România şi dilemele Pisicii de Cheshire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

Povestea o ştiţi, face parte din patrimoniul literar al omenirii şi din amintirile frumoase ale copilăriei noastre, în vremea în care farmecul unor cărţi mai deschidea încă porţile feeriei, primul paradis tangibil de care aveam parte.

Astfel, am însoţit-o pe Alice în Ţara Minunilor, ceea ce vă invit să o facem şi acum, descoperind actualitatea cărţii în raport cu experienţa ciudată, nebănuit de tulbure şi indecisă, a timpurilor pe care le trăim într-o Românie pe care mulţi dintre noi ne-am fi dorit-o altfel. 

Nu ne-a fost dat, nu s-a putut, n-am ştiut ce să facem cu proaspăta libertate adusă de Revoluţie? Părerile sunt multe şi împărţite, singura certitudine fiind că presimţim că, după trecerea unei generaţii, am ajuns la un moment de răscruce. Va trebui, căci aşa ne obligă situaţia, s-o luăm într-o direcţie. Să spunem ce vrem să fim cu adevărat, cu cine alături, privind înspre ce orizonturi, alegând o alianţă în care să credem şi nu una de conjunctură împotriva căreia să întoarcem armele când nu ne mai convine. Greu, pentru că ni se cere nu să ne dăm cu părerea, ci să argumentăm o opţiune strategică în favoarea unui sistem cu regulile sale precise şi care (ce oroare!) mai trebuie şi aplicate.

Suntem într-o poziţie ingrată pentru că jocurile politicii europene au ajuns în acest punct după care urmează decizia privind un anume tip de construcţie. În multe state membre din UE se organizează acum foarte numeroase dezbateri publice tocmai pentru a discuta diversele opţiuni posibile, cu beneficiile şi dezavantajele lor. În ţările respective, politicienii chiar îşi pun în joc carierele în campaniile pentru europarlamentare. Oamenii noştri politici tac cu o indiferenţă pe cât de enormă, pe atât de condamnabilă.  

Suntem în faţa unei dileme naţionale? Nu cred. Mai degrabă, în plină fundătură existenţială a naţiunii condusă prin şi cu nepăsare. Caz în care apare aşa-numita "dilemă a Pisicii din Cheshire", analizată rând pe rând de matematicieni, de specialişti în fizica cuantică şi de politologi. Iată dilema celebră:

— Pisicuţă de Cheshire — începu, cu oarecare sfială, fiindcă nu ştia deloc dacă o să-i placă acest nume.

Dar Pisica nu făcu altceva decât să rânjească şi mai tare.
"Ei, deocamdată văd că-i pare bine", gândi Alice şi vorbi înainte.
— Vrei, te rog să fii atât de bună şi să-mi spui în ce direcţie s-o iau ca să plec de-aici?

— Asta depinde foarte mult de locul unde vrei s-ajungi — zise Pisica.
— Nu prea îmi pasă unde ajung — zise Alice
— Atunci n-are importanţă în ce direcţie o iei — zise Pisica.
— ... numai s-ajung undeva — adăugă Alice, drept explicaţie.
— O, bineînţeles că ajungi, dacă mergi cât trebuie.
Asta nu era de tăgăduit, îşi dete seama Alice, şi încercă altă întrebare:
— Cam cine stă pe-aici pe-aproape?
— În partea aceea — spuse Pisica, fluturând într-acolo laba dreaptă — stă un Pălărier;  iar în partea asta — şi flutură cealaltă labă — stă un Iepure de Martie. Te poţi duce la oricare dintre ei; amândoi sunt nebuni.

— Dar eu n-am chef să mă duc printre nebuni — ripostă Alice.

— A, n-ai ce-i face — zise Pisica Toţi suntem nebuni pe-aici. Şi eu sunt nebună. Şi tu eşti nebună.

— De unde ştii că sunt nebună? întrebă Alice
— Trebuie să fii — zise Pisica — altfel ce căutai pe-aici?

Dilemele Pisicii de Cheshire sunt clare şi perene. Cuprind, perfect exprimată, şi drama dezorientării noastre naţionale, împărţiţi cum suntem, de veacuri, între lumi antagonice, dorind să primim recunoaştere universală şi aplauze galactice dar, în acelaşi timp, mefienţi fundamental faţă de venetici, cu obiceiurile lor ciudate, în genere amorale şi stricătoare de datini şi obiceiuri străbune.

Dilemele pisicii nu trebuie neapărat să fie rezolvate. Ele pot rămâne aşa la nesfârşit, marcând ambi sau plurivalent şi existenţa generaţiei următoare. Cum am trăit şi noi, poate şi ea trăi în continuare fără probleme în marasmul problemelor mereu începute şi niciodată terminate, refăcând parcursul legendei Meşterului Manole, dar negăsind niciodată o victimă pe care s-o sacrifice pentru îndeplinirea promisiunii electorale.

Încet-încet, ne îndepărtăm de nucleul decizional al unei structuri care se formatează continuu pentru a obţine maxima eficienţă, neascultându-i mesajele esenţiale şi, ca atare, niciodată pregătiţi să luăm decizii strategice. Nu am avut la dispoziţie informaţiile în timp real, ceea ce, ulterior, în momentul de apogeu al unei crize, am reuşit doar performanţa unui spasm de supravieţuire.

Uitaţi un exemplu care, dacă cineva ar fi fost cu adevărat serios printre candidaţii la europarlamentare, ar fi trebuit să constituie un subiect grav de dezbatere pro şi contra. E vorba despre Spaţiul Schengen, pentru noi un deziderat din ce în ce mai îndepărtat pe măsură ce devine doar subiect de declaraţii demagogice sau de injurii politice interne între partidele care vor să se poziţioneze cel mai bine în cursa pentru intrarea în viitoarea familie a partidelor naţionaliste şi suveraniste după ce vor fi exmatriculate din familiile politice europene tip mainstream. Dacă chiar ne-ar fi preocupat realmente subiectul, atunci, vă întreb, de ce niciunul dintre tenorii noştri politici nu a discutat afirmaţiile preşedintelui Macron  care a spus foarte clar că ceea ce e în proiect va duce la Spaţiu Schengen cu mai puţine state membre, aşa cum va fi şi viitoarea zonă Euro. Mai puţini membri, redefinind criteriile, pentru a fi mai uşor susţinute şi apărate.

Ok, dar de la noi cine zice ce vrea să cuprindă acest proiect viitor pentru a răspunde cumva şi intereselor economice şi de securitate ale României? Nu zice nimeni nimic. Nu îşi imaginează nimeni că ar putea să urmeze noi legislaţii europene foarte severe care să introducă nişte condiţionalităţi specifice pentru accesarea pieţei muncii Statelor Membre bogate de către săracii estului, de departe principala ţară-sursă pentru migraţia masivă de forţă de muncă fiind România?

Vrea cineva, la modul serios, o asemenea discuţie sau ne păstrăm la nivelul de bârfă politică de mahala orientală, mai degrabă ridicolă decât tragică? Aşa să fie sau e doar o exagerare jurnalistică?

Eu cred că aşa e şi am un argument: nu cred că, din tot ce înseamnă aşa zisa campanie pentru europarlamentare, puteţi desprinde o propunere solidă ancorată pe scheletul proiectului european sau, dimpotrivă, menită să-l reformeze din temelii. Eu n-am găsit nimic. Adică nimic în afară de apocaliptica imagine cu doamna europarlamentar Maria Grapini care se felicită singură pentru succesele obţinute în carieră. Cam la asta se reduce amplitudinea aventurii în Europa. În rest, nimic despre nimic din ce agită Europa. Nu vorbim despre nimic, nu se anunţă poziţii pro sau contra pe niciunul dintre subiectele strategice: lupta împotriva încălzirii climatice, apărarea şi securitatea europeană, traseele infrastructurilor critice şi zonelor de conectare... ai noştri tac cu îndârjire şi se tem să nu supere pe cineva. Că nu se ştie.

Nu ne place? Pe bună dreptate. Am vrea altceva? Cine spune că nu s-ar putea. Ne lipseşte ceva? Da: timpul. A trecut perioada de graţie de 30 de ani, cercul ameninţă să se închidă, alegerile de făcut sunt din ce în ce mai dificile şi mai puţine. Dar va trebui să alegem pentru că am convingerea că nu se mai poate naviga la infinit în apa stătută de acum, cu perspectivele naţionale limitate de jocurile unor mici grupări de interese, malefice şi proaste. De aceea, foarte repede, va trebui să spunem foarte clar dacă vrem sau nu să jucăm împotriva proiectului european. Nu mai sunt multe de spus. Judecaţi şi alegeţi cu conştiinţa că parametrii vieţii noastre vor depinde efectiv de acest lucru.

captura

România a ajuns la răscrucea unde, la momentul potrivit, apare Pisica de Cheshire.

Dacă avem întrebările potrivite, vom avea şi răspunsurile pe măsură. Poate, dar noi mai avem ceva de adăugat la ecuaţie: Imponderabila Fanariotă, care poate da peste cap toate calculele şi înnebuni subit pe toată lumea. Căci ştiţi care este singura prioritatea zero a jocurilor politice naţionale înainte de Summitul european de la Sibiu? Doamna prim-ministru nu a fost invitată să participe! Nimic despre program, nimic despre priorităţi, nimic despre bătălia pentru lista scurtă de priorităţi româneşti. Nu, chestiunea esenţială este călcătura pe bombeu, tare, în văzul lumii, să se vadă, să se audă şi să se simtă.

În acest caz, neprevăzut de protocolul din Alice in Wonderland, Pisica din Cheshire pleacă şi nu se ştie dacă mai vină să-şi dea cu presupusul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite