A jefuit o benzinărie în Bucureşti şi a încercat să dea cu maşina peste mai multe persoane. Unde a fost prins bărbatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Tribunalul Bucureşti a dispus duminică dimineaţă arestarea preventivă al unui bărbat de 42 de ani acuzat de tentativă de omor calificat şi tâlhărie. Sâmbătă seara acesta a încercat să jefuiască o benzinărie, iar apoi ar fi încercat să omoare cu maşina o angajată care fugise de frică.

În această dimineaţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea unui bărbat de 42 de ani, din Bucureşti, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat, tâlhărie şi distrugere.

Potrivit Poliţiei Capitalei, în seara zilei de sâmbătă, în jurul orei 22.30, Secţia 11 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 că la o benzinărie, de pe raza sa de competenţă, un bărbat, după ce a alimentat, ar fi refuzat să plătească, ba mai mult a cerut, sub ameninţare ca angajata să-i remită o sumă de bani. 

„Angajata a fugit în căutare de ajutor, încercând să se adăpostească în interiorul unei spălătorii auto aflată în apropiere. Bărbatul a urmărit-o, cu masina, ar fi încercat să o lovească, după care ar fi accelerat şi s-a îndreptat spre un grup de persoane care stăteau la o masă, în faţa spălătoriei. Acestea au reuşit să se ferească, bărbatul lovind o masă şi rupând o conductă de alimentare cu gaze, după care a fugit. La faţa locului au ajuns de urgenţă echipaje ale Secţiei 11, care au demarat verificările. De asemenea a fost sesizat  Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti care au preluat cercetările, a transmis Poliţia Capitalei.

În urma cercetărilor desfăşurate, bărbatul a fost identificat, fiind depistat în judeţul Călăraşi, pe autostradă. Acesta a fost adus pentru audieri la Poliţia Capitalei, iar procurorul criminalist a dispus reţinerea sa, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul este cercetat pentru tentativă la omor calificat, tâlhărie şi distrugere. Totodată, i-au fost recoltate probe pentru a se depista dacă se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite