltare durabilă. În locul unor redevenţe mici şi a unor venituri indirecte, să se aplice ce se foloseşte în lume la petrol, dar şi la minerale. Înţelegerea dintre stat şi investitor ar fi aşa: scoţi aur, dar acest aur este al meu. Din ce s-a scos îi revine investitorului atât cât să-şi acopere cheltuielile şi un profit rezonabil. Iar restul intră în proprietatea statului, în tezaurul Băncii Naţionale. Banca nu trebuie să cumpere aurul, e al nostru, al statului român.

Spuneţi că trebuie analizată situaţia generală a mineritului din Apuseni, dar Academia s-a aplecat doar asupra unui proiect. Celelalte, mai puţin mediatizate, au avansat şi e posibil să şi pornească. Tot cu cianură.
Celelalte au apărut recent şi se ştie foarte puţin despre ele. De aceea nu ne-am pronunţat. Până acum n-a fost publică situaţia referitoare la intenţiile din întreaga zonă a Apusenilor. Cu cianura nu ne opunem doar la Roşia Montană. La Baia Mare am auzit că o firmă rusească vrea să exploateze vechile halde de steril tot cu cianură. Nici cu asta nu suntem de acord.

La Baia Mare s-a extras aur cu cianură foarte mult timp. În 2000 s-a întâmplat şi acel accident şi ne putem întreba de ce nu s-a sesizat Academia şi atunci despre riscurile exploatării cu cianură.
Păi, nu era în proiect, era în exploatare. Academia nu e poliţie sau arbitru să se amestece în toate şi să verifice industria naţională.

Pe site-ul instituţiei scrie: „Academia Română se implică, fie la solicitarea autorităţilor, fie din proprie iniţiativă, atunci când consideră necesar să-şi aducă contribuţia sau să-şi expună poziţia”.
Da, de exemplu a fost la un moment dat o iniţiativă în Parlament să introducă fier în produsele de panificaţie. Se constatase că în România mulţi oameni suferă de lipsă de fier. Atunci, Academia a întrebat secţia de medicină, medicii s-au pronunţat şi au spus că există oameni cu deficienţe de fier, dar nu trebuie să-i bagi pe gât şi omului sănătos. Noi am emis acea poziţie şi se pare că cei care trebuiau să pună legea în discuţie au înţeles şi n-au mai…Deci, a existat un rezultat.

Va face Academia un raport şi despre gazele de şist?
Încă nu am discutat ce să facem şi nu avem o imagine clară despre problema gazelor de şist. Am organizat la Academie o prezentare a tehnologiei, au fost invitaţi chiar din partea firmei Chevron, care au explicat tehnologia. Dar tehnologia e una, iar consecinţele pe termen scurt şi lung trebuie bine cântărite. Una dintre probleme este că se folosesc cantităţi uriaşe de apă. Bagă în subteran multă apă, iese multă apă, apa asta e poluată, ce faci cu ea? De unde consumi atâta apă? Mie încă nu-mi e clar, nu am încă o părere formată în legătură cu gazele de şist.

Deci, la prima vedere, nici cu exploatarea gazelor de şist nu sunteţi de acord?
Trebuie să ne gândim bine şi acolo. La eficienţa economică, la interes...pentru că dacă interesul economic este foarte serios, atunci mai sacrifici un pic şi din mediu, şi poate chiar din arheologie. Dar să ştii măcar pentru ce te sacrifici.

Dacă despre gazele de şist nu aveţi o părere formată, despre Roşia Montană ce v-a împins să vă formaţi una?
De la început Roşia Montană a fost un subiect de îngrijorare, de fapt îngrijorarea noastră a pornit de la arheologie. Prin 2003-2004, fiind vorba de explorările arheologice, unde s-au şi descoperit nişte lucruri interesante, Academia s-a sesizat, fiind periclitate vechile mine romane şi zona arheologică. De aici a apărut preocuparea noastră.

Dar cine a făcut aceste cercetări arheologice?
Ele au fost finanţate de către companie, de către Gold Corporation. Şi cu participarea unor institute ale Academiei Române. Iar compania a cheltuit cu cercetările arheologice nu din generozitate, ci pentru că era obligată de lege.

Interesant este că aceste cercetări arheologice plătite de companie s-au întors împotriva companiei.
Tocmai, că a apărut un articol în „Science”, una dintre cele mai prestigioase reviste ştiinţifice din lume, în care scria: „Cercetările făcute în vederea acestei exploatări, în mod ironic, au dus la concluzia că nu trebuie realizată exploatarea pentru că e mai mare valoarea culturală a zonei arheologice”.


„Ce pretenţii poate avea compania Gold Corporation? Au cumpărat sute de case în Roşia Montană, dar atâta timp cât nu ai garanţia că proiectul se va face, e riscul tău. Au cheltuit foarte mulţi bani pe reclame, tot pe riscul lor. Nu ştiu care din cheltuieli ar intra în răspunderea statului român”
Ionel Haiduc
preşedintele Academiei Române

„Nu am avut niciun motiv de suspiciune când ne-am asociat cu fundaţia Soros”

În 2007, Academia Română a deschis acel Centru de Informare la Roşia Montană, alături de Fundaţia Soros.
Da, în 2007 am fost invitaţi să contribuim la activitatea unui centru de informare care s-ar deschide la Roşia Montană. S-a deschis, dar după aia n-am mai auzit nimic de el.

Cine v-a invitat?
Cineva de la Fundaţia Soros, nu mai ştiu cine. Am participat la deschidere. Ideea era ca prin acest centru de informare să difuzăm poziţia Academiei.

Când aţi primit acea invitaţie de a intra în parteneriat cu Fundaţia Soros, aţi analizat vreun moment dacă să acceptaţi sau nu? Să vedeţi cu cine vă asociaţi…
Nu era o temă de îngrijorare. Fundaţia Soros era cunoscută ca o instituţie care oferă burse de studii în străinătate, nu era niciun motiv de suspiciune.

Acum se fac speculaţii pe seama acestui parteneriat. Că George Soros, finanţatorul fundaţiei, are interese în minerit şi că-l interesează proiectul din motive economice.
Am citit şi eu în presă fel şi fel de comentarii. Unii spun că Soros este împotriva proiectului, alţii că este în favoarea lui. Nu am o imagine clară şi nu ştiu dacă ăsta e un element important.

Credeţi că a fost sau nu o greşeală să vă asociaţi cu o fundaţie a lui George Soros, un om care are interese în minerit?
Atunci nu se punea problema aşa. El nu era direct implicat în toată treaba, era fundaţia din România care…

Dar e finanţată de el.
Da, el dădea banii.

În 2007 era acţionar, în mod indirect, inclusiv la Gabriel Resources şi implicit în Gold Corporation.
Da, maşinaţiunile astea financiare şi bursiere sunt foarte complicate. Eu nici nu le cunosc, nici nu le înţeleg. Poziţia noastră a fost clară de la început. Nu am conlucrat şi nici nu ne-am coordonat acţiunile, a fost o chestie accidentală că s-a nimerit să fim şi noi la iniţierea acelui punct de informare.

În presa americană au apărut articole care tratează cu suspiciune acţiunile filantropice derulate de Soros în Europa de Est.
El  provine din Europa de Est. Este un om care ştie să facă bani mai bine decât noi, este un mare jucător de bursă. Uneori câştigă sume uriaşe, alteori pierde sume uriaşe. Mulţi bogătaşi cheltuiesc bani pentru activităţi ştiinţifice şi culturale. Mai este fundaţia Rockefeller.

Unii spun că în spatele acestor acţiuni filantropice se ascund şi nişte interese, în sensul că prin aceste ONG-uri încearcă să-şi arunce nişte ancore în ţările respective.
Fără îndoială că unde ai susţinut financiar nişte oameni ştii unde să te adresezi când ai un interes, nu? Dar nu ştiu dacă Soros este un element important de luat în seamă în legătură cu mineritul din România, cel puţin din câte ştiu eu şi în faza actuală. Ideea trebuie judecată aşa: interesul naţional, cât câştigă statul şi poporul român. Dacă socotim cele 300 de tone de aur, asta înseamnă 300 de milioane de grame. La o populaţie de 20 de milioane, înseamnă că fiecărui cetăţean al României îi revin 15 grame. Atât avem fiecare acolo. Ce facem cu asta?

Ar trebui ca fiecare să beneficieze.
Da, să beneficieze fiecare român într-o formă sau alta, însă n-ar trebui epuizat dintr-o dată. Trebuie salvat acest depozit şi pentru generaţiile viitoare.

Până la urmă, care e poziţia finală a Academiei? Ar fi bine să se exploateze zăcământul în condiţii mai favorabile sau ar trebui să renunţăm la a-l exploata şi să căutăm altă alternativă pentru zonă?
O cale de mijloc ar fi cea mai înţeleaptă. Am avut discuţii cu geologi care spuneau că ar mai fi acolo aur care s-ar putea exploata în galerii. Sigur, costurile sunt mai mari. Calea de mijloc până la urmă asta ar fi: beneficiile statului român să fie semnificative, cât mai puţin să fie afectat mediul şi să fie totul făcut în condiţii de dezvoltare durabilă.

Când spuneţi să fie cât mai puţin afectat mediul, înseamnă în primul rând fără cianură?
Cu cianura este discutabil. Ce mă îngrijorează la cianură este amploarea, cantităţile uriaşe care ar urma să se folosească la Roşia Montană. Se preconizează folosirea unor cantităţi cât se foloseşte în total la toate exploatările din Eruopa.

Dacă am folosi mai puţină cianură, ar fi acceptabil?
Adică la o scară mai mică.

Asta ar însemna să exploatăm o parte mai mică din zăcământ.
Exact. Problema locurilor de muncă oricum nu o rezolvi cu 7-800 de locuri de muncă.

Aţi declarat la o emisiune că ambasadoarea Canadei v-a propus la un moment dat să vă întâlniţi cu reprezentanţii Gold Corporation.
Acum vreo 7-8 ani. Ambasadoarea a făcut o vizită la Academie şi mi-a propus să am o discuţie cu reprezentanţii firmei. Am refuzat, pentru că noi cunoşteam tehnologia şi proiectul. Poziţia noastră nu era negociabilă, deci n-aveam ce să discutăm cu reprezentanţii firmei. Mai recent însă am avut o discuţie cu domnul Dragoş Tănase, directorul Gold Corporation România, aici, la mine în birou. Ne-a prezentat ultima variantă a proiectului lor şi nu ne-a convins pentru că atunci când vorbesc despre beneficiile statului român ei includ toate cheltuielile pe care le fac. Spun, de exemplu, că „muncitorii folosesc cizme de cauciuc pe care le cumpărăm din România”. Deci nişte venituri colaterale. Da, dar un proiect trebuie judecat după veniturile directe. Eu vreau să ştiu din aurul ăla cât revine ţării.

Dragoş Tănase v-a solicitat întâlnirea?
Da, el a solicitat.  

Protestele de stradă cum le vedeţi?
Sunt surprins de amploarea lor. Iar dezordinea din revendicări arată că este ceva spontan. Societatea civilă s-a maturizat, iar unul dintre efectele reclamei pe care această firmă a făcut-o peste tot este că a atras atenţia asupra proiectului. A fost exact efectul invers faţă de ce şi-au dorit. Nu cred că femeia aceea care plânge în reclame va lucra în mină sau va sta pe camion. Prima greşeală a fost că s-a pornit cu Roşia Montană şi nu cu altă zonă, unde cel puţin nu era scânteia riscurilor arheologice. Începea undeva, să zicem la Bucium, unde nu distrugi zona arheologică...

Se crea un precedent şi apoi...
Da, odată pornit...
 

CV
- Ionel Haiduc  (76 de ani)
- licenţiat în chimie în anul 1959 la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi doctorat la Institutul de Tehnologie Chimică Fină „M.V. Lomonosov" din Moscova.
- a fost decorat, printre altele, cu ordinul „Steaua României" în grad de Mare Cruce, cu Crucea Casei Regale a României şi cu Medalia Puşkin, acordată de Vladimir Putin. –
- din 2006 este preşedintele Academiei Românie
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: