Românii, pe locul al doilea în Europa în privinţa sedentarismului

Românii, pe locul al doilea în Europa în privinţa sedentarismului

Sedentarismul este principala cauză a obezităţii

Aproape trei sferturi din români petrec cel puţin două ore şi jumătate pe zi stând jos, în faţa calculatorului sau în faţa televizorului. Datele apar în cel mai recent Eurobarometru întocmit de Comisia Europeană, care evidenţiază relaţia românilor cu activitatea fizică, o relaţie aproape inexistentă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, în România, 51% din români nu se implică niciodată în activităţi fizice, ceea ce îi face vulnerabili în faţa unor boli grave.  Activitatea fizică poate preveni bolile cardiovasculare, obezitatea, diabetul zaharat si chiar unele forme de cancer.
 
„Eurobarometrul Comisiei Europene evidenţiază că, la ora actuală, faţă de anul 2013, numărul persoanelor care se implică în activităţi fizice pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea a scăzut cu 12%. Din punctul meu de vedere, guvernanţii şi politicienii vor continua să considere sportul o chestiune minoră, dacă nu vor înţelege funcţiile şi importanţa practicării acestuia în cadrul societăţii, aşa cum este ea acum”, a declarat Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român. 
 
Cel mai grav este că, potrivit datelor Comisiei Europene, numărul românilor care nu fac sport a crescut faţă de anul 2013, ţara noastră ocupând locul doi la nivel european din perspectiva sedentarismului, care favorizează apariţia unor patologii precum bolile cardiovasculare sau diabetul zaharat. Mai mult, inactivitatea fizică este identificată, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ca fiind al patrulea factor de risc principal pentru mortalitatea globală.  
 
„Ceea ce lipseşte este un parteneriat real între trei domenii esenţiale pentru sănătatea populaţiei: sportul, sănătatea şi educaţia”, completează Adrian Socaciu. Asta în contextul în care, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, copiii şi tinerii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani ar trebui să cumuleze zilnic cel puţin 60 de minute de activitate fizică cu intensitate moderată. 
 
Codaşi la la activităţile de voluntariat sportive
 
„Activitatea fizică este încă o valoare subapreciată în ecosistemul de sănătate din România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recunoaşte beneficiile pe care mişcarea le aduce atât pentru prevenţia bolilor cronice, cât şi pentru managementul unor boli precum obezitatea şi diabetul zaharat, bolile cardiovasculare sau unele tipuri de cancer. Centrul pentru Inovaţie în Medicină realizează împreună cu Institutul Sportiv Român un parteneriat pe cât de natural, pe atât de binevenit în peisajul autohton. Până acum, din păcate, sportul şi sănătatea s-au intersectat mult prea puţin, mult prea rar şi fără a avea continuitate şi o viziune comună de dezvoltare”,susţine şi medicul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină. 
 
„Mizând pe prevenţie, România poate să consume cu mai mare eficienţă fondurile destinate programelor naţionale pentru bolile cronice, dar pentru aceasta trebuie să se dezvolte programe pilot adaptate la specificul cultural local care să arate, de exemplu, valoarea adusă de un program naţional de mers pe jos, în pas alert”, a completat medicul. 
 
România nu stă foarte bine nici din prisma implicării în activităţi de voluntariat sportive. Aşadar, doar 2% din respondenţii la Eurobarometrul Comsiei Europene se implică în astfel de acţiuni, procentul fiind în scădere faţă de anul 2013, când au fost făcute măsurători similare. Acelaşi Eurobarometru mai notează că doar 2% din respondenţi sunt membrii unui club sportiv, 5% sunt membrii unui centru fitness, 1% sunt membrii unui club socio-cultural, 19% altul, 71% nu sunt membrii niciunui club.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările