De mai multe zile, iniţiativa unei aşa zise educaţii sexuale în şcolile noastre înalte a înfierbântat nu doar o parte din opinia publică, cu păreri pro şi contra, dar mai ales instituţii importante ale statului, partide parlamentare, mari politicieni ai zilei, foşti şi actuali diriguitori ai educaţiei naţionale.

Evident, dezbaterile în media la care participă ca de obicei persoane, analişti, specialişti, politicieni, jurnalişti, oameni care în general le ştiu pe toate şi au soluţii la toate problemele existente şi inexistente, au fost la ordinea zilei.

Confruntările de ”idei” au fost mai mult un fel de încăierări neaoşe, între băştinaşii care au încercat să tragă oareşce capital de simpatii politice pentru partidele, organizaţiile sau instituţiile lor.

Maeştrii versaţi ai manipulării, intoxicării, propagatorii ştirilor false şi-au făcut numărul cu vârf şi îndesat, în funcţie de cum bate vântul în pânzele lor de interese.

Bineînţeles că din această confruntare nu putea lipsi şi mult iubita noastră biserică ortodoxă, care s-a băgat să dea şi ea cu tămâia după dracii iniţiatori ai educaţiei sexuale în şcoli.

Titlurile de presă ale televiziunilor de ştiri şi ale ziarelor au fost care mai de care mai ”senzaţionale”, anunţând ”şoc şi groază”, apocalipsa educaţiei sexuale în şcoli.

Dar, pentru orice om normal la cap şi cu un pic de logică, toate aceste ştiri senzaţionale despre aşa zisa ”educaţie sexuală” în şcoli constituie tot atâtea ştiri false şi opinii interesate, manipulări ordinare, cu influenţă politică. Poate că şi denumirea iniţiatorilor proiectului a fost una puţin greşită, astfel încât a fost speculată în fel şi chip şi prezentată de comentatori drept ceea ce nu este.

În toată această controversă s-a făcut mult zgomot pentru nimic, iar pentru ceea ce este cu adevărat foarte important, vital pentru viitorul nostru, despre care se vorbeşte continuu, se fac proiecte şi programe pe bandă rulantă - Educaţia reală - nu s-a făcut nimic. De fapt, educaţia a fost pierdută chiar de către ”influencerii” interesaţi de orice altceva, nu de educaţia şcoală cu toate aspectele ei complexe.

Multe ”concepte” precum ”România educată” sunt doar sloganuri politicianiste. Şi se fabrică permanent, pe bandă rulantă. Praf în ochii opiniei publice!

În realitate, constatăm cu toţii că educaţia naţională merge din rău în mai rău! Chiar dacă spunem mereu că mai rău de atât nu se poate. Iată că se poate.

România educată este tot mai analfabetă!

Puternicii politici ai zilei dau tot mai mult impresia că nu au nevoie de români educaţi, de cetăţeni care gândesc, fac diferenţa între minciuni şi fapte reale şi îi pot sancţiona la vot.

Numai dacă ne uităm la procentele de elevi înscrişi la examenele naţionale din această vară, fie evaluare naţională, fie bacalaureat, vedem că numărul celor înscrişi este tot mai mic faţă de ani anteriori. Chiar dacă ministrul Câmpeanu încearcă să mai umfle procentele din vorbe!

După ce vom afla şi rezultatele acestor examene, vom şti şi cât de mult ne-am afundat în salvarea educaţiei naţionale. Desigur, responsabilii de dezastru vor da vina pe pandemie, pe moştenirea trecutului, pe lipsa de banii, pe unii şi pe alţii, pe vânt, pe ploaie, pe tot şi toate, numai pe ei nu!

Mai mult, ca în fiecare an din ultimele trei decenii încoace, tot mai mulţi copii, majoritatea din zonele rurale, sunt pierduţi pentru şcoală, pentru viitor, pentru ţară.

Definitiv!

Iar acest proces pe care nimeni nu l-a luat serios în seamă este unul care capătă tot mai mare amploare, mai mult, a fost ignorat cu bună ştiinţă de factorii responsabili, chiar dacă acei copii pierduţi pentru educaţie au capacitatea nativă de a învăţa, de a se dezvolta.

Fără şcoală, fără îndrumare, fără ajutor ce pot ei să ajungă într-o societate  ca a noastră, într-o ţară ca România actuală?

Dacă la nivel de administraţii locale s-ar face cercetări şi statistici cu numărul copiilor fără şcoală, fie că au abandonat-o la un moment dat sau n-au fost înscrişi niciodată într-o unitate de învăţământ, ce fac şi ce au ajuns aceşti copii cu viaţa lor, cred că situaţia reală ne-ar îngrijora grav pe toţi cei interesaţi de educaţie.

Dar nu se fac astfel de cercetări, statistici şi analize. În satele româneşti în special, dar şi în oraşe nu pare că interesează pe nimeni soarta acestor copii care se pierd!!!

De ce?

Cât timp trebuie să mai treacă, câte sute, mii de copii se vor mai pierde fără învăţătură, fără şcoală, fără ajutor?

Cât timp guvernanţii, politicienii, oamenii de la butoane se vor mai întrece în demagogii, dispute politicianiste din interese meschine şi ne vor mai minţi cu sloganurile gen ”România educată”?