Revoluţie în Justiţie. Ce spun experţii în Drept despre decizia prin care autorităţile nu mai pot ţine informaţii la secret
0
Decizia Curţii Constituţionale de a-i lăsa pe judecători să dea acces la informaţii clasificate dacă acestea ar ajuta la aflarea adevărului este una raţională, susţin specialiştii în Drept, care arată că era anormal ca o autoritate administrativă să decidă asupra unei probe care serveşte procesului penal.
Decizia de a refuza acces la informaţiile clasificate trebuie să aparţină întotdeauna unui judecător, a stabilit Curtea Constituţională, care a dezbătut o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Curtea Supremă la cererea DNA.
Procurorii anticorupţie au cerut arbitrajul Curţii, după ce au solicitat, fără succes, informaţii despre deconturile serviciului secret al Ministerului de Interne, în dosarul „Limuzina“, în care fostul ministru Gabriel Oprea este acuzat că ar fi folosit ilegal banii instituţiei.
Specialiştii în Drept spun că decizia CCR este binevenită şi va duce la soluţionarea multor dosare în care probele solicitate erau protejate de regimul clasificat.
„Ar trebui văzută, mai întâi, motivaţia Curţii, dar, în principiu, este o decizie binevenită, din punctul meu de vedere. Era o mare problemă în instanţă cu anumite documente care aveau regim clasificat. Problema e că Parlamentul trebuie să aibă grijă să pună în acord Codul de procedură penală cu decizia Curţii Constitutuţionale, pentru că s-ar putea să avem surprize la aplicarea Legii informaţiilor clasificate“, a explicat, pentru „Adevărul“,Elenina Nicuţ, avocat specializat în Drept constituţional.
La rândul său, Gheorghita Mateuţ, avocat de Drept penal şi profesor la Institutul Naţional al Magistraturii şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, consideră că era anormal ca o autoritate administrativă să decidă asupra unei probe care serveşte procesului penal.
„Decizia CCR este foarte corectă. Am scris mai multe articole pe tema asta, am predat şi studenţilor dispoziţiile articolului 352, alineatele 11 şi 12 din Codul de procedură penală, care reglementează principiul publicităţii. Le-am spus că sunt neconstituţionale, în măsura în care accesul la informaţiile clasificate depinde de decizia autorităţii administrative, nu a autorităţii judecătoreşti. Era anormal ca o autoritate administrativă să decidă asupra unei probe care serveşte procesului penal. De aceea, eeste foarte corectă decizia Curţii. Asta dovedeşte că Curtea Constituţională este bine integrată în procesul de legiferare. Să vedem cum va fi modificat textul de lege. Judecătorii vor putea decide declasificarea numai în măsura în care aceste informaţii ajută la aflarea adevărului“, spune Gheorghita Mateuţ,
„Este nevoie şi de garanţii“
Avocatul Daniel Fenechiu afirmă că decizia Curţii Constituţionale este una „raţională“, care ţine cont de „mersul societăţii“.
„Când discutăm de informaţiile clasificate, orice decizie nu poate fi mai presus de critică. Întotdeauna, există abordări diferite. Unii merg pe teoria că ceea ce este informaţie clasificată nu trebuie să o vadă nimeni, alţii cred că atunci când e vorba de libertatea sau siguranţa omului, nimeni nu ar trebui să se ascundă în spatele unei informaţii clasificate. Eu cred că decizia Curţii este în consonanţă cu mersul lucrurilor. Poate să ducă la lămurirea multor probleme şi poate să elimine acele situaţii în care anumite decizii care se bazează pe documente care nu sunt văzute de nimeni sau anumite raţionamenentul judecătorului nu poate să aibă la bază anumite probe, pe motiv că sunt clasificate. Dacă eu am nevoie de un document clasificat pentru a-mi dovedi nevinovăţia, nu e normal să merg la puşcărie doar pentru că nimeni nu are acces la el. Din punctul ăsta de vedere, soluţia Curţii este raţională“, explică Daniel Fenechiu.
Specialistul crede însă că declasificarea unor informaţii trebuie însoţită de anumite garanţii, pentru protejarea lor de posibile abuzuri.
„Dacă ar fi să gândim la modul speculativ, putem să ne imaginăm următoarea situaţie: ştiu că este o anumită decizie, pe care nu pot să o aflu. Inventez atunci un proces, care să aibă legătură cu documentul clasificat şi cer declasificarea. Dar chiar şi declasificată, informaţia nu devine publică. Cu siguranţă, se va avea în vedere la Legea informaţiilor clasificate şi Codul de procedură penală o formă de protecţie a informaţiilor care au fost declasificate. Adică, un regim al utilizării lor, protejarea lor prin caracterul nepublic, sancţiuni pentru solicitarea fără temei a documentelor clasificate. Evident, este nevoie şi de garanţii, nu ne batem joc de informaţiile clasificate“, a mai spus Daniel Fenechiu.
Ce cazuri ar putea fi elucidate după declasificare
Decizia Curţii i-ar putea ajuta pe procurori în mai multe dosare în care probatoriul a fost limitat din cauza caracterului confidenţial al anumitor informaţii.
Este vorba, în primul rând, de dosarul „Limuzina“, în care fostul ministru Gabriel Oprea este acuzat că ar fi folosit ilegal banii instituţiei.
Anchetatorii au încercat fără succes anumite informaţii, după ce şefii Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) au secretizat toate cheltuielile nelegale din fondurile operative făcute pentru confortul ministrului de Interne Gabriel Oprea sau pentru protocol.
În rechizitoriu, procurorul DNA Florentina Mirică a cerut judecătorului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie desecretizarea unor documente pe care fostul ministru Petre Tobă (înlocuitorul lui Oprea) şi fostul şef al DIPI Rareş Văduva au refuzat să o facă, invocând legea siguranţei naţionale şi legea standardelor de protecţie a informaţiilor clasificate.
Şi în cazul poliţistului Bogdan Gigină, care a murit în timp ce deschidea, cu motocicleta, coloana oficială a lui Gabriel Oprea, administrarea unor probe în baza unor informaţii clasificate în prezent, ar putea duce la aflarea adevărului.
Astfel, stenagramele discuţiilor de pe staţiile de emisie-recepţie dintre poliţiştii din coloana oficială a lui Gabriel Oprea au fost ţinute la secret.
Un alt dosar în care procurorii au fost blocaţi de secretele de stat este cel al chestorului Adrian Bărăscu, fost şef al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM). La fel ca în dosarul „Limuzina“, anchetatorii nu au avut acces la informaţiile referitoare la modul în care au fost cheltuite fondurile de la Protecţia Martorilor.
Chestorul Adrian Bărăscu este acuzat că a cheltuit discreţionar banii instituţiei, prin achiziţii supraevaluate destinate confortului angajaţilor săi.
Decizia Curţii Constituţionale
Curtea Constituţională a stabilit că instanţele sunt cele care trebuie să decidă asupra desecretizării informaţiilor clasificate care îi sunt aduse ca probă.
Instanţa a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată de DNA şi a constatat că sintagma "instanţa solicită” cu raportare la sintagma "permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului” este neconstituţională. De asemenea, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "autoritatea emitentă” din cuprinsul dispoziţiilor art. 352 alin.(12) este neconstituţională.
Curtea arată, în motivare, că soluţia legislativă criticată condiţionează folosirea informaţiilor clasificate, calificate de judecător ca fiind esenţiale pentru soluţionarea procesului penal şi cu privire la care apreciază incidenţa dreptului de informare a inculpatului, deci pe care judecătorul le califică drept probe în dosarul cauzei, de permisiunea autorităţii publice care a clasificat informaţia (autoritatea emitentă) de a acorda accesul la aceste informaţii. Or, protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil ale tuturor părţilor din procesul penal, decât în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege.
"Restrângerea dreptului la informare poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real şi justificat de protecţia unui interes legitim privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau siguranţa naţională, iar decizia de refuz a accesului la informaţiile clasificate trebuie să aparţină întotdeauna unui judecător", motivează CCR.
De altfel, Curtea a reţinut că însăşi Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale prevede, la art.7 alin.(4), că ”Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale [n.n. clasificate] în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puţin, obiectul controlului judiciar”.
Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art.352 alin.(11) şi (12) din Codul de procedură penală contravin dreptului la un proces echitabil, precum şi principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi.
Se încarcă comentariile...
