România şi Bulgaria ar putea produce blindate Piranha V în parteneriat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO MApN (Arhivă)
FOTO MApN (Arhivă)

Romtehnica duce o serie de tratative pentru fabricarea printr-un joint-venture România-Bulgaria a 150 de blindate Piranha V pentru armata bulgară.

România se află în discuţii avansate cu Bulgaria privind producţia în parteneriat de transportoare blindate Piranha V pentru echiparea armatei bulgare, dar şi pentru posibile exporturi către alte ţări, a anunţat Nicolae Nasta, directorul general al Romtehnica. 

„Deja suntem în proceduri avansate cu vecinii bulgari. Ministrul Apărării din Bulgaria a fost în România acum două săptămâni. M-am întâlnit cu el. Am participat la întâlnire cu domnul Dîncu. Şi am lansat această dorinţă a noastră, ca împreună, printr-un joint-venture România-Bulgaria, să participăm la programul lansat în Bulgaria de 150 de transportoare”, a afirmat Nasta, conform umbrela-strategica.ro, despre programul de dotare iniţiat de Sofia şi estimat la o valoare totală de 1,46 miliarde de leva (823 de milioane de dolari). 

De precizat că vecinii noştri vor să-şi cumpere blindate de câţiva ani, au iniţiat o procedură de achiziţie şi au primit patru oferte la începutul licitaţiei: Artec (Germania), un joint-venture format din Rheinmetall şi Krauss-Maffei Wegmann, cu Boxer, Nexter (Franţa) care a propus VBCI, finlandezii de la Patria care au oferit Bulgariei blindate AMV şi General Dynamics Land System-Mowag (companie europeană cu capital american) care a oferit Piranha V. De prima selecţie au trecut modele AMV şi Piranha V, dar ulterior a devenit clar că tranzacţia nu este posibilă din cauza preţului prea mare solicitat de cei  doi producători pentru specificaţiile tactice şi tehnice ale Sofiei. Mai mult, o schimbare a caietului de sarcini, adică o modificare din mers a acelor cerinţe tactice şi tehnice, ar fi dus la discriminarea celorlalte companii care au participat iniţial la licitaţie şi drept urmare procedura a fost sistată. 

Întreţinerea tancurilor sovietice

Ulterior, ministrul bulgar al Apărării a cerut conducerii companiei de stat TEREM-HOLDING EAD să analizeze posibilităţile de organizare a producţiei de vehicule de luptă pe teritoriul Bulgariei, cu participarea integrală a industriei bulgare de apărare. Programul nu s-a realizat până în prezent, lucru previzibil de altfel, mai ales dacă avem în vedere că uzina TEREM–KHAN KRUM EOOD este specializată pe întreţinerea, repararea şi eventuala modernizare a tancurilor (T-54, T-55, T-62, T-72 şi T-72M) şi blindatelor de origine sovietică şi nu pe fabricarea lor sau, mai mult, pe proiectarea unui blindat modern. 

Conform specificaţiilor tehnice, Piranha V este un vehicul care asigură o mobilitate sporită şi o protecţie corespunzătoare personalului îmbarcat pe timpul executării misiunilor specifice, în orice zonă de relief, indiferent de timp, anotimp sau condiţii meteorologice.

În principiu, blindatele Piranha V vin în şase configuraţii diferite (vehicul de luptă, punct mobil de comandă, MEDEVAC, CBRN etc.). În varianta principală, cea de luptă, capacitatea transportatorului Piranha V este de 3 membri ai echipajului şi 8 militari total echipaţi. Blindatul este pus în mişcare de un motor Scania de 600 de cai-putere care este cuplat la o cutie de viteze automată. Are o rază operaţională de 1.000 de kilometri, iar viteza maximă se ridică la 100 de kilometri pe oră.

Sisteme de armament

Ca armament, acestea sunt echipate cu turele UT-30 cu tun de 30 de milimetri şi mitralieră calibru 7,62 milimetri. În afară de aceste categorii de armament, conform unor surse militare, ulterior, blindatele pot fi dotate şi cu performantele sisteme de rachete antitanc ghidate Spike. Acestea pot distruge cu mare precizie blindate sau tancuri inamice aflate la o distanţă cuprinsă între 200 şi 4.000 de metri. Viteza rachetei este între 130 şi 180 m/s, iar ţinta poate fi observată şi angajată atât pe timp de zi, cât şi noaptea şi în condiţii meteo nefavorabile. Sunt fabricate de israelienii de la Rafael Advanced Defense Systems şi au fost utilizate cu succes în mai multe conflicte.

Piranha V dispune de un blindaj la standardul STANAG 4569, Nivelul 4 / 4b) care protejează militarii împotriva muniţiei perforante. În plus, Piranha V oferă o protecţie totală în cazul în care o masivă mină antitanc de 10 kilograme explodează sub podeaua blindatului.

În afară de România care a comandat un număr de 227 de transportoare, Spania, Danemarca şi Elveţia au ales şi ele platforma construită de General Dynamics. În 2017, danezii au comandat peste 300 de Piranha V şi au plătit pentru un blindat peste 2 milioane de dolari. La rândul lor, spaniolii au comandat un prim lot de 348 de blindate, parte a unui proces de înlocuire a 1.200 de vehicule. În fine, la militarii elveţieni au ajuns 44 de Piranha V.

919 blindate Piranha V de concepţie americană au fost comandate până acum de România, Spania, Danemarca şi Elveţia

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite