Românii, Europa şi fraţii sud-dunăreni. Apel public: „Lăsaţi aromânii să-şi aleagă singuri calea – nu le impuneţi să fie minoritari!“
0
Armânlu nu cheari - aţi văzut acest mesaj prin Ţară, lângă deja cunoscutele noastre scrisuri Basarabia e România? Hai să intrăm un pic în profunzimea problemei, aşa cum vi-o pot relata eu, un tânăr care în 2006 ajungeam la Tirana şi mă întâmpina un alt tânăr, originar din munţii Pindului, cu fraza Trăiască România Mare.
Săptămâna trecută, aşa-zisa „Comunitate Aromână din România” (Fara Armânească dit România) a primit un certificat de participare din partea Ministerului Federal al Austriei pentru Afaceri Europene şi Internaţionale în cadrul competiţiei „Premiul Meritului Intercultural” (Intercultural Achievement Award/2020). Documentul, datat 17 iulie 2020, este semnat de directorul general pentru relaţii internaţionale culturale, doamna ambasador dr. Teresa Indjein, şi numeşte şi proiectul cu care a participat Fara Armânească: „23 mai – Ziua Naţională a Armânilor/Aromânilor”. Stop joc!
Aproape că nici nu ar fi contat pentru noi că o organizaţie cu un discurs antiromânesc a primit o diplomă de participare dacă în spate nu ar fi stat o întreagă politică existentă la nivelul statelor fostului imperiu austro-ungar de sprijinire a radicalismului unei mişcări armâniste. Nu sunt vorbe, ne uităm pe fapte:
Consiliul Europei şi aromânii în Balcani
Există o recomandare din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), adoptată în şedinţa din 14 iunie 1997 (a 28-a sesiune), în care se afirmă că:
„Aromânii nu au pretenţii politice, ci doresc numai sprijin în salvgardarea limbii şi culturii lor, care pare condamnată la pierzanie dacă instituţiile europene şi Consiliului Europei în particular nu intervin” (pct. 5 al Recomandării 1333/1997).
Concret, se recomandă Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei să încurajeze statele balcanice (ştiam de la geografie că România nu face parte din peninsula balcanică! – n.m. GS) care conţin comunităţi ale aromânilor „să semneze, ratifice şi implementeze Cartea Europeană a Limbilor Regionale sau ale Minoritare şi să fie sprijiniţi pentru a avea acces la educaţie în limba maternă, liturghii în aromână, presă, reviste, radio şi programe de televiziune în aromână şi sprijin pentru asociaţiile lor culturale (pct. 8.1 al Recomandării 1333/1997). Iarăşi stop joc:
Recomandarea are în spate un raport redactat de un deputat spaniol, de origine catalană, cu pregătire istorică şi carieră universitară, Lluís Maria de Puig (1945-2012), transmis Consiliului Europei în 17 ianuarie 1997. Faptul că se vorbeşte de un specific armânesc (aromân) are, desigur, sens pentru comunitatea europeană preocupată de asimilarea fraţilor sud-dunăreni de către statele balcanice. Şi aici intervine perfidia raportorului, care declară:
„Constituţia României asigură drepturile culturale ale minorităţilor, dar deoarece aromânii sunt înrudiţi cu românii (s.m. GS) ei sunt consideraţi o „comunitate lingvistică şi culturală”, nu o minoritate. Niciuna dintre nivelurile educaţionale nu oferă învăţarea limbii aromâne (!!!) (...)” (raportul 7728 din 17 ianuarie 1997).
Domnul deputat de Puig nu a apucat să trăiască să vadă ce înseamnă amestecul în treburile altora, dar confraţii lui de arme (socialiştii europeni) sunt totuşi cei care au dat un preşedinte al Comisiei Europene a UE (Barroso) care, în tandem cu prim-ministrul Regatului Spaniei (Mariano Rajoy), a condamnat referendumul pentru autodeterminare al catalanilor. Cum ar fi fost ca România să declare că bieţii catalani sunt persecutaţi de spaniolii cei răi?
Catalana şi aromâna sunt, faţă de spaniolă şi română, într-un raport asemănător: un vorbitor de catalană se înţelege cu un vorbitor de spaniolă la fel de bine cum un vorbitor de aromână se înţelege cu un vorbitor de română. Că le considerăm limbi separate sau dialecte este deja o chestiune ce ţine de lingvişti – iar regretatul academician Marius Sala (1932-2018), aromân el însuşi, a declarat întotdeauna că aromânii vorbesc „un dialect istoric al limbii române”.
Aromânii sunt patrioţi români
În cuprinsul statului român există actualmente două curente, care au în spate o istorie. Unul singur se bazează pe tradiţia istorică a Regatului: armânismul ca românism.
Istoricii ne-au lămurit deja că regele Carol I şi autorităţile Regatului i-au sprijinit pe aromâni - şi aici îmi face plăcere să-l citez pe vechiul meu colaborator Tudor Vişan-Miu, care a documentat faptul că 10 mai, ziua publicării decretului sultanal (iradea) de recunoaştere a aromânilor ca milet (comunitate etno-lingvistică cu drepturi) în cadrul Imperiului Otoman, a fost sărbătorită neîntrerupt ca zi a aromânilor, din 1905 până în 1947.
„Succesul din 10 mai 1905 venea la 26 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Cultură Macedo-Română, principala organizaţie prin care Statul Român a acţionat, în perioada 1879-1948, în sprijinul identităţii româneşti a aromânilor (s.m. GS), şi la patru decenii de învăţământ românesc în Balcani. Aromânii au îmbogăţit 10 mai, Ziua Naţională a Românilor, cu o nouă semnificaţie. Manifestările din 1906 de la Salonic, Bitolia, Cruşova şi Giumaia de Sus au inclus slujbe de Te Deum pentru sănătatea Suveranului Român şi cea a Sultanului, acestea fiind organizate cu concursul administraţiei otomane, a consulatului român şi a marilor figuri ale culturii aromâne din acea vreme. Sărbătorirea iradelei de la 10/23 mai 1905 a continuat şi după 1948, în Balcani, acolo unde nu a fost cenzurată de regimurile totalitare, sau alături de exilul românesc.” (puteţi vedea aici extrasele din presa aromânilor, mai exact „Lumina. Revista populară a românilor din Imperiul Otoman”, scris într-o română impecabilă)
Societatea de Cultură Macedo-Română (SCMR), aflată sub preşedinţia maestrului Ion Caramitru, a fost reînfiinţată după 1990 (de fapt, nici nu fusese desfiinţată în 1948, doar îşi încetase activitatea!) iar, în prezent, este asociaţie de utilitate publică (cf. HG nr. 473 din 7 mai 2008). Eforturile unui intelectual precum regretatul istoric Nicolae-Şerban Tanaşoca (1941-2017) sau ale mai tânărului confrate Emil Ţircomnicu sunt, din păcate, doar acţiunile unor cercetători pasionaţi. Sunt puţine ocaziile în care pot comunica public rezultatele muncii lor, precum a fost acum cinci ani, când Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” a găzduit seara Istoria şi cultura aromânilor, organizată într-un parteneriat dintre SCMR şi Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei. A fost una dintre ultimele conferinţe susţinute de profesorul Tanaşoca. Pe lângă o superbă expoziţie etnologilor Emil Ţîrcomnicu şi Iulia Wisoşenschi, publicul a fost fermecat de vocea artistei lirice Eliza Nirlu şi de acordurile rapdosului Gică Coadă.
În 20 august 2017, când s-au pus bazele Alianţei pentru Centenar, SCMR a fost printre cele o sută de organizaţii semnatare ale rezoluţiei de constituire. Participanţi activi la şedinţele noastre din strada Blănari 23, ei au rămas activi pe domeniul lor fără însă să pretindă din partea noastră decât chestiuni minime (de exemplu, secretarul ApC, colegul nostru Tudor Vişan-Miu, a participat la sfinţirea noului lor sediu din 22 aprilie 2018), iar faptele lor s-au văzut când, în mai 2019, Majestatea Sa Margareta a găzduit o seară dedicată societăţii la Palatul Elisabeta (8 mai), iar la 10 mai Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a găzduit, din nou, o seară dedicată istoriei şi culturii aromânilor. ((Aş fi participat eu însumi cu tot dragul, dar după ce dimineaţa am fost la depunerea de coroane la statuia regelui Carol I şi seara la recepţia din grădina Palatului Elisabeta nu am mai reuşit să ajung şi la BCU)).
Cine are interes să politizeze armânismul?
Cealaltă tendinţă de care vă spuneam a apărut după 1990. Interesul a fost cel de a crea o „minoritate aromână”, cu toate drepturile aferente (parlamentar în Grupul Minorităţilor, finanţări etc.). Cel mai activ în acest sens a fost deputatul PDL Costică Canacheu, organizatorul chermezelor din Parcul Herăstrău dedicate „zilei aromânilor” (23 mai), la sânul căruia a crescut un mai răsărit Tănase Stamule, profesor FABIZ înscris în cursa internă a PNL pentru Primăria Sectorului 1 (cu care am colaborat în martie 2018 pentru organizarea unei dezbateri despre costurile reunirii, cu profesorul Petrişor Peiu). Dar deja locul lui Canacheu a fost luat de un Sterică Fudulea, secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), demis din guvernul Tudose pentru un concurs cu nereguli (vezi aici decizia eliberării din funcţie, M.Of. din 28.09.2017), care toamna trecută afirma, în numele aromânilor din Constanţa, că recenzarea aromânilor ca cetăţeni români înseamnă „epurare etnică” (vezi presa constănţeană). Că afirmă asta în cadrul unei reuniuni a Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene (FUEN) este ceva ce trebuie să lămurim:
Acest FUEN este o federaţie internaţională înfiinţată în 1949 laolaltă cu Consiliului Europei. La o adunare a delegaţilor organizaţiilor membre FUEN din Republica Elenă (Komotini/Gümülcine, Greece) din 16 mai 2015, deja amintita „Comunitate Aromână din România” (Fara Armânească dit România) cere recunoaşterea aromânilor ca minoritate politică, introducerea „limbii aromâne” (sic!) în şcoli şi în documentele oficiale ale statului, recenzarea lor separată şi anularea hotărârii prin care aromânii sunt asimilaţi „românilor de pretutindeni” (Legea 176/2013).
Aş dori să ni se explice şi nouă de ce FUEN sprijină o organizaţie pentru care Simona Halep, Gică Hagi, Ion Caramitru, Adrian Papahagi, Puiu Haşoti sau chiar urmaşul pe linie maternă al familiei Naum din Moscopole, aiurit numit „albaneză”, Victor Ponta (din nou, genealogiştii lămuresc prompt chestiunile de acest fel) sunt... altceva decât români?
Exerciţiul este simplu. Interpreta de cântece armâneşti, Elena Gheorghe, are un album numit Lunâ albâ, iar melodia principală este chiar... Lună albă. Versurile sunt în aromână. Poate îmi explică şi mie Consiliul Europei ce nu este românesc în ce vedem aici:
Luaţi versurile cântecului şi alăturaţi-le versiunii în graiul nord-dunărean, în felul în care a fost academizat în cadrul statului român modern.
Luńineadzâ calea-aesta învârligatâ înseamnă efectiv... Luminează-mi calea asta încurcată (îmbârligată).
Asta le doresc şi eu aromânilor din România, să li se luńinedze calea-aesta învârligatâ....
P.S.: Î-ńi alepşu cali lai, niştiutâ înseamnă Îmi alesei o cale întunecată, neştiută. Îmi explică şi mie cineva care este diferenţa între cei care creează un dicţionar aromân-român şi Vasile Stati cu dicţionarul moldovenesc-român? Unul în care apare şi A zaibi populaţia (=a juca pe nervi). Basarabenii spun că se gătesc (=se aranjează), te cuprind (=te îmbrăţişez), că-i tăt’ normal (=totul în regulă), că i-am ubidit (=convins) etc.
Notă de final: Eu chiar nu consider că am folosit în text vreun cuvânt care nu aparţine fondului lingvistic al românilor de pretutindeni.
Se încarcă comentariile...
