Revelionul bandiţilor

Comisarul Traian Berbeceanu înainte de a intra în sala de judecată pentru a-şi susţine nevinovăţia

Ca să înţelegi ceva despre comisarul Traian Berbeceanu trebuie să vezi bucuria şi urările „de bine“ ale celor pe care i-a urmărit şi arestat de-a lungul timpului. Traficanţi de droguri, urmăriţi internaţional, curve şi mici pungaşi îi trimit poliţistului arestat recent mesaje şi urări pe care foaia de hârtie nu le suportă. E un revelion al bandiţilor pe reţelele de socializare de zici la Berbeceanu se opreau toate fărădelegile ţării.

Sunt puţini eroi prin România, iar când apare unul cu acest profil – care pare a nu se teme de nimic iar meseria-i toată viaţa sa – îl privim cu suspiciune. Lasă că sigur i-a ieşit şi lui ceva, a călcat pe bec, o fi fluierat şi el în biserică, a deranjat pe cine nu trebuie etc. De obicei, profesioniştii care sunt „vârfuri“ în domeniul lor au lăsat în spate o sumedenie de legende din care reiese că-s duşi cu pluta, că au nedreptăţit pe cineva în ascensiunea lor, că nu respectă regulile meseriei. 

Comisarul Berbeceanu de la Deva, din toate relatările apărute în ultima săptămână, este un astfel de personaj. Nonconformist,  vorbăreţ, dat exemplu în breasla sa pentru eficienţă, a devenit un cetăţean  respectat  în comunitatea pe care o apăra de bandiţi mai mici sau mai mari. De ani de zile dă peste cap statisticile poliţiei care numără infractorii prinşi pe judeţe, a fost avansat „la excepţional“ în câteva rânduri şi nu s-a oprit când a găsit printre borfaşi chiar şefi ai poliţiei sau ai SRI-ului. În 20 de ani de muncă poliţistul Berbeceanu s-a conturat public ca un „şerif“ modern, cu trăsături fizice de gangster care sperie copiii şi infractorii. Infractori care azi jubilează pe reţelele de socializare:

„Era şi cazul după atâtea abuzuri, sute de oameni arestaţi şi umiliţi din cauza lui, acuma va plăti cu vârf şi îndesat, nu neaparat printr-o sentinţă ci prin umilinţa pe care o va îndura cât va sta închis alături de duşmanii lui de moarte“, a scris imediat după arestarea lui Berbeceanu un fugar urmărit internaţional pentru proxenetism care se autointitulează „dresor de curve“. Acesta este acompaniat de zeci de „prieteni“ care îl numesc „Boss“ cu comentarii la adresa poliţistului: „Mâncate-ar Jilava şi Aiudu. Pe căţi ne-ai cadorisit tu cu puşcătoriile. Amu sper ca ţi-a venit timpul“.

În mod ironic, cei care îl „înfundă“ pe comisarul Berbeceanu în rechizitoriul procurorilor sunt tot interlopi şi mafioţi.

Am citit scrisoarea pe multe pagini care îi este atribuită lui Berbeceanu, am văzut şi acuzaţiile procurorilor iar o concluzie este încă departe. Atât probele sale, cât şi ale procurorilor trebuie să convingă nişte judecători  care, în acest caz, au o misiune extrem de grea. Unde este limita între colaborarea cu grupări infracţionale pentru a dezmembra reţelele de criminali şi unde trebuie să se oprească excesul de zel al poliţistului. Până atunci însă explozia de bucurie a infractorilor este încă o pensulă care desenează portretul de erou în care a fost pictat comisarul Berbeceanu şi o cărămidă pusă la teoria conspiraţiei pusă la cale împotriva sa.

Comisarul Berbeceanu a devenit, în acest moment, un caz naţional pe care nu-l înţelege nimeni. În mod normal, când unul dintre „eroii“ giraţi ani de zile de o instituţie precum Poliţia Română (care s-a lăudat şi a trimis multe comunicate de felicitare la adresa lui Berbeceanu) este acum acuzat de fărădelegi, aceeaşi instituţie este obligată să investigheze în profunzime cazul şi să lămurească – printr-un control amănunţit – întreaga poveste. Când un „simbol“ al instituţiei cade, instituţia ori îşi apără „eroul“ pe care l-a garantat ori se delimitează de acesta. Până acum Poliţia şi Ministerul de Interne tac, lăsându-şi onoarea în bătaia vântului.