Românca ucisă de rechin în Egipt era din Suceava şi lucra la Direcţia de Finanţe

Românca ucisă de rechin în Egipt era din Suceava şi lucra la Direcţia de Finanţe

Roxana Donisan a fost ucisă de rechin FOTO Facebook

Românca ucisă sâmbătă de rechin în Egipt, la sud de oraşul Hurghada, era din judeţul Suceava. Femeia, în vârstă de 40 de ani, era funcţionară la Direcţia de Finanţe şi nu era căsătorită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Roxana Donisan, în vârstă de 40 de ani, lucra la Direcţia de Finanţe, iar conform publicaţiei Monitorul de Suceava, femeia îşi cumpărase două sejururi în Egipt, pentru o vacanţă mai lungă.

Românca a fost dată dispărută de două zile din hotelul 
Premiere Le Reve, unde era cazată, trupul sfârtecat al acesteia fiind găsit pe un coral.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a confirmat decesul turistei din România şi a precizat că familia victimei a fost informată.  Ambasada României de la Cairo a precizat că informaţia privind decesul româncei i-a fost frunizată de agenţia de turism prin care femeia mersese în concediu în Egipt.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, duminică, de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetăţean român de sex feminin aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile competente egiptene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii decesului.

Reamintim că femeia din Suceava este a doua victimă, după ce o austiacă fusese şi ea atacată, cu câteva ore mai devreme, la 600 de metri diatanţă în largul coastei Sahl Hasheesh, chiar în zona pontonului, unde turiştii fac scufundări la mică adâncime, numite snorkelling

În urma atacului, turista, în vârstă de 68 de ani care şi-a pierdut un braţ şi un picior, dar cu toate acestea, ea a reuşit să înoate până la ţărm, însă a murit din cauza şocului hemoragic în ambulanţa cu care era transportată la spital.

Câţiva turişti ruşi au relatat pe un forum de pe o reţea socială că au fost martori atunci când salvamarii au ignorat un avertisment că un rechin se află în apă. Aceştia ar fi luat în râs avertismentul semnalat de un turist chiar cu 15 minute înaite de tragedia în care austriaca şi-a pierdut viaţa, în timp ce înota în Marea Roşie.

Turistul rus mai susţine că s-ar fi încercat să se ascundă moartea violentă a româncei, pentru ca oamenii să nu plece din staţiune.

Te-ar putea interesa şi:

Româncă ucisă de rechin în Egipt. Salvamarii ar fi luat în râs avertismentele turiştilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările