„România ar putea deveni captiva pieţei chineze, fără a mai fi capabilă să-şi dezvolte una proprie”

Theresa Fallon, asociat-senior în cadrul Institutului European pentru Studii Asiatice, avertizează România să fie sceptică în relaţia cu Beijingul. Aceasta explică reticenţa şi înngrijorarea Bruxelles-ului că, de fapt, China vrea să folosească întreaga regiune drept o piaţă de dumping pentru forţa sa de muncă.

Strategia Chinei pentru Europa Centrală şi de Est stârneşte entuziasmul guvernelor de aici, mereu în căutare de investiţii pentru a se dezvolta, însă ascunde capcane pe termen lung pentru regiune, atrage atenţia Theresa Fallon, partener-senior în cadrul Institutului European pentru Studii Asiatice, un think tank cu sediul la Bruxelles.

Prezentă la Bucureşti pentru a participa la cea de-a treia ediţie Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen, Fallon a explicat într-un interviu acordat „Adevărul” de unde vine îngrijorarea Bruxellesului faţă de interesul sporit al Chinei pentru zonă, inclusiv România. 

„România ar putea deveni captiva pieţei chineze, fără a mai fi capabilă să-şi dezvolte una proprie”

La Bruxelles există scepticism cu privire la intenţiile Chinei în Europa de Est, unde anunţă că vrea să investească, inclusiv în România. De unde vine această reticenţă?

Grupul 16+1, instituţionalizat relativ recent de Beijing, devine tot mai putere. La Bruxelles, unde se elaborează politicile comerciale, există îngrijorări că statul chinez ar putea folosi grupul ca o pârghie, să „rupă” Europa Centrală şi de Est şi, pe viitor, s-o folosească drept o pârghie de influenţă în UE. Totodată, economiştii sunt îngrijoraţi de faptul că în China există atâta exces de capacitate încât aceasta reprezintă o modalitate de a cultiva pieţele central şi est-europene pentru a exporta aici această capacitate.

Spre exemplu, la un moment dat, Austria a vrut să se alăture acestui grup, iar China a refuzat-o pe motiv că este prea dezvoltată. Aşa că este clar că Beijingul a ales această regiune, care se suprapune atât teritoriului UE, cât şi a statelor care ar putea intra în UE în viitor, o zonă specială, într-un fel inima Europei Centrale şi de Est. Toată lumea din regiune devine foarte entuziasmată de perspectiva investiţiilor chineze, dar, în acelaşi timp, noi ştim că statul chinez are acest exces de capacitate, trebuie să-şi menţină creşterea economică, să creeze locuri de muncă, iar a marşa către Vest este o modalitate de a realiza toate acestea.

Pe termen lung, cum va ajuta asta Europa Centrală şi de Est? Pot dezvolta împreună, alături de China, se tot foloseşte expresia „win-win”, dar se poate câştiga ceva când se varsă tot acest exces de capacitate în regiune? Iar pe termen lung pot chiar apar probleme generate de lipsa de dezvoltare autohtonă. România, spre exemplu, ar putea deveni captiva acestor pieţe, fără a mai putea fi capabilă să-şi dezvolte una proprie. 

Dar cum poate poate fi prezentată această poziţie guvernelor din regiune, în căutare de investiţii?

Sper ca parteneriatele să funcţioneze şi investiţiile să se realizeze. Dar ar trebui să existe îngrijorări. Trebuie să vedem dacă parteneriatele sunt folosite ca instrumente politice de influenţă - este nevoie de un singur stat membru să se opună şi politicile UE sunt blocate. Trebuie să se găsească o formulă pentru ca regiunea să se dezvolte sănătos, nu să devină o piaţă de dumping pentru China. UE urmăreşte foarte atent reformele discutate de Administraţia Xi Jinping, toată lumea aşteptă cu răbdare la Bruxelles schimbarea vechii gărzi la Beijing, însă nu vedem mult promisele reforme. Fără aceste reforme, ar fi foarte greu pentru companiile europene să facă afaceri în China. 

Cealaltă problemă este că Beijingul a anunţat foarte clar că are de gând să participe la proiecte de dezvoltare a infrastructurii finanţate prin fonduri europene. Aşă că trebuie văzut ce investiţii chiar vin din China şi câte sunt, de fapt, proiecte comune în care China îţi foloseşte companiile şi oamenii, dar banii vin din fonduri europene. 

Premierul României a declarat în repetate rânduri că vrea să atragă cât mai multe investiţii chineze. Se discută despre construirea de autostrăzi, căi ferate de mare viteză şi chiar a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Cum este văzut acest plan de la Bruxelles?

România are o relaţie foarte lungă şi interesantă cu China şi este un lucru aproape de invidiat pentru că toată lumea vrea să atragă investiţii chineze. România acţionează foarte isteţ cultivând această relaţie cât de mult poate. Din 2008, UE s-a confruntat cu probleme economice serioase şi există o tendinţă a estului UE să privească spre Est, care are sens pentru că există mari oportunităţi. Singura mea îngrijorare este că asta ar putea reprezenta o ancoră pentru influenţa în creştere a Chinei. Aşa că trebuie să fim doar circumspecţi, să punem lucrurile în balanţă. Mereu sunt sfori ataşate. 

Ştim că au existat probleme atunci când polonezii au folosit fonduri europene pentru a plăti companii chineze să le construiască autostrăzi. Ne putem aştepta la o modificare a regulilor europene pentru a evita astfel de situaţii?

Cred că a fost un semnal de alarmă pentru toată lumea pentru că impresia generală faţă de China este de uimire: „Uite ce repede se mişcă, ce repede cresc, muncesc mai mult decât oricine altcineva”, însă atunci când au pierdut contractul cu polonezii pentru că n-au livrat ceea ce au promis toată lumea a fost şocată, a existat o reevaaluare a diferenţei dintre ceea ce China poate promite şi ceea ce China poate livra. 

Pentru că vorbim de fonduri europene, trebuie să existe mai mult control, lumea trebuie să ştie clar ce se întâmplă. UE nu va refuza, pentru că vrea să obţină contracte de achiziţii publice în China. China poate obţine astfel de contracte în UE, dar companiile europene nu pot obţine contracte pentru achiziţii publice în China. Dar nu cred că le-ar interzice chinezilor accesul la astfel de contracte doar pentru a obţine reciprocitate. A existat însă un document de 500 de pagini de la Camera Europeană de Comerţ cu toate nemulţumirile legate de piaţa chineză.