România se pregăteşte de iarnă. MAI a susţinut o videoconferinţă cu reprezentanţii autorităţilor locale privind Comandamentul de Iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Videoconferinţa organizată de MAI a fost pe tema activării Comandamentului de Iarnă FOTO Adevărul
Videoconferinţa organizată de MAI a fost pe tema activării Comandamentului de Iarnă FOTO Adevărul

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a organizat astăzi, de la ora 11.00, o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile administraţiilor publice locale, având ca temă activarea Comandamentului de Iarnă la nivelul ministerului.

În cadrul aceleiaşi videoconferinţe s-a discutat şi despre stadiul în care se află activităţile de pregătire a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, care se vor desfăşura duminică, 9 decembrie.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a menţionat, în cadrul evenimentului, că prognoza meteorologică prevede precipitaţii sub formă de ninsoare în perioada 8-10 decembrie.

Astfel, Duşa a cerut structurilor abilitate să asigure siguranţa cetăţenilor şi condiţii normale de circulaţie pe drumurile publice. De asemenea, ministrul a ordonat ca accesul zonelor afectate de ninsoare să fie blocat, dacă situaţia meteorologică va impune acest lucru.

Potrivit acestuia, încă de aseară, 1.800 de agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere au verificat aseară dacă şoferii şi-au echipat maşinile cu anvelope de iarnă.

O altă măsură a vizat funcţionarea corespunzătoare a prizelor de apă din sistemele de gospodărie. Până în acest moment, potrivit ministrului, şase utilaje au intervenit în trei zone afectate, cu 48 de tone de material antiderapant.

În cadrul videoconferinţei, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a intervenit şi a precizat că dispeceratul de urgenţă din cadrul instituţiei cordonată de aceasta funcţionează în regim non-stop. Rovana Plumb a mai spus că principalele două scopuri sunt alimentarea corespunzătoare a energiei electrice şi apei potabile.

Referitor la alegerile care vor avea loc duminică, Mircea Duşa a vrut să clarifice problema furnizării listelor electorale. „Vreau să fie clar, listele electorale nu sunt furnizate de MAI, ci de administraţiile locale‟, a spus ministrul Administraţiei şi Internelor.

Acesta a adăugat că, pentru desfăşurarea conform legii a zilei de votare, 59.000 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor vor lucra pentru acest lucru. Tot acesta a ţinut să precizeze că sâmbătă, ora 7.00, va fi ziua încheierii campaniei electorale.

La finalul videoconferinţei, Mircea Duşa a invitat prefecţi din mai multe judeţe din ţară să intervină şi să îşi prezinte situaţia zonei administrată de aceştia, privind măsurile împotriva ninsorilor.

Majoritatea judeţelor au încheiate deja contracte de dezăpezire şi au pregătit material antiderapant suficient pentru a intervenii în zonele în care va fi cazul, însă principala problemă, întâlnită doar la câteva dintre ele, este agentul termic.

Ministrul Administraţiei şi Internelor le-a cerut prefecţilor care întâmpină problema agentului termic să o remedieze în cel mai scurt timp posibil.

De asemenea, prefectul Constanţei, Eugen Bola, a intervenit pentru a explica problemele cu care se confruntă judeţul administrat de acesta, în urma vântului violent de luni. „În urmă cu 72 de ore, viteza vântului a depăşit 100 de kilometri pe oră, însă din fericire, de aseară de la ora 18.00, toate localităţile dispun de alimentare cu energie electrică. Cer să ne sprijiniţi în ceea ce priveşte reparaţiile în urma incidentelor, ale căror valoare se ridică la aproximativ 1,800.000 de lei. Din cauza furtunii violente, am înregistrat pagube în 47 de localităţi, fiind afectate 22 de şcoli şi opt biserici‟, a spus prefectul Constanţei. Mircea Duşa a aprobat şi i-a confirmat sprijinul cerut în această problemă.

Georgeta Gavrilă, prefectul Bucureştiului, a intervenit, de asemenea, în cadrul videoconferinţei, şi a explicat că reţeaua primară de energie termică a întâmpinat probleme, afectând astfel zonele Rahova şi Pantelimon. Aceasta a menţionat că pentru remedierea problemei se lucrează cu 42 de persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite