Sigur că, la prima vedere, această zonă a diplomaţiei priveşte în primul rând relaţiile atât de complexe între biserice precum şi cele, câteodată chiar şi mai întortocheate şi sensibile, între Biserică şi Stat. Dar este departe să fie doar atât, căci diplomaţia Bisericilor, odinioară în grade diferite în lumea catolică şi cea ortodoxă, acum din ce în ce mai mult turând motoarele la aceeaşi intensitate, a fost mereu unul dintre canalele esenţiale ale puterii, uneul de negociere sau de cucerire şi de păstrare a sa şi cel pe care, dintotdeauna, s-au transmis şi mesaje extrem de discrete ce aveau să modeleze câteodată soarta lumii. Dacă doriţi un exemplu care ne-a privit în mod direct, aduceţi-vă aminte că, înainte de Conferinţa din Malta când avea să se decidă disoluţia universului comunist, Vaticanul a fost locul unde s-au întâlnit şi negociat poziţiile lumii occidentale şi nu numai.

Mesajul de normalitate politică pentru România

Foarte multă lume aşteaptă, adesea sub tensiune marcată (reală sau indusă) să vadă dacă vorbele frumoase cu care Papa Francisc a deschis vizita sa ponbtificală în România, aveau să se traducă imediat într-o atitudine care să arate că srumul împreună anunţat nu era doar o perspectivă atemporală, ci începea să se clădească, la modul cel mai propriu şi benefic, începând de azi. Care este semnificaţia profundă a celor spuse de Suveranul Pontif în discursul său cu ocazia primirii de către Klaus Iohannis, Preşedintele României?

"Bisericile creştine pot ajuta la recuperarea şi alimentarea inimii vii din care să izvorască o acţiune politică şi socială întemeiată pe demnitatea persoanei şi angajată cu loialitate şi generozitate în favoarea binelui comun al colectivităţii. În acelaşi timp, ele se străduiesc să devină un reflex credibil şi o mărturie atractivă a acţiunii lui Dumnezeu, şi astfel se promovează între ele o adevărată prietenie şi colaborare"

Da, foarte frumos, se auzeau şoapte veninoase prin colţuri, asta zice acum la Bucureşti, dar să vedeţi ce urmează să se întâmple la Şumuleu Ciuc, acolo unde va asigura o primire fastuasă pentru oficialii unguri veniţi cu acest prilej, îi va onora sub steagul Ungariei, sigurul afişat la ceremonie, etc.

"La sanctuarul de la Şumuleu Ciuc, important loc de pelerinaj al maghiarilor din Transilvania, la manifestare s-au înscris deja 110.000 de pelerini - noteală LA CROIX, un organ de presă strâns legat de Vatican. Printre ei, mulţi urmează să vină din Ungaria, printre ei aflându-se şi Janosz Ader, Preşedintele Republicii. Cu toate că este protestant, Primul Ministru Viktor Orban a transmis dorinţa sa de a fi prezent la mesa oficiată de Papa cu care are relaţii delicate în ce priveşte poziţia privind migranţii. "Nu este prevăzută niciun fel de întâlnire cu responsabilii politici din Ungaria care vor putea veni la mesă doar în calitate de simpli credintioşi" - a transmis Alessandro Grisotti, directorul sălii de presă a Vaticanului. Vaticanul instistă asupra "marii diversităţi" a României, unde, din Valahia până în Moldova, trecând prin Transilvania, Papa Francisc va vedea "întreaga bogăţie etnică, culturală şi religioasă". Ceea ce nu putuse să facă Papa Francis Ioan Paul al II-lea în urmă cu două decenii".

Foarte important modul în care este prezentat acest mesaj şi este relevant pentru plusul de valoare pe care-l reprezintă posibila deschidere majoră prefaţată de vizita ecumenică din România. Spuneam că este vorba despre un posibil capăt de pod, dar poate de-abia din acest momebt începem să-i desluşim implicaţiile, altele decât cele pe plan strict bisericesc.

Dialogul ecumenic, aşa cum a apărut el evident ieri, implică şefii bisericilor în aceeaşi măsură ca pe politicieni şi poate readuce în forţă , în perioada imediat următoare, marea dezbatere asupra rădăcinilor creştine ale Europei, cu tot ceea ce însamnă asta ca implicaţii profunde în reformularea proiectului politic european. Nu acum şi nici în acest context urmează să fie rezolvat marele vis al reunirii bisericilor creştine. Suntem încă departe de asta, dar paşi precum aceştia din România, deschidere exemplară a Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Catolice prin cei mai înalţi reprezentanţi ai lor reuniţi pe acelaşi podim într-o profesiune comună de credinţă şi respect reciproc este un semnal demn de admiraţie ca expresie măcar a voinţei de a nu păstra porţile închise.

Iar când acestea se deschid, iată, începe să funcţioneze marea diplomaţie ecleziastică şi rezultatele pot fi absolut spectaculoase.