România, sub focul prostiei balistice

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Popor inventiv! Puterea a găsit soluţia să-i aducă urgent, pe românii din diaspora în patrie. În acelaşi timp, România exportă şi altceva în afară de politicieni corupţi în ţări exotice. Exportăm gratis strategii licenţioase de luptă anticorupţie, dar şi muniţie balistică media pentru propaganda Marelui Urs, punându-l în situaţii delicate pe Unchiul Sam de la Deveselu, marele nostru aliat strategic!

Până la mult aşteptata, de mulţi, explozie a mămăligii în capul mafiei de partid şi de stat, în România explodează zilnic, neîncetat, prostia balistică! Foc de artificii! În special la nivel politic, guvernamental, instituţional, prostia balistică, mediatică, explodează cu zgomot, dar  pare că nu produce decât perdele mari de fum, care îi intoxică pe revoltaţi. În schimb, la polul opus, vinovaţii generatori de prostie balistică sunt puri ca Albă ca zăpada, dau cu bombardele dar rămân tot fete mari, în ciuda tăvălirilor de care au parte neîncetat. He, he!

Cu toate acestea, unii trag speranţa că mămăliga românească va face bum-bum şi va exploda pe 10 august, cu ajutorul diasporenilor, în capul băieţilor şi fetelor de la putere. Puternici ai zilei tot mai încercaţi, tot mai provocaţi şi trataţi cu expresii licenţioase din folclorul românesc, adaptat mioritic la năravurile clasei politice conducătoare.

Expresii licenţioase care au provocat alte serii de prostii balistice, mediatizate la nivel mondial de presa internaţională, lucru care sigur va duce la preluarea lor şi în alte ţări, în special europene şi folosite pe post de arme de atac ale nemulţumirilor publice. Popor inventiv! Am găsit modalitatea prin care să-i facem pe români să se întoarcă urgent, în patrie. În acelaşi timp, exportăm şi altceva în afară de politicieni corupţi în ţări exotice. Exportăm gratis strategii licenţioase de luptă anticorupţie, dar şi muniţie balistică media pentru propaganda marelui urs, punându-l în situaţii delicate pe Unchiul Sam de la Deveselu, marele nostru şi singurul aliat strategic!

Interesant este că după perdeaua de fum a prostiei balistice, explodată în ultimul timp, puterea roşie îşi vede neabătut de atingerea obiectivelor de guvernare a României. Obiectivul strategic principal, subordonarea totală a Justiţiei, înfăptuindu-se sub bagheta strălucitului ministru de resort, Tudorel Toader, cu ajutorul armatei statului antiparalel.

După marea victorie a doborârii din funcţie a fostei şefe DNA, LCK, forţele marelui TT au prins un curaj nebun- o vor şi în puşcărie pe Codruţa. Mai mult, se anunţă preluarea celor 300 de dosare de magistraţi, care se presupune că ar fi în cercetare acum la DNA. Instituţie anticorupţie a cărei şefă interimară, Anca Jurma, l-a înfuriat tare pe TT pentru că a permis vizita unor americani influenţi, interesaţi de resuscitarea luptei anticorupţie. Vizită care enervat peste măsură pe ministrul Justiţiei, din moment ce l-a ameninţat public pe Augustin Lazăr, şeful Parchetului General, cu evaluarea şi chiar demiterea.

Pe lângă nemulţumirea şi umflarea muşchilor, Tudorel de la Justiţie a mai anunţat că, imediat ce se termină vacanţa estivală, va iniţia o ordonanţă de urgenţă privind revizuirea sentinţelor tuturor celor care se consideră nevinovaţi, judecaţi şi condamnaţi în baza informaţiilor şi dovezilor produse de odioasele protocoale de colaborare, considerate ilegale, dintre DNA şi SRI. Îngerul puşcăriaşilor, apărătorul vinovaţilor fără vină, luptă cu sabia dreptăţii sale şi a puterii roşii, urmărind cu sârg să înfăptuiască sarcinile trasate de puterea politică ce l-a uns în funcţie.

Până ca marile strategii ale puterii roşii să fie realizate complet, aceasta trebuie să facă faţă armatei diasporenilor, dornici să fie prezenţi în Piaţa Victoriei pe 10 august. Aceştia şi-au provocat deja duşmanul, cu celebra strigare de luptă „M..e PSD!”, pusă legal pe plăcuţele auto europene, trimisă cu maşina în ţară, care a bulversat total marea şi brava conducere a Poliţiei Române.

Instituţie ai cărei şefi complet apolitici, extrem de competenţi, cu extraordinare performanţe profesionale care ia ridicat pe merit, în grad şi funcţii, a cercetat inteligent, minuţios, timp de două săptămâni, duşmanul din Diaspora. S-a consultat şi cu partenerii europeni şi a trecut la acţiune. Numai după ce a trecut în revistă şi nişte legi europene, dar pe care nu prea le ştiau şi nu le-au înţeles nici acum, au aruncat bomba cu prostie balistică împotriva duşmanului. Totul public! Nu doar să-l anihileze complet pe românul fugit din ţară de prea mult bine şi venit să le mulţumească în felul lui guvernanţilor pentru binele făcut. Ci, mai ales, să-i intimideze pe restul diasporenilor, cu acelaşi mesaj antiguvernamental, care şi-au anunţat venirea în România, pe 10 august, să explodeze mămăliga, în Piaţa Victoriei.

Doar că strategii puterii au greşit calculele şi bombele cu prostie balistică s-au întors împotriva lor şi a slugilor lor, stârnind mânie şi revoltă nu doar în rândurile diasporenilor, ci şi într-o mare parte din populaţia care a rămas în ţară, trăind pe pielea ei beneficiile traiului impus de guvernarea roşie. Situaţia de fapt, alimentată de vorbele şi faptele mai marilor poliţiei, pe de o parte, dar şi de prostia balistică şi înfăptuirile înălţătoare ale guvernului în fruntea căruia se află momentan, Vasilica, ai cărei miniştrii duduie bilanţul realizărilor la şase luni de guvernare, tinde să scape de sub control. Astfel, tot mai mulţi români, chiar şi din rândurile simpatizanţilor puterii, se salută şi rostesc zilnic, cu năduf, strigătul de luptă licenţios „M..e PSD!” Mesaj care le ridică părul măciucă pe cap celor vizaţi şi nevinovaţilor lui Tudorel. Mesaj preluat şi în alte zări străine, că doar trăim într-o lume a globalizării.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite