Civilizaţia unei societăţi se măsoară în bună parte în modul în care sunt tratate categoriile defavorizate şi, în special, copiii abandonaţi. La acest capitol, România are, din păcate, încă mult de recuperat. Soluţia de a da copii în plasament unor familii defavorizate care să îşi completeze sursele de venit nu pare una fericită. În condiţiile în care mii de cupluri din România aşteaptă ani de zile pentru o adopţie, ce anume împiedică statul să le dea în plasament nou-născuţii abandonaţi în spitale? Aceşti micuţi sunt preluaţi din spitale în orfelinate, după care sunt daţi în plasament, iar apoi sunt declaraţi adoptabili. De la preluarea lor din maternitate până la momentul declarării că sunt adoptabili trec, uneori, ani de zile. În cazurile fericite, familia care i-a luat în plasament îi adoptă, dar sunt multe situaţii în care odată ajunşi la 12-14 ani sunt trimişi înapoi în orfelinate unde au parte de o viaţă de coşmar.

Declaraţia ministrului Muncii, Marius Budăi, care spune că „toţi copiii noştri să rămână în ţară“ este o lozincă comunistă, care nu este însoţită de nicio măsură reală, care să poată oferi celor peste 60.000 de copii orfani un viitor mai bun. Budăi se bate cu pumnul în piept şi vrea să ţină orfanii în ţară, dar uită că odată ajunşi la 18 ani statul îşi ia mâna de pe ei şi îi lasă în voia sorţii. Cea mai mare parte dintre ei ajung la maturitate cu grave probleme de comportament, consecinţă a traumelor trăite în orfelinate, n-au şcoală, n-au o meserie, iar în cel mai bun caz ajung în grija unor ONG-uri care le oferă adăpost şi un loc de muncă.

Dar să lăsăm pălăvrăgeala fără conţinut a politicienilor şi să ne uităm la alt aspect al cazului de la Baia de Aramă. Cazul Sorinei e unul mult mai complicat, iar aici, din nefericire, avem de-a face cu aspecte ce ţin de discriminare rasială. Sorina este de etnie romă. Din acest motiv, 122 de familii din România cărora le-a fost oferită copila spre adopţie au refuzat-o. Trist, dar adevărat! Mă întreb ce fel de oameni se înscriu să adopte un copil? Unde se cred ei, la talcioc? „Pe ăla nu-l vrem că e ţigan, pe ăla că n-are un deget, pe aia mică că are strabism...“. Cum ipocrizia în ceea ce priveşte rasismul românilor este sport naţional nu este exclus ca printre „revoltaţii“ de pe net pe tema comportamentului inuman la care a fost supusă Sorina de autorităţi să-i găsim pe unii dintre cei care au refuzat să o adopte...

E mult de discutat pe tema adopţiilor, dar din păcate agenda publică din ţară e dominată de alte probleme, iar statul nu are timp de orfani. În concluzie, pentru Sorina cel mai bine ar fi să plece din ţara asta cât mai repede. Procuroarea să fie sancţionată pentru comportamentul deplasat, statul
român să-şi revizuiască politica de adopţie, iar cele 122 de familii care au respins-o pe Sorina să renunţe la ideea că pot fi, vreodată, cu adevărat părinţi...