Români şi creştini: „Sus inima!“

Alăturarea celor două zile de Sărbătoare Legală, Sf. Ap. Andrei şi Ziua Naţională este un bun prilej de a reflecta la identitatea noastră. Dacă tot e “minivacanţă” să nu irosim timpul, ci să îl folosim în avantajul nostru, căutând să înţelegem rostul ei. Mult sânge şi sudoare au curs ca noi să fim astăzi liberi. Dar oare suntem?

Ordinea cronologică a celor două zile reflectă cronologia naşterii noastre ca neam: mai întâi au fost creştinaţi înaintaşii noştri, iar din ei se vor naşte străromânii. Apoi, după milenii de frământări şi lupte, cotropiri şi eliberări, apare şi “România dodoloaţă”, certificare teritorială a unui neam ce merita de mai mult timp propria-i ţară.

Sf. Ap. Andrei este cel care a creştinat, botezând şi hirotonind, pe înaintaşii noştri din provincia Scythia Minor, actualul teritoriu al Dobrogei şi Cadrilaterului. Teritoriu cu populaţie mixtă pe atunci (daci, romani, greci, sciţi etc.), ca şi acum, Dobrogea este prima provincie a României de azi, care cunoaşte Evanghelia lui Hristos. Deşii se mai găsesc şi astăzi unii care să conteste prezenţa Sf. Andrei prin Dobrogea, nu doresc o polemică, ci doar menţionarea a trei izvoare esenţiale care susţin aceasta:

a) menţionarea sciţilor în Noul Testament, ca fiind printre cei care au primit creştinismul propovăduit de Apostoli - “Acolo (la creştini – N.B.) nu este elin şi iudeu, tăiere'mprejur şi netăiere'mprejur, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos, totul întru toţi.” (Col 3, 11). Ori sciţii erau în nordul Mării Negre, învecinându-se cu dacii (cu care s-au şi luptat o perioadă). Aşadar, cum ar fi putut Sf. Andrei să ajungă la sciţi şi apoi, prin Tracia, în Patras-ul unde-şi va găsi răstignirea pe crucea ce-i poartă şi azi numele, fără să treacă şi prin înfloritoarele porturi comerciale de la Pontul Euxin? De amintit doar că şi istoricul Eusebiu de Cezareea afirmă că Sf. Andrei a propovăduit la sciţi.

b) Alte izvoare bisericeşti completează cu detalii. Sinaxarul  din Constantinopol consemna că Sf. Andrei a propovăduit în Pont, Tracia şi Sciţia şi că Sfântul a hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Ampliat, cel amintit de Sf. Apostol Pavel în Romani (16, 8). Ori, indiferent că Sf.  Andrei a ajuns la Varna venind sau plecând de la sciţi, nu putea să rateze şi Tomis-ul, oraş atât de important încât romanii l-au cucerit în anul 71, iar mai târziu, împăratul Constantin îl va denumi după numele surorii sale, Constantiana.

c) Arheologia şi calendarul bisericesc sunt pline de dovezi ale unei Biserici creştine puternice în Dobrogea, încă din primele veacuri. În sec. IV Tomisul era deja scaun mitropolitan, ceea ce înseamnă o Biserică foarte dezvoltată, deşi primele trei secole au fost pline de sânge creştin vărsat de martiri trecuţi în calendar, cei mai vechi atestaţi documentar cu nume fiind Epictet şi Astion (sec. III). Există o seamă de episcopi sfinţi ai Tomisului, încă din sec. III, unii dintre ei participanţi la marile Sinoade Ecumenice.

Aşadar, românii s-au născut creştini, din înaintaşi creştini. Dar mi-e teamă că, sub asaltul noilor “tendinţe”, românii îşi vor uita fibra creştină. Din ce în ce mai mulţi cred că Sărbătorile sunt zile în care nu muncim, fiind obligaţi să ne distrăm, dar uitând să ne şi educăm identitar.

Ori, cine uită des şi mult timp, ajunge să uite şi de el însuşi.

1 decembrie 1918 este Ziua Unirii unui popor covârşitor creştin. Şi n-ar fi putut pica mai bine această zi decât după cea a Sf. Andrei. Un neam unit este un neam făcut din oameni care ştiu cine sunt şi ce vor. Rostul neamului este să te ajute la desăvârşirea identităţii proprii. Dacă am rămas creştini peste veacuri, este pentru că am ştiut să fim şi români. Şi invers. Deşi sunt multe “neamuri” în România de astăzi, n-ar trebui să uităm că ceea ce ne poate uni şi da un viitor comun este faptul că suntem cetăţenii unei cetăţi numite România. Iar creştinismul, prin capacitatea sa de comuniune nu poate decât desăvârşi România, tot atât de bine ca lumea întreagă. Că tot vorbim de Europa unită,  Europa naţiunilor sau de Organizaţia Naţiunilor Unite. Nimic nu poate uni mai tare umanitatea ca iubirea cu valenţe creştine.

Asta ar trebui să fie semnificaţia acestei “minivacanţe”. E uimitor cum, de fiecare 1 decembrie, ne chinuim să ne arătăm români, uitând din ce în ce mai mult de ce şi pentru ce suntem români. Mai nou, am auzit la televizor că “de 1 decembrie eşti român, eşti...ProTV”. Asta da strategie. Făcătorii de manuale de comunicare au ce introduce în ele. Că tot ajunsese Andreea Esca într-un manual alternativ de istorie.

N-ar fi însă de mirare dacă, peste câteva generaţii, românii îşi vor afirma identitatea în faţa unei străchini de fasole cu ciolan, înfăşuraţi în steagul Americii şi al Europei, crezând că este vorba doar de un carnaval global, în care “român” e doar un personaj antic, a cărui identitate s-a “integrat” până la dizolvare.

Sau, ca să nu uit şi de degenerarea creştinismului la români, amintesc aici toate aiurelile superstiţioase legate de Sf. Andrei (strigoi, usturoi,focuri, grâu încolţit etc). Mai mult, recent am aflat că unii “aleşi” ai neamului înţeleg că pot integra în Biserică şi obiceiurile proaste ale neamului, gen şpaga, mita, corupţia. Să crezi că nu te vede nimeni cu 600.000 de euro în curtea unei parohii, înseamnă că eşti atât de orbit sufleteşte încât ai uitat de Dumnezeu, “ochiul care vede tot”, dar şi de autorităţi, “slujitoarele Lui”. Lor li se aplică Evanghelia “orb pe orb călăuzind, amândoi vor cădea în groapă”. Spre însănătoşirea grabnică a unor astfel de români, le recomand nişte penitenţă. Poate aşa îl vor regăsi pe Hristos, în faţa căruia şi-au plimbat necinstit sacul cu bani. Când te gândeşti că nici lui Iuda nu i-a trecut prin cap să fure cu sacul...se limita la pungă.

Cum însă creştinismul e şansa Învierii din propria moarte, rămâne doar să vrem să ne trezim. Cine nu vrea, nu cred că e nici creştin şi nici român. Sigur, nici extrema naţionalistă nu ne face bine, pentru că nu poţi fi creştin şi român, dispreţuind celelalte neamuri. Afirmarea identităţii ţine mai mult de oferta valorică pe care o faci celor din jur. Identitatea unui neam rezidă în valorile sale. Devii un naţionalist extremist doar când ajungi să nu mai ai valori, transformând şi impunând neamul în valoare de propagandă: frumoasă pe dinafară, hâdă pe dinlăuntru. Aşa că tot ce ne mai rămâne este să avem grijă de valorile identitare.

În acest sens, prin bunăvoinţa colegilor care administrează acest spaţiu, şi cărora le mulţumesc pentru toată deschiderea de până acum (nu, Adevărul nu e anti-BOR, cum s-a tot vehiculat, altfel ar fi trebuit să mă cenzureze până acum, nu să-mi ofere uneori chiar deschideri de pagină) lansez o invitaţie la distracţie... prin muzică, în special bucureştenilor.

Cum Arhiepiscopia Tomisului este prima Eparhie a creştinismului nostru, scăldată de apele Mării Negre, se cuvine ca împreună cu Forţele Navale Române şi cu Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, să invităm: “Sus inima, români!”

Să trăiţi întru mulţi şi binecuvântaţi ani!