România, obligată de CEDO să plătească daune pentru o decizie judecătorească în care se apreciază că bătăile încasate de 2 copii nu prezintă grad suficient de risc

România, obligată de CEDO să plătească daune pentru o decizie judecătorească în care se apreciază că bătăile încasate de 2 copii nu prezintă grad suficient de risc

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

O decizie a Curţii de Apel Bucureşti prin care doi copii minori români au fost obligaţi să se întoarcă la tatăl abuziv a fost desfiinţată în termeni duri de CEDO, urmând ca statul român să suporte daunele morale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Instanţele româneşti sunt aspru criticate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) după ce au decis ca doi copilaşi minori să fie încredinţaţi tatălui abuziv. 
Curtea de la Strasbourg desfiinţează în termeni duri o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti care, în 2017 decidea ca cei doi copii minori, de 7 şi 9 ani, ai Oanei Iorga, o româncă căsătorită cu un cetăţean italian, să îi fie încredinţaţi tatălui, în ciuda dovezilor clare că acesta din urmă era un părinte abuziv.
 
Cum au judecat cazul instanţele din România
 
Totul a început în anul 2015, când Oana Iorga, căsătorită de zece ani cu un cetăţean italian, a refuzat să se mai întoarcă în Italia cu cei doi copii, invocând abuzurile suferite de aceştia din partea tatălui lor. Acesta din urmă s-a plâns instanţelor din România, acuzând răpirea celor doi copii. Chemată în faţa judecătorilor mama mărturiseşte coşmarul prin care a trecut alături de micuţii ei. 
 
„Era violent cu ei. Îi bătea o dată la două zile, cu palme după ceafă, de le zbura capul în farfuria cu mâncare, cu încălţătorul de pantofi la fundul gol, pentru că, aşa cum spunea chiar el, copiii trebuiau să simtă durerea, şuturi în fund până ce a doua zi copiii nu mai puteau să stea pe scaun. Îi ameninţa cu buturuga de la şemineu, că le va crăpa capul dacă nu-şi strâng jucăriile de pe jos, tras de urechi şi palme, care celui mare îi provocau hemoragie nazală”, a mărturisit Oana Iorga. 
 
Declaraţiile sunt susţinute atât de înregistrări audio cât şi de agresor însă cu toate acestea în 2016, Tribunalul Bucureşti decide ca cei doi copii să se întoarcă la locuinţa acestora din Italia. Surprinzător este că în motivarea sentinţei, judecătorul menţionează că „dovezile din dosar dovedesc fără niciun dubiu că tatăl a folosit forţa fizică şi tonul ridicat pentru a-şi pedepsii copiii, fapt recunsocut de acesta în faţa instanţei”. Disperată, mama îşi caută dreptatea la Curtea de Apel. Un an mai târziu, această instanţă anunţă că menţine decizia ca micuţii să se întoarcă la tatăl lor abuziv din Italia, motivând că „nu putem deduce că actele ocazionale de violenţă precum cele dovedite de înregistrările de la dosar se vor repeta destul de des astfel încât să reprezinte un risc serios (la integritatea acestora – n.red.)”. Mai mult, aceeaşi curte notează că, în cazul în care copii ar fi expuşi violenţei tatălui, „autorităţile italiene vor lua măsurile necesare, dacă acest risc va ajunge la cunoştiinţa lor, susţinut de dovezi”.
 
Ce au zis judecătorii CEDO
 
Însă, mama, nu se lasă şi apelează la judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului. În unanimitate, judecătorii CEDO condamnă statul român pentru cele două decizii ale instanţelor din Capitală. Magistraţii notează că „deşi instanţele condamnă în termeni generali abuzurile suferite de cei doi copii, par totuşi satisfăcute că aceste acte de violenţă sunt ocazionale şi că nu se vor repeta «destul de des pentru a reprezenta un risc serios». Mai mult, Curtea de Apel pare să fi considerat dreptul copiilor de a nu fi supuşi abuzurilor domestice «mai mult sau mai puţin negociabil». Curtea nu reuşeşte să înţeleagă cum aceste argumente sunt în concordanţă cu legea naţională ce interzice în termeni absoluţi orice pedeapsă fizică la adresa copiilor”, subliniază judecătorii europeni.
 
În plus, judecătorii CEDO atrag atenţia că în niciun moment nu rezultă că instanţa din România nu a considerat că cei micuţii sunt în afara riscului de a fi supuşi unor noi violenţe fizice. „În fapt, putem deduce din decizia CAB Bucureşti, că instanţa a acceptat că dacă acest risc va reapărea, autorităţile din Italia vor putea proteja copii”.
 
Instanţele naţionale au eşuat în a examina susţinerile cu privire la «riscul ridicat»  într-o manieră conformă cu interesul superior al copiilor, încălcându-se astfel articolul 8 din Convenţie
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
 
Avocat: „Practic le-a zis: «faceţi altceva, lasaţi-vă de meserie»”
 
Avocatul Adrian Amuza, cel care a câştigat acest proces cu statul român la CEDO, susţine că judecătorii români au minimalizat nepermis de mult riscurile la care erau supuşi cei doi copii români, notând că în astfel de speţe, statul român spre deosebire de alte state nu îşi apără cetăţenii. „Judecătorii au ignorat cu desăvârşire dovezile cu privire la abuzurile grave. Au existat înregistrări, dovezi medicale, evaluări psihologice. Nimic nu a contat. Convenţia de la Haga vorbeşte clar de interesul copilului ce trebuie să primeze. La noi s-a ignorat. Astfel de dosare, unde mamele românce fug înapoi în ţară de frica soţilor abuzivi, sunt judecate pe bandă rulantă ca dosare de răpire. Nu este judecat fondul cauzei. Au zis pur şi simplu, da au existat violenţe, nu ştim cu ce frecvenţă, nu ştim dacă vor mai fi, oricum statul italian va avea grijă de ei. Păi ce facem delegăm autorităţilor de acolo obligaţia de a proteja cetăţenii? Iar decizia CEDO este una extrem de dură, nu doar prin cuantumul despăgubirilor (peste 16.000 de euro), dar prin limbajul folosit. Practic le-a zis «faceţi altceva, lasaţi-vă de meserie»”, a explicat avocatul.
 
„Cazul ne arată, încă o dată, că avem situaţii în care deşi legislaţia e foarte clară, instanţele naţionale aleg totuşi să acţioneze în contra ei (contra legem). Arată, în plus, necesitatea unei legislaţii care să reglementeze răspunderea obiectivă în sarcina judecătorilor care pronunţă aceste hotărâri şi din vina cărora România este în continuare condamnată la CEDO. Personal consider că judecătorii completului de la CAB ar trebui să se retragă şi să devină, ce doresc, avocaţi de părinţi violenţi de exemplu, însă nu judecători, prin necunoaşterea de drept şi lipsa de imparţialitate dovedite”, este de părere Mihaela Mazilu-Babel, expert juridic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: