România se opreşte vineri pentru 15 minute. Cine se alătură protestului privind construcţia de autostrăzi

România se opreşte vineri pentru 15 minute. Cine se alătură protestului privind construcţia de autostrăzi

Protest guvern Vrem autostrăzi FOTO Inquam Photos George Călin

Zeci de firme şi mii de angajaţi, de la stat sau din mediul privat, primari, politicieni, liceeni şi organizaţii neguvernamentale şi-au oprit activitatea timp de 15 minute, vineri, 15 martie, de la ora 15, în semn de solidaritate cu protestul faţă de lipsa autostrăzilor în Romania, iniţiat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, cel care a construit un metru de autostradă.

„De la transportatori de mărfuri, producători de mobilier, de încălţăminte, restaurante, patiserii, hoteluri şi mici afaceri de familie, la politicieni şi primari, numărul celor care se alătură campaniei suceveanului Ştefan Mandachi creşte de la o zi la alta”, scrie wall-street.ro, enumerând o parte dintre companiile care au anunţat acest lucru prin intermediul unui comunicat.
  
JYSK Romania, retailerul scandinav de mobilier şi decoraţiuni pentru casă a anunţat că cei peste 800 de angajaţi ai săi din cele 73 de magazine din întreaga ţară vor opri activitatea vineri, pentru că „existenţa autostrăzilor care să lege oraşe cheie ale ţării, precum şi ţara noastră de restul Europei, este o chestiune din ce în ce mai sringentă”.
 
Dan Voiculescu, om de afaceri care deţine postul pro-Putere Antena 3, a anunţat că susţine protestul privin construcţia de autostrăzi: „Acţiunea unui tânăr antreprenor român de a turna, demonstrativ, un prim metru de autostradă în Moldova este încă o dovadă a creativităţii excepţionale a acestei naţiuni. Susţin demersul simbolic de a ne opri 15 minute, pe 15 martie 2019, pentru a sublinia necesitatea de a nu mai rămâne mereu blocaţi pe o reţerea rutieră depăşită. Sunt convins că, în aceeaşi zi, toţi cei care înţeleg importanţa fiecărui minut muncit, vor recupera această pauză“, a scris Dan Voiculescu, într-un articol pe blog-ul său. 
 
Şi Viorel Cataramă, om de afaceri şi preşedinte al partidului Dreapta Liberală, a anunţat că Grupul de firme Elvila se alătură protestului cu toţi cei 1.000 de angajaţi ai săi.
 
Adrian Garmacea este primul antreprenor băcăuan care se alătură campaniei „România vrea autostrazi”, cu două firme, Barrier şi Electric Plus, anunţând că va suspenda activitatea celor 41 magazine Orange, sediul Barrier şi cele 35 de francize din întreaga ţară. 
  
S-au alăturat multe alte companii dintr-o mulţime de domenii: un mall din Botoşani, o cofetările din Bucureşti şi alta din Suceava, o firmă de consultanţă, un magazin care vinde instalaţii de încălzire, un magazin de electrocasnice şi o firmă de software. Probabil cel mai inedit mesaj a venit de la un salon de masaj erotic unde vizitatorii pot sta cu 15 minute în plus, pe 15 martie, după ora 15.00. Şi o bere artizanală de la Iaşi, Capra Noastră ”vrea asfalt de autostradă sub copite” şi capra ”pentru 15 minute şade liniştită şi nu mai dă bere”.
 
Solidară cu România vrea autostrăzi s-a arătat chiar şi o mercerie aflată în gara Ploieşti Sud. Şi o firmă de distribuţie invită şoferii să oprească şi să treacă pe avarii.
 
Televiziuni, magazine de telefoane mobile, restaurante şi fotografi free-lanceri au anunţat că îşi opresc activitatea în acel sfert de oră şi îi îndeamnă şi pe alţii să urmeze exemplul.
 
Printre cei care ştiu cel mai bine cum este ca infrastructura să fie jalnică se numără grupul de iniţiativă civică de la Prelungirea Ghencea care cere de un deceniu lărgirea bulevardului, dar degeaba. Şi ei cheamă oameni la un mic protest de un sfert de oră.

Membrii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) opresc activitatea pentru 15 de minute în semn de solidaritate cu ”leapşa” lui Ştefan Mandachi !”
 
Şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) se alătură protestului. „Sportul are nevoie de autostrăzi, Tineretul cere infrastructură, lipsa acestora ne afectează pentru că: ne deplasăm mult în ţară, la competiţiile sportive şi acţiunile de tineret; costurile determinate de infrastructura precară sunt transferate asupra altor investiţii; ne obligă la cheltuieli în plus şi timp pierdut; pune sănătatea şi viaţa sportivilor şi a tinerilor în pericol prin favorizarea accidentelor.Acesta este un demers firesc, sportivii şi tinerii fiind printre cei mai afectaţi de lipsa autostrăzilor. Străbatem ţara în lung şi în lat, parcurgem cu toţii, cumulat, sute de mii de kilometri anual”, au precizat reprezentanţii SNST.
 
Aceştia au menţionat că riscă accidente în aceste deplasări şi răspunderea este a lor, a însoţitorilor, deoarece este cunoscută practica prin care, de cele mai multe ori, merg cu maşinile personale, şoferi sunt tot ei, antrenorii sau însoţitorii.
 
Mesaje de susţinere au publicat şi organziaţii precum Protecţia Consumatorului şi Colegiul pacienţilor, dar şi sindicaliştii de la ROMATSA.
 
În plus, s-au alăturat protestului şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS. Mai protestează faţă de situaţia jalnică a infrastructurii din România sportivi, personalităţi, dar şi persoane fizice. 
 
Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, cele două doamne celebre pentru că fac un spital au pus un mesaj de susţinere pe ideea: noi facem un spital, ei nu sunt în stare să facă un registru şi spun că vor fi în faţa ministerului Finanţelor, tot pe 15 martie, la ora 15.00.
 
Printre susţinătorii neaşteptaţi se numără şi vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România DECUS. Bogdan Bănică propune ca toţi poliţiştii să-şi ia pauza de masă vineri, 15 martie, la ora 15.00, timp de 15 minute.
 
Au venit mesaje de susţinere şi din partea unor profesori de la un liceu din Piatra Neamţ, iar studenţii au promis că vor face o ”autostradă umană” în zona pieţei Universităţii din Bucureşti. Şi asociaţii ale transportatorilor s-au arătat solidare şi chiar şi Banat Taxi.
 
O mulţime de politicieni s-au arătat de acord cu ideea unui astfel protest, cei mai cunoscuţi fiind primarii din Iaşi şi din Braşov. Şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat, joi, că împreună cu 35 de primari liberali din judeţ, se alătură protestului civic iniţiat de Ştefan Mandachi.
 
Primarul din Rovinari s-a alăturat protestului şi a îndemnat şi alţi primari să o facă, lucru care s-a şi întâmplat. Şi USR a anunţat, într-un comunicat de presă, că susţne protestul.
 
Alte companii care se alătură protestului sunt:
 
Compania de software medical, Laitek Medical Software, din Cluj-Napoca;
 
Societatea Marvel, distribuitor de echipamente de protecţie personală şi atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor;
 
O mică afacere de familie din Maramureş, cu ulei presat la rece, #uleisomcuta;
 
Importatorul de incaltaminte Kalapod;
 
GM Shoes, un lanţ de magazine de încălţăminte din Suceava, Botoşani, Iaşi, Roman, Baia Mare, Târgu Mureş şi Alba Iulia;
 
Fabrica de încălţăminte Nicolis, infiintata in anul 1994, care are, în prezent, 100 de angajaţi
 
Marelbo, una dintre cele mai mari fabrici de încălţăminte din ţară; 
 
Tipografia Celestin din Suceava;
 
Marelvi distribuitorul de echipamente electronice şi electrocasnice din România
 
Magazinul online de centrale termice şi instalaţii Cazane şi centrale 
 
Magazinul online de IT One It
 
Magazinul online de instrumente muzicale Fly Music;
 
Compania AGC Grup, care oferă servicii de contabilitate şi consultanţă; 
 
GERAICO, firma de distribuţie de băuturi alcoolice;
 
Big Brands Outlet;
 
Privilege - Rochii de mireasa & Accesorii de nuntă
 
Soceram, producătorul tradiţional de materiale de construcţii;
 
Producătorii vinului ZAZ
 
Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, deţinătorul unui lanţ de magazine de tip fast-food, a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova. Într-un clip video de cinci minute postat pe 4 martie, afaceristul sucevean se prezintă şi îndeamnă la un protest de solidaritate de 15 minute pe data de 15 martie la ora 15. Acesta susţine că va suspenda timp de un sfert de oră activitatea tuturor restaurantelor şi hotelurilor sale.
 
Metrul de autostradă a fost construit în şapte ore între Voroneţ şi Putna, costul total fiind de 4.500 euro. Mandachi a explicat că iniţiativa sa este un gest de protest faţă de lipsa de interes a autorităţilor pentru construcţia de autostrăzi în România şi în mod special în zona Moldovei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: