Klaus Iohannis, alături de români în Piaţa Universităţii. Imagini spectaculoase de la votul istoric din ţară şi Diasporă 2

Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară (16 noiembrie 2014), în Piaţa Universităţii, printre cei aproape 10.000 de români adunaţi acolo, unde a stat aproximativ 30 de minute. Iohannis a fost aplaudat de manifestanţi, care i-au scandat numele şi l-au felicitat pentru câștigarea turului doi al alegerilor prezidenţiale. Pe 16 noiembrie, peste 11 milioane de români au ieșit la vot la nivel național, în timp ce, în străinătate, au reușit să voteze peste 370.000 de conaționali care au stat ore în șir pentru a ajunge la urne, prezența la vot fiind una record FOTO AP
Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară (16 noiembrie 2014), în Piaţa Universităţii, printre cei aproape 10.000 de români adunaţi acolo, unde a stat aproximativ 30 de minute. Iohannis a fost aplaudat de manifestanţi, care i-au scandat numele şi l-au felicitat pentru câștigarea turului doi al alegerilor prezidenţiale. Pe 16 noiembrie, peste 11 milioane de români au ieșit la vot la nivel național, în timp ce, în străinătate, au reușit să voteze peste 370.000 de conaționali care au stat ore în șir pentru a ajunge la urne, prezența la vot fiind una record FOTO AP

Imagini din aceeasi galerie

  • Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară (16 noiembrie 2014), în Piaţa Universităţii, printre cei aproape 10.000 de români adunaţi acolo, unde a stat aproximativ 30 de minute. Iohannis a fost aplaudat de manifestanţi, care i-au scandat numele şi l-au felicitat pentru câștigarea turului doi al alegerilor prezidenţiale. Pe 16 noiembrie, peste 11 milioane de români au ieșit la vot la nivel național, în timp ce, în străinătate, au reușit să voteze peste 370.000 de conaționali care au stat ore în șir pentru a ajunge la urne, prezența la vot fiind una record FOTO AP
  • Klaus Iohannis a ajuns, duminică seară (16 noiembrie 2014), în Piaţa Universităţii, printre cei aproape 10.000 de români adunaţi acolo, unde a stat aproximativ 30 de minute. Iohannis a fost aplaudat de manifestanţi, care i-au scandat numele şi l-au felicitat pentru rezultatul obţinut în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale. FOTO AP
  • Klaus Iohannis în Piața Universității din Capitală FOTO facebook.com/cristian.vasile
  • Klaus Iohannis în Piața Universității din Capitală FOTO AP
  • Klaus Iohannis în Piața Universității din Capitală FOTO Mediafax
  • Klaus Iohannis în Piața Universității din Capitală FOTO rtve.es
  • Peste 11 milioane de români au votat, duminică (16 noiembrie), în țară în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, acestora alăturându-se peste 370.000 de români din străinătate care au avut de așteptat, cu stoicism, ore în șir pentru a-și exprima opțiunea la vot. Emoție, furie, dezamăgire, bucurie, diperare - toate acestea s-au văzut pe chipurile românilor ieșiți la vot și, mai apoi, în stradă. FOTO Facebook/Sanda Veber - Mii de români adăpostindu-se sub umbrele în timp ce așteptau la coadă, la Paris, să voteze pe 16 noiembrie, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale
  • Manifestanți în Piața Victoriei din Capitală, în fața sediului Guvernului, bucuroși de victoria (abia anunțată duminică seară) a lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale FOTO Mediafax
  • Bucurie în centrul Sibiului, duminică, 16 noiembrie, după ce Klaus Iohannis, primar al orașului, a câștigat turul II al alegerilor prezidențiale  FOTO Twitter - danivoiq
  • Manifestanți anti-Ponta în Piața Universității din Capitală, bucuroși de victoria lui Iohannis la prezidențiale FOTO David Muntean
  • Români la vot la Montreal (Canada) duminică, 16 noiembrie FOTO stiridemontreal.com
  • Români la coadă la vot în Italia, duminică, 16 noiembrie, la turul II al alegerilor prezidențiale FOTO facebook.com/roxyyroxy
  • Români la vot în Bristol, Marea Britanie, duminică, 16 noiembrie, la turul II al alegerilor prezidențiale FOTO Mediafax
  • Manifestațiile din Piața Universității din București,  duminică, 16 noiembrie, după turul II al alegerilor prezidențiale FOTO AP
  • Manifestațiile din Piața Universității din București,  duminică, 16 noiembrie, după turul II al alegerilor prezidențiale FOTO AP
  • Afișele cu Victor Ponta din Piața Universității, călcate în picioare de manifestanții bucuroși de victoria lui Iohannis la prezidențiale FOTO Mediafax
  • Mesaje anti-Ponta în Piața Universității, după victoria lui Iohannis la prezidențiale FOTO Mediafax
  • Bucurie la Cluj, duminică, 16 noiembrie FOTO Mediafax
  • Bucurie în centrul Sibiului, duminică, 16 noiembrie, după ce Klaus Iohannis, primar al orașului, a câștigat turul II al alegerilor prezidențiale FOTO Mediafax
  • Manifestație anti-Ponta la Brașov, duminică, 16 noiembrie FOTO Mediafax
  • Ștampila de vot pe Klaus Iohannis pe un buletin de vot, în Argentina FOTO Twitter -  Alma Corazon
  • Aglomerație și la Veneția, la alegerile prezidențiale FOTO Twitter Kinga Mesaros

2 Comentarii

Sortare: Cronologic Dupa popularitate 0 comentarii in asteptare
  • acum 5 ani

    PSD- si-a sapat singur groapa. ni s-au suit pe spinare si parca nu mai scapam niciodata de ei. Sincer, tremuram ca ajunge Ponta la Cotroceni - am fi fost devinitiv incalecati de mafie. Nu ca asa avea io stiu ce cu el , infara ca este fara scrupule, dar ce aduce cu el pe spatele nostru - eram robi in propria tara. Asa, un pic de speranta la normalitate mai exista, si asa cum zice IonIOn Codreanu, sper ca DNA sa-si duca sarcina pana la capat si sa faca din PSD un partid cu adevarat democratic, european si cu orientare sociala. Bineinteles, valabil si pentru baronii din alte partide. Interesant este ca si Moldova se tezeste; sudul pe cand? II asteptam! Nu stiu de ce, dar acum ma bucur ca in 89 cand am scapat oficial de comunisti. Sunt unul care am plecat de nevoie din tara, am stat si eu de la 9:25 pana la 21:00 la coada la votera ein München, si am gustat din bataia de joc a PSD-ului. Nu am ajuns sa votez, insa s-au facut liste cu cei ce nu au votat. Acum nu mai conteaza. Dar cine afost acolo, poate a simtit la fel ca mine ca suntem o natie are se trezeste. Le multumesc celor de acasa care ne-au incurajat, dar fratilor din Italia, Franta, Spania, Anglia si din in toata disapora. Simteam, ca desi ne despart mii de km, inimile noastre bateau la fel. Aici, sunt doua filmulete pe care le-am facut, la ora in care m-am pus la coada, si dupa ora 21 Felicitari romanilor! dl.dropboxusercontent.com/u/68978199/MAH01191.MP4 dl.dropboxusercontent.com/u/68978199/Vot_M%C3%BCnchen_16Nov2014_ora9-55.MP4

    • acum 5 ani

      Să fie înr-un ceas bun! Să reușim să ducem mai departe ce-am început și să vă-ntoarceți și voi acasă.