România şi noul "Realpolitik" din confruntarea Est-Vest

Occidentul nu pare capabil să poată răspunde pe o singură voce la ameninţările şi cererile excesive ale Rusiei. Statele pun interesele deasupra valorilor.

Preşedintelui Statelor Unite i-a scăpat ideea acceptării unei „incursiuni minore” a ruşilor pe teritoriul Ucrainei, formulare corectată ulterior de purtătoarea sa de cuvânt, iar un general german şi-a pierdut funcţia după ce a recunoscut că peninsula Crimeea „e pierdută pentru Ucraina”, că ceea ce-şi doreşte Putin este respect, şi că el dacă ar fi întrebat, ar spune că „este uşor să i se acorde respectul pe care îl cere cu adevărat şi pe care, probabil, îl merită."

Cele două glosări, acceptate adesea în cancelariile vestice, sugerează că abordările publice sunt diferite de cele din laboratoarele politicilor naţionale şi că întoarcerea la "Realpolitik" ar fi deja un fapt împlinit. Altfel spus, statele pun interesele deasupra valorilor. Pragmatismul devine mai important decât democraţia, liberalismul, drepturile omului, iar marile puteri vor acţiona în funcţie de propriile nevoi. Berlinul vorbeşte deja despre „prudenţă” în aplicarea eventualelor noi sancţiuni împotriva Rusiei, iar primul ministru ungar se pregăteşte să facă o vizită la Moscova, pentru renegocierea contractelor energetice şi construcţia reactoarelor nucleare de la Paks. 

Moscova a adâncit sistematic diviziunile europene printr-o strategie pe termen lung a Rusiei, care dă roade. Tradiţionalul şantaj cu gaz continuă să aibă efecte, fiindcă cele mai multe state UE nu pot supravieţui fără combustibilul rusesc, iar piaţa europeană comună energetică a rămas o utopie. Refacerea echilibrului strategic în Europa se va face, deci, ţinând cont de anumite dorinţe ale Moscovei.

Care e cu adevărat linia roşie pe care o va trasa Occidentul? Şi până unde cedează Rusia? NATO „nu va renunţa la capacitatea sa de a ne proteja şi de a ne apăra reciproc, inclusiv prin prezenţa de trupe pe flancul estic al Alianţei", a declarat purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Oana Lungescu, după ce Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a precizat că garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria. Mai exact, Moscova şi-ar dori o contracţie a Alianţei Nord-Atlantice la graniţele sale din 1997. Kremlinul şi-ar dori să şteargă cumva cea mai mare extindere a Alianţei, cea din 2004, care a schimbat complet configuraţia militară a NATO prin includerea alături de România şi Bulgaria a Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Sloveniei şi Slovaciei. Atunci s-a încheiat definitiv Războiul Rece, pe care, acum Moscova ar vrea să-l reseteze, prin retragerea trupelor şi armamentelor NATO existente în aceste state.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a precizat că aceasta este „o linie roşie” care nu poate fi negociată, ministrul Apărării Vasile Dîncu crede că „Federaţia Rusă încearcă să traseze o nouă Cortină de Fier”, iar preşedintele Klaus Iohannis a convocat reuniunea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

România se află la marginea frontului, în raza de acţiune a unei Rusii enervate de mai multă vreme de scutul antirachetă de la Deveselu, despre care susţine că se poate transforma oricând în armă ofensivă.  Dar România nu este o ţintă pentru Rusia, ci doar o piesă de negociere, ca de atâtea ori în istoria ei. Totuşi, e pentru prima dată când se află într-o alianţă atât de puternică, cu trupe americane pe teritoriul ei, având garanţii clare de securitate. Chiar şi aşa, ministrul Apărării încearcă să spună pe ocolite, că lucrurile nu sunt prea limpezi. Vede „în fiecare cetăţean un soldat”, inspectează cazărmi, vorbeşte despre un posibil stagiu militar voluntar şi anticipează valul de migranţi, care ar năvăli în ţară dacă începe conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Dîncu pare convins, însă, că nu va urma un conflict cald şi dă asigurări că Bucureştiul va sta deoparte: „România nu va fi implicată în acest război”, a spus ministrul pentru a linişti spiritele, „oamenii pot să stea liniştiţi din acest punct de vedere”. Două propoziţii mai încolo a ţinut să avertizeze populaţia că ar trebui să intre într-o „stare de alarmă”, dacă nu chiar de „veghe”, fără să explice ce înseamnă aceste sintagme şi cum ar trebui ele înţelese.

Întoarsă mereu spre propriile scandaluri interne, România are toate datele să se scufunde într-o nouă criză politică, ignorând războiul de lângă ea. Americanii au promis suplimentarea trupelor, în cazul în care conflictul din Ucraina devine fierbinte şi, pentru prima dată, Franţa s-a arătat gata să trimită la rândul ei soldaţi aici. E o formă de solidaritate, dar în acelaşi timp şi o reconfigurare a continentului, după aşa-numita Busolă Strategică, planul UE pentru înfiinţarea unei armate europene, care vrea să aibă 5000 de soldaţi până în 2025, în aşa fel încât să poată interveni rapid, la nevoie, fără sprijin american. România s-a bucurat de oferta franceză, dar mizează pe Statele Unite. 

Sabina Fati - Deutsche Welle