„Revoluţia” FILIT 2016. Decupaj subiectiv

FILIT FOTO Cristina Hermeziu

Festivalul internaţional de literatură şi traducere FILIT, a patra ediţie, a avut loc la Iaşi între 26 şi 30 octombrie 2016: cinci zile, 35 de evenimente, 90 de participanţi din Bulgaria, Elveţia, Franţa, Norvegia, România, Rusia. O revoluţie?

În ciuda unor piedici administrative, scriitori, critici literari, jurnalişti, profesori universitari, studenţi, liceeni, public larg, voluntari au vibrat şi în acest an în jurul literaturii, într-un oraş de peste 300 000 de locuitori, centru universitar, cu veche tradiţie culturală şi spirituală. Un oraş care-şi asumă şi pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, dar şi plimbarea mitică pe lângă teiul lui Eminescu, un oraş care, deşi n-are cinematografe publice funcţionale şi decente, a dat unul dintre cei mai premiaţi cineaşti ai momentului - Cristian Mungiu, un oraş pe fruntea căruia scrie, orgolios şi legitim, Junimea, cu un şir lung de nume de scriitori clasicizaţi, dar şi un oraş cu scriitori tineri, traduşi în numeroase limbi, precum Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici sau Florin Lăzărescu, iniţiatorii, acum patru ani, ai FILIT. 

Chiar de la început s-a anunţat, cumva defetist, că ştacheta pe care ediţia din 2014, beneficiind de mijloace financiare superioare, a ridicat-o foarte sus, e de neegalat. Mă gândesc însă că, oricîtă amploare ar avea un festival de literatură prin logistica sa, până la urmă esenţa sa ultimă e de neierarhizat, nu ai cum să compari emoţia literară şi umană a unor întâlniri. Scriitorii sunt unicate iar mărturisirile lor, ochi în ochi cu publicul, creează o magie a clipei care nu poate fi nici interşanjabilă şi nici preţăluită de la un an la altul, de la o ediţie la alta. 

Şi spuneţi-mi şi mie cum să pui în balanţă, cum să alegi între:

- sala plină a Teatrului Naţional, la o discuţie cu scriitorii francezi, premiaţi cu Goncourt, Jean Rouaud şi Nicolas Cavaillès, moderată de Pascal Jourdana; puloverul olimpian şi banal, ca de Pol nord, al lui Jean Rouaud, povestind pe scenă despre provocarea şi voluptatea scriitorului de a reinjecta poveste în frază, după ce toată lumea a decretat moartea romanului; timiditatea de adolescent şi de scriitor autentic a lui Nicolas Cavaillès, mărturisind tortura şi miracolul de a-ţi vedea un obiect intim - prima carte – devenind obiect public;

- şarmul impetuos al lui Dan C. Mihăilescu şi bulimia sa literară, declarând că detestă la nouvelle cuisine, o farfurie prea largă, pe care găseşti o măslină şi o rucola, pe când apetitul său literar are nevoie de densitate, de confortul şi îmbrăţişarea pe care ţi-o dau fotoliile cu picioare şi gheare de leu ; Florin Iaru de neoprit, decretând magnanim că  în epica Românie de azi ar trebui să apară cîte 500 de prozatori pe zi (inocent clin d’oeil la atelierele de scriere creativă...)     

- spumoşii povestitori de la Seara povestitorilor (Florin Iaru, Iulian Tănase, Alex Tocilescu, moderaţi de Geoerge Onofrei şi Vlad Tăuşance) la spiritele cărora unii s-au prăpădit de râs iar alţii nu, şi unde Iulian Tănase a reamintit o inspirată definţie a scriitorului, „hoţ de poveşti şi hoţ de frumuseţe”.

- seria de « scriitori printre liceeni », unde în licee, Veronica D. Niculescu şi Adela Greceanu, Cristian Teodorescu şi Florin Iaru, Angelo Mitchievici şi Doina Jela, au fost primiţi cu ovaţii, ca nişte rock star, şi li s-au disecat, cu voce tare, cărţile şi personajele;

- istoricul Lucian Boia, sobru şi hâtru, aruncând publicului dens din aula Bibliotecii Centrale, un „noi ne tragem din comunism mai mult decât din daci şi din romani”;

-  întâlnirile surprinzătoare cu liceenii care citesc (şi cu profesorii lor excepţionali!) si care fac incredibile reviste de literatură, la Iaşi, unde scriu despre „bobina narativă” din Solenoid sau despre „poezia acosmică a lui Acosmei”,  un fel de „hârleţ ce îţi răscoleşte inima” (am citat din revista ALECART);

- stolurile de voluntari, elevi şi studenţi, cu vestele lor fosforescente, dirijând invitaţii şi circulaţia literaturii la FILIT, în oraşul Iaşi;

- plimbarea privilegiată prin Copoul auriu, cu scriitori-oameni şi apoi căutarea înfrigurată a paginilor, îndoite acolo unde întâlnirile de la festival ne-au aşezat semne preţioase;

- răspunsurile, emoţionante, la întrebarea „de ce te simţi european”, pe care am pus-o participanţilor, jurnaliştii de la Courrier International, scriitori din Franţa şi din România, dar şi publicului venit  la ultima dezbatere de la FILIT 2016.

Decupajul subiectiv continuă cu impresiile unora dintre participanţi, scriitori, jurnalişti, funcţionari culturali, pe care i-am întrebat cum s-au simţit, ce li s-a părut bun, şi mai ales ce ar mai putea fi îmbunătăţit, la ediţiile viitoare. 

Veronica D. Niculescu, scriitoare

Ultima carte publicată: Prin văi de jad şi sălbăţie, roman, Polirom, 2016.

Am ajuns pentru prima oară acum la FILIT şi în Iaşi. Ce mi-a plăcut: entuziasmul publicului, şi aici o să amintesc în primul rând de întâlnirea clubului Alecart, de la Colegiul Naţional Iaşi, unde tinerii profesori Nicoleta şi Emil Munteanu fac pur şi simplu minuni. A fost una dintre cele mai frumoase întâlniri pe care le-am trăit, cu un public tânăr, vreo două sute de liceeni care ne-au întâmpinat cu o bucurie explozivă, câte o elevă prezentând convingător cărţile invitaţilor şi alţi elevi punând întrebări şi venind apoi la autografe cu zecile, mulţi cu cărţile deja citite, înţesate de bileţele colorate şi subliniate. Acestor elevi, care mi-au citit cartea în timpul verii şi au chemat la ei autoarea, le datorez prezenţa la Iaşi. Apoi, mi-au plăcut serile FILIT, seara Goncourt mai ales, mi-au plăcut şi întâlnirile de dincolo de evenimente, oraşul, cu bisericile şi câinii cei leneşi, şi cafeaua din librăria Humanitas, de la o măsuţă mică şi rotundă, alături de un drag prieten, plimbarea prin parcul Copou, mi-au plăcut dimineţile când tramvaiele ne legănau uşor prin hotel... Mi-a părut rău că nu toţi scriitorii au avut lecturi seara, ca să ne vedem şi ascultăm toţi pe toţi. Multe dintre evenimentele de peste zi, din licee, se suprapuneau, ceea ce e firesc, iar întâlnirile de seara ar fi putut să ajute din punctul ăsta de vedere – pe modelul festivalurilor de la Timişoara, Bistriţa, Arad, unde orice invitat îi poate asculta pe toţi ceilalţi, la fel publicul – îi poate vedea seara pe absolut toţi scriitorii. Una peste alta, mi-a plăcut enorm şi mai vreau monstruos.

Lucian Dîrdală, jurnalist, politolog

Pentru mine, zilele FILIT reprezintă în primul rând o perioadă de reflecţie sinceră şi – cum se spunea pe vremuri – autocritică. Să fie, oare, adevărat că, din cauza preocupărilor profesionale, am ajuns să citesc mai puţină literatură decât mi-aş dori şi ar trebui? Apoi, în aceeaşi notă, îmi spun nimic nu se compară cu pagina de hârtie şi că niciodată nu voi folosi vreo aplicaţie electronică ce simulează răsfoirea unei cărţi, pe telefon sau tabletă. 

E bine că Festivalul intră în şcoli (şi reciproc), pentru că nu accept nici pentru o fracţiune de secundă ideea că bătălia – se ştie la ce mă refer – e pierdută. Şi chiar dacă ar fi, tot trebuie purtată, pentru că altfel întreg discursul nostru despre responsabilitatea faţă de  generaţiile viitoare se goleşte de conţinut. Mă bucur să văd cum, în jurul meu, se discută mai mult ca de obicei despre literatură şi creatorii ei; de altfel, am senzaţia că un eveniment precum FILIT face servicii importante şi altor zone ale creaţiei culturale. În fine, îmi place să văd, în săli şi în librării, oameni despre care poţi spune imediat că au în spate multe decenii de prietenie cu cartea. Iaşul a rămas frumos şi demn graţie lor.       

Dar nu pot să uit de conexiunile cu domeniul meu. Printre cele mai puternice imagini pe care le asociez „societăţii civile” se numără şi aceea a unor oameni ce vorbesc în public despre cărţi pe care le-au citit, le-au tradus, le-au scris, le vor scrie. Sunt întrebaţi şi răspund, argumentează şi critică, încearcă să capteze atenţia şi să convingă. Acest tip de interacţiune ne însănătoşeşte şi ne îmbogăţeşte pe toţi.        

Ciprian Măceşaru, scriitor

Ultima carte publicată: Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, roman, Cartea Românească, 2016.

Auzisem multe cuvinte frumoase despre Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi şi mă încercau atât sentimente de admiraţie pentru organizatori, cât şi benigne sentimente de invidie faţă de invitaţi. Nu credeam că voi afla pe pielea mea ce înseamnă FILIT. Mi se părea că nu sunt în filmul potrivit – iată cum se naşte paranoia! – şi că nu voi fi niciodată invitat. Am fost, aşadar, la FILIT şi am înţeles în sfârşit care-i misterul, ce îi mână-n luptă cu atâta frenezie pe organizatori, pe voluntari, pe invitaţi. Am întâlnit oameni plini de entuziasm, oameni care trăiesc cu enormă voluptate zilele festivalului. Publicul e dornic să-i cunoască pe scriitori şi pe traducători, caută să smulgă cât mai multe informaţii şi amintiri de la ei. Se însămânţează serios la Iaşi, sunt crescute acolo generaţii promiţătoare (întâlnirile cu liceenii au fost, pentru mine, cele mai spectaculoase), sunt inaugurate muzee dedicate unor scriitori importanţi (aceste muzee au apărut ca urmare a parteneriatului dintre Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Asociaţia “Patrimoniu pentru comunitate”, ambele din Iaşi; în doar doi ani – 2015 şi 2016 – au fost inaugurate patru puncte muzeale în judeţul Iaşi: “Cezar Petrescu”, “Dimitrie Anghel”, “Ionel Teodoreanu” şi, chiar în timpul desfăşurării FILIT de anul acesta, “G. Ibrăileanu”; impresionant, nu?). Harta culturală a judeţului Iaşi arată o remarcabilă coerenţă, rezultat al colaborării dintre mai multe instituţii (evident, secretul ţine de calitatea oamenilor care conduc aceste instituţii). La Iaşi se ctitoreşte, lucrurile sunt construite temeinic, acţiunile culturale de acolo sunt şi pentru cei de mâine, nu doar pentru cei de azi. FILIT 2016 a mers ceas (aşa cum sunt convins că au mers şi celelalte ediţii). Îi felicit pe Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Amelia Gheorghiţă, Iulian Pruteanu, Monica Salvan, Adriana Bondor, Anca Bordeanu, Teodora Rogoz! Îi felicit şi pe minunaţii voluntari şi pe toţi ceilalţi oameni implicaţi în desfăşurarea acestui excepţional festival! Mi-am făcut acolo prieteni pe care abia aştept să-i revăd. Plănuiesc să merg împreună cu soţia şi fiul meu la Iaşi, cât mai curând, într-o scurtă vacanţă. Ce dovadă mai bună că m-am îndrăgostit definitiv de Iaşi, de oamenii şi frumuseţile lui?

Luminiţa Corneanu, critic literar, funcţionar în Ministerul Culturii

Autoare a Leonid Dimov – un oniric în Turnul Babel, Cartea Românească, Colecţia „Critică şi Istorie Literară”, 2014.

Victoria principală a FILIT 2016 este însuşi faptul că a existat. Că au venit la Iaşi scriitori care nu se mai întâlniseră cu publicul de acolo, jurnalişti francezi care au descoperit cu încântare capitala Moldovei şi efervescenţa intelectuală a Iaşului, că au avut loc alte întâlniri între liceeni şi scriitori chiar în liceele unde primii învaţă şi, nu în ultimul rând, faptul că ne-am întâlnit din nou noi, scriitori, critici literari, jurnalişti din toate colţurile ţării pentru a ne bucura împreună de literatură.

Mi-e destul de greu să fac o evaluare „la rece” a acestei ediţii a FILIT, din două motive. Primul, pentru că ştiu cum au arătat primele două ediţii. Al doilea, pentru că ştiu ce dificultăţi au întâmpinat organizatorii pentru ca această ediţie să aibă, totuşi, loc. Cu alte cuvinte, ştiu ce pot Dan Lungu şi echipa lui. Mai mult decât atât, atunci când au parte de susţinere. De aceea nu pot decât să sper că FILIT-ul din 2017 va fi din nou la nivelul primelor ediţii. Iaşul o merită.

Raymond Clarinard, scriitor, redactor şef adjunct Courrier International, Franţa

M-au impresionat mai multe lucruri, la prima mea participare la FILIT 2016. Aş menţiona mai întâi modul în care am fost primiţi, căldura gazdelor, eficacitatea organizării. Apoi, calitatea evenimentelor a fost remarcabilă. Din punctul meu de vedere FILIT ocupă un loc aparte, între atîtea alte festivaluri, pentru că are o veritabilă dimensiune europeană. Daţi-mi voie să mai răspund o dată la ultima întrebare, pusă în timpul ultimei dezbateri pasionante care a încheiat FILIT: cînd mă aflu în România, mă simt român de adopţie; în urma acestor zile şi datorită FILIT, mă simt un pic mai mult european.

În loc de concluzii

FILIT 2016 a existat prin ambiţia şi profesionalismul organizatorilor de la Muzeul literaturii române din Iaşi, pe numele lor: Dan Lungu (manager), Florin Lăzărescu (coordonator de programe), Amelia Gheorghiţă (responsabil PR), Monica Salvan (relaţii internaţionale), Iulian Pruteanu (coordonatori voluntari), graficiana Teodora Rogoz, Georgiana Leşu şi Adriana Bondor (logistică).

N-am fost la ediţiile anterioare ale FILIT, cele deja « mitice » prin anvergura lor. Voi spune însă că festivalul are nevoie de continuitate (deci de resurse, de susţinere, de promisa fundaţie culturală care i-ar asigura un soclu stabil). Legitimitatea continuităţii nu vine din numărul sau din calitatea potenţială a invitaţilor aduşi să insufle bucuria comunicării inteligente, a întâlnirilor literare şi umane în viaţa cetăţii pentru câteva zile. Sigur, ei sunt toţi scriitori şi specialişti deja cîştigaţi cauzei literaturii în lume, în viaţă, indiferent la ce festival ar fi invitaţi. Ce face FILIT la Iaşi, aducându-i în comunitate pe scriitori şi pe traducători an de an, cu profesionalism şi perspectivă de durată, e un fel de revoluţie societală. Odată cu FILIT, la Iaşi creşte o generaţie de tineri pentru care a fi scriitor înseamnă foarte mult în scara valorilor. În peisajul societăţii de azi, una a modelelor găunoase, e o schimbare de paradigmă, una excepţională.