România absurdă, Eugen Ionescu şi comicul „disperant”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatari care nu doresc aşa-numitul certificat verde
Protestatari care nu doresc aşa-numitul certificat verde

Liderii arcului de guvernământ s-au hotărât, după protestele AUR, să renunţe la obligativitatea certificatului de vaccinare pentru angajaţi.

Proiectul ministrului Sănătăţii prevedea ca toţi angajatorii, de stat sau privaţi, să fie obligaţi să suspende contractul de muncă pentru cei nevaccinaţi. Preşedintele Klaus Iohannis ar fi fost de acord cu această nouă idee, care i-ar fi obligat, de pildă, pe clienţii unui restaurant să prezinte certificatul verde, în vreme ce bucătarul şi chelnerii pot veni liniştiţi la muncă fără să fie vaccinaţi. Situaţia e ilogică şi ar putea fi comică, dacă n-ar fi pe cale să devină tragică.

Politica autohtonă a fost mereu dusă la limita absurdului, cu sacrificii inutile, făcute pentru menţinerea la putere a unor politicieni mediocrii. Generalul Nicolae Ciucă speră să poată trece iarna cu bine, împăcând şi conspiraţionismul celor aproape 60% dintre români care nu vor să se vaccineze şi nervozitatea celor vaccinaţi şi (in)capacitatea spitalelor de a face faţă unui nou val al pandemiei.

Istoria ultimului secol ne învaţă că politicianul român, indiferent de perioada pe care o traversează, de culoarea politică sau de regimul ţării, va pune pe primul loc interesul personal, chiar de-ar fi să trimită la moarte sigură oameni nevinovaţi. Uneori, aceşti politicieni cinici se aruncă în luptele lor fără să-şi dea seama că vor fi şi sacificii umane, alteori ei omoară cu bună ştiinţă. Ar putea fi şi cazul generalului Ciucă, pentru că premierul nu vede că în România au murit deja din cauza epidemiei aproape la fel de mulţi oameni ca în al Doilea Război Mondial.

Ion Iliescu face parte din a doua categorie, fiindcă era conştient că-i trimtie la moarte pe toţi acei entuziaşti care au continuat să stea în stradă şi după fuga lui Nicolae Ceauşescu. El este responsabil, cel puţin moral, de moartea celor aproape 900 de oameni şi rănirea a peste 2000 de persoane după 22 decembrie 1989. Cu toate acestea, primul preşedinte al României post-comuniste continuă să fie vedeta zilelor în care România aniversează dramaticele evenimente din decembrie 1989.

Iliescu vorbeşte şi acum despre consens, dialog şi negociere, încearcând să se dezvinovăţească, cel puţin în faţa adepţilor lui: „Regimul ceauşist a ales confruntarea cu societatea şi din această cauză am avut atâtea victime nevinovate în acele zile”. Procurorii care au instrumentat cazul au ajuns însă la alte concluzii şi au demonstrat că acum 32 de ani ar fi avut loc o lovitură de stat, prin care grupul lui Iliescu voia să preia puterea, dar să păstreze ţara în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Fără o logică imediată, Dosarul Revoluţiei e mereu întârziat şi e posibil ca Ion Iliescu, 92 de ani, să nu mai fie nevoit să dea explicaţii în faţa unui complet de judecători.

Dincolo de tragediile produse, fostul preşedinte nu se sfieşte să ne prezinte concepţia lui despre revoluţia permanentă, împrumutată de la Troţki şi adaptată la nevoia sa de disculpare, aşa că insistă asupra faptului că agenda Revoluţiei din decembrie 1989 nu a fost epuizată şi că o revoluţie este „un act din perspectiva timpului lung”. În loc să dea explicaţii despre psihoza teroristă patronată atunci de el pentru a putea prelua puterea şi pentru a-i executa pe Ceauşeşti fără un proces real, Iliescu ţine lecţii de idelogie politică în faţa naţiunii.

Nu e singurul aspect absurd al politicii autohtone, care glisează între ridicol şi iraţional. În Dosarul Colectiv, unde se aşteaptă zilele următoare decizia finală, fostul primar de la sectorul 4, aflat în fruntea listei cu vinovaţi, a fost ales în 2020 primar la sectorul 5, cu toate că instanţa îl condamnase cu un an înainte la 8 ani şi jumătate de închisoare. Cristian Popescu Piedone este considerat autorul moral al incendiului de la Colectiv din 2015 în urma căruia au murit 64 de tineri ai au fost suferit arsuri grave aproape 200, fiindcă el a dat autorizaţiile de funcţionare ale Clubului.

În România, politicienii dau periodic foc ţării şi apoi devin eroi salvatori, ca nişte pompieri piromani. Felul în care arată economia, eduaţia, sănătatea, justiţia sunt exemple imediate ale  acestui mod de lucru tradiţional. De aceea, primarul din comuna Beleţi-Negreşti, din Argeş, care a dat recent foc primăriei pe care o păstoreşte, pare doar subiectul unei glume nereuşite. Mai ales că omul a fugit, s-a aruncat cu maşina în parapetul drumului şi în cursa lui fără sens a ajuns în apele Argeşului, de unde a fost cules pe jumătate degerat, înainte de a fi arestat. O aventură fără sens. La fel ca cea a Dianei Şoşoacă, senatoarea extremistă care i-a sechestrat pe jurnaliştii italieni şi apoi a chemat poliţia. Şi pentru ca absurdul să fie absolut, poliţiştii au făcut pact cu agresoarea şi i-au reţinut pe jurnalişti, pe care i-au perchiziţionat, ca nu cumva să aibă droguri sau arme.

Cum spunea Eugen Ionescu, adesea e imposibil să diferenţiezi tragicul de comic: „Comicul fiind intuiţia absurdului, îmi pare mai disperant decât tragiculComicul nu oferă nici o ieşire... Spun „disperant“, dar, în realitate, el este dincolo sau dincoace de disperare sau de speranţă” (Eugen Ionescu, Note şi contranote, Humanitas, Bucureşti, 2011, traducere de Ion Pop).

Politica românească se suprapune peste definiţia comicului dată de maestrul teatrului absurd, fiindcă totul ajunge să fie aici fără ieşire. O lume întoarsă pe dos, în care deputaţi şi senatori extremişti cară manifestanţi în curtea parlamentului, într-un aşa zis protest al libertăţii, în care poliţia reţine victime, în care marele vinovat al revoluţiei dă lecţii de istorie şi în care generalii fără glorie vor să ajungă şefi de stat.

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite