Situaţie gravă, inacceptabilă şi care ar trebui să devină o preocupare urgentă pentru autorităţile noastre care deja sunt confruntate cu o creştere dramatică a numărului de îmbolnăviri şi decese.

Este o chestiune serioasă care are trei paliere de discuţie. Cel legislativ, cel medical şi acela, foarte important, legat de apariţia, cultivarea şi răspândirea unui curent foarte puternic împotriva vaccinării obligatorii, considerate, acum prin extensie, vinovată de apariţia unor boli foarte grave. 

Pe plan legislativ, apariţia unei legi româneşti privind vaccinarea este o chestiune necesară şi urgentă, în acord cu demersurile similare din alte ţări europene. În Franţa, spre exemplu, ministrul Agnes Buzyn, pe 5 iulie, „răspunzând unei probleme majore ţinând de sănătatea publică“, a anunţat că proiectul de lege care să instituie 11 vaccinuri obligatorii pentru copiii sub 2 ani, va fi supus votului înainte de finele acestui an. Asta în condiţiile în care, în acest moment, nu sunt obligatorii decât 3 vaccinuri: împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei. Vor fi recomandate altele 8: împotriva tusei convulsive, a virusului hepatitei B, a bacteriei Hemophphilus influenzae, pneumococului, meningococului C (bacteria care provoacă meningita), viruşilor rujeolei, oreionului şi rubeolei.

Dar ceea ce pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi pentru majoritatea corpului medical din toate ţările lumii reprezintă o prioritate absolută în logica luptei împotriva epidemiilor şi a spectrului apariţiei unor pandemii, este subiect de contestaţie - adesea extrem de vocală - din partea unor grupuri foarte active care se opun vaccinării care, susţin ei, distrugând germenii unei boli, nasc unele noi. Asta exceptând argumentaţia altor grupuri, adepţi ai unor curente religioase pe cât de marginale pe atât de periculoase care, tradiţional, refuză orice tip de asistenţă medicală în numele principiului superior „facă-se voia Domnului!“.

Cei din primul grup au o argumentaţie standard (reluată, cu o imensă inconştienţă, chiar şi de mass-media de la noi) bazată pe un studiu din 1998 realizat de Andrew Wakefield şi alţi 11 coautori, care făcea o posibilă legătură între rujeolă şi cazuri de autism. Chiar dacă studiul nu a trecut de testul timpului şi niciunul dintre rezultatele invocate nu a fost posibil de reprodus în alte laboratoare, a generat un fenomen de adevărată isterie colectivă. Într-atât de puternic încât celebra revistă The Lancet a fost pusă în situaţia să ceară celor 12 autori ai articolului respectiv să spună dacă îşi susţin în continuare concluziile, 10 dintre ei anunţând că nu mai sprijină textul iniţial şi interpretarea dată rezultatelor de laborator. Iar General Medical Council, pe 28 ianuarie 2010, decide că Andrew Wakefield „a acţionat în mod necinstit şi iresponsabil“ în cercetările sale ştiinţifice. Iar revista The Lancet decide retragerea completă a studiului din arhiva sa. Aveţi aici articolul care a stârnit controversa, dovedit fals şi cu argumente inventate.

A fost însă suficientă retractarea? Absolut deloc, deoarece, după cum s-a văzut ulterior, a început o adevărată paranoia nu numai contra vaccinului împotriva rujeolei, ci a tuturor vaccinurilor în general, susţinută nu numai cu argumente medicale ci şi cu cele care ţin de domeniul libertăţilor cetăţeneşti. Căci, susţine Antoine Flahault, directorul Institutului pentru sănătate globală din cadrul Universităţii din Geneva, citat de ziarul La Croix, obligaţia vaccinării poate constitui o încălcare a libertăţilor cetăţeneşti: „Dar trebuie să-l asumăm ca atare, aşa cum societatea îl asumă în cazul obligativităţii de a purta centura de siguranţă. Chestiunea este complexă. În cazul vaccinării, ne aflăm în faţa singurului domeniu din sectorul sănătăţii publice unde alegerea democratică nu se poate face mereu la scară individuală... Într-un anume fel, obligaţia vaccinării este împotriva demersului care vizează să oferă cetăţenilor dreptul de a face propriile lor alegeri în domeniul sănătăţii. În cazul vaccinării, problema este deosebită: se estimează că trebuie să se ajungă la un nivel de 95% de vaccinare pentru a eradica orice risc de epidemie. Dar, într-o democraţie este dificil de găsit 95% din populaţie care să fie de acord asupra oricărui tip de subiect. După părerea mea, nu este ilegitim să impui o anumită obligativitate pentru anumite tipuri de vaccinuri. Astfel a fost eradicată variola“.

Poziţie care se regăseşte şi în Scrisoarea deschisă pe care Federaţia ortodoxă Pro Vita o adresează Ministerului Sănătăţii din România împotriva obligativităţii vaccinurilor (o puteţi consulta aici). În contradicţie evidentă cu poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române exprimată de purtătorul său de cuvânt Vasile Bănescu: „Biserica Ortodoxă nu se opune vaccinării preventive. Patriarhia Română a încheiat în 2008 un protocol de cooperare privind parteneriatul pentru asistenţă medicală şi spirituală cu Ministerul Sănătăţii. În virtutea acestui parteneriat, preoţii sunt datori chiar să trasmită către enoriaşii lor recomandările Ministerului Sănătăţii... Trebuie spulberată percepţia falsă că Biserica s-ar opune vaccinării preventive. Dimpotrivă, Biserica este implicată în acest act de vindecare nu doar sufletească cât şi, prin activitatea sa socială, filantropică, în actul de vindecare trupească, atât cât e posibil, prin reprezentanţii ei din spitale. Sunt preoţi în spitalele din România care oferă asistenţă spirituală în primul rând, dar stau şi la capul bolnavilor, de cele mai multe ori... Dacă sunt părinţi care se opun cumva, deşi biserica nu îi încurajează, nici nu le poate impune, ca nimeni altcineva, de altfel.

Desigur, aşa pusă problema, respectând la modul absolut teoria libertăţilor individuale, fiecare părinte este liber să-şi lase să moară copilul, eventual pentru că, asemeni oricărui semidoct al timpului nostru, „aşa a citit pe Internet!“. Sigur că se poate şi, din nefericire, cu cât ne ducem mai mult înspre realităţi sociale dominate de o combinaţie de subdezvoltare şi lipsă de informaţii minimale date de educaţia şcolară, există posibilitatea ca informaţii senzaţionaliste ca cele privind legătura între vaccin şi provocarea de boli ulterioare să fie mai uşor dată crezării.

Obscurantismul şi înapoierea, din nefericire, nu sunt numai atributele pentru a descrie Evul Mediu.

Aveţi cumva vreo îndoială asupra puterii de propagare a unui asemenea gen de fake news atunci când, iniţial, apar pe o sursă de mare credibilitate? Uite un alt exemplu, devenit ulterior de râsul tuturor, retractat şi el, dar care a creat o adevărată furtună mediatică şi a fost preluat cu mare nădejde de propaganda bisericilor. E vorba despre un studiu din 2001 realizat la Columbia University şi publicat în Journal of Reproductive Medicine sub semnătura lui Cha, Wirth şi Lobo. Se spunea acolo că ar fi dovedit faptul că rostirea de rugăciuni a dublat succesul fertilizării in vitro. Lobo recunoaşte imediat că nu are nimic în comun cu studiul respectiv şi numele său este scos în 2004 de pe lista autorilor. Dar lucrurile au mers mai departe, iar Daniel Wirth (care nu avea niciun fel de studii medicale) a fost condamnat de un tribunal federal în urma mărturisirii sale privind comiterea unei fraude intenţionate, iar studiul respectiv s-a dovedit a fi nimic mai mult decât o înşelătorie totală...

În România, campania pro şi contra vaccinării este în toi, pe diverse nivele de comunicare, folosindu-se întreaga panoplie de argumentaţie. Într-o ţară săracă, cu nivelul de sănătate publică atât de precar, cu atât de multe spitale de stat confruntate cu probleme majore structurale, din punctul meu de vedere, problema depăşeşte discuţia despre mentalitate sau comandamentele urgenţelor medicale. Este vorba, în esenţă, de o chestiune de securitate naţională şi de punere în cumpănă a interesului naţional. Dacă, aşa cum am văzut, pentru Franţa (dar şi pentru multe alte ţări europene şi nu numai) problema vaccinării obligatorii este o urgenţă naţională, atunci pentru noi, cum ar trebui s-o considerăm având în vedere care este starea de sănătate publică din ţara noastră?

Obscurantismul şi înapoierea, din nefericire, nu sunt numai atributele pentru a descrie Evul Mediu. Reînvie, sau pot fi făcute să reînvie şi în acest moment, într-un demers absolut ciudat dar care ne poate pune sub semnul întrebării supravieţuirea naţională. Asta vrem? Atunci asta vom avea.