Restauraţie şi răzbunare cleptocrată în justiţie: cazul Danileţ

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
justitia

De ce le era frică criticilor voltei antireformiste a preşedintelui şi a PNL, ţara n-a scăpat. Justiţia e mutilată iar. Pe criterii politice s-a trecut în România la restauraţie şi vindictă, spre paguba democraţiei.

Nu suntem obligaţi să fim cu toţii de acord cu opiniile judecătorului Cristi Danileţ. Sau cu unele din ele. Putem considera că magistraţii ar face bine să nu posteze pe reţelele de socializare chestii discutabile politic sau moral. Ei şi?

Tot ni se va părea absolut nedrept, grotesc, îngrozitor, ce i s-a făcut în chip mafiot.

Inexistenta „culpă”

Judecătorul clujean s-a văzut exclus din magistratură de CSM pentru două postări în care tăia gardul viu al casei şi în care curăţa o piscină, sub acuzaţia complet absurdă, complet ubuescă, de "conduită prin care se aduce atingere imaginii justiţiei".

"Inspecţia Judiciară condusă de judecătorul Netejoru, plasat politic de PSD la conducerea acestei structuri tot mai nocive, a propus excluderea judecătorului Cristi Dănileţ din magistratură. Pretextul? Postări pe TikTok, care ţin de viaţa privată a magistratului. Propunerea a fost adoptată de Secţia pentru judecători a CSM la limită de voturi. Fără votul preşedintelui CSM, Bogdan Mateescu, acest linşaj judiciar nu ar fi avut succes", relevă fostul ministru al justiţiei, Stelian Ion.

Istoria unei prigoane şi veritabila „vină” a lui Danileţ

Demonizat cu consecinţe funeste la Antena 3, pe când patronul ei şi-al Grivco, turnătorul securităţii şi infractorul Dan Voiculescu enunţa că "nu avem toată puterea, până nu luăm şi justiţia", Danileţ nu e la primul episod de persecuţie de sorginte politică. În 2012 era membru al CSM şi s-a trezit cu familia atacată pe sticlă, cu adresa locuinţei în care se afla copilul său şi mama lui dată publicităţii, cu monstruoase dezinformări despre părinţii şi fiica sa, ca şi despre false "case" şi averi, în timp ce magistratul stătea cu chirie într-un simplu apartament.

"Vina" lui imprescriptibilă? Pentru mafioţi şi lacheii lor, dependenţa justiţiei nu era şi nu e negociabilă. Cum să-şi permită un biet magistrat să sfideze cleptocraţia?

În 2012, uselismul era la început. În anii următori, românii, care sperau în vest şi în valorile europene, mai ieşeau masiv în stradă. Cleptocraţia s-a autosupraestimat. Vremelnic s-a făcut dreptate. Pendulul nu şi-a sistat însă oscilaţiile. Au venit vremuri grele pentru democraţie. Aşa că magistratul clujean a luat din nou drumul pe care au fost evacuaţi din justiţie sau hărţuiţi fără vină magistraţi sau foşti magistraţi cu merite reale, ieşite din comun pentru statul de drept românesc.

Potrivit scriitorului Mircea Cărtărescu, excluderea judecătorul Cristi Danileţ din magistratură este "una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani"...Pentru "foarte mulţi dintre noi, justiţia cinstită, inteligentă, nesubordonată politic era simbolizată de neobositul judecător, foarte implicat în explicarea publică a mecanismelor juridice. Sunt cu totul alături de el şi sper ca tocmai justiţia, care l-a lovit acum pe nedrept, să-l şi reabiliteze", a completat Cărtărescu pe Facebook.

Alte hărţuiri şi persecuţii

Nu-i împărtăşeşte nădejdea toată suflarea românească. Una conştientă că eriniile cleptocraţiei au găsit singure sau cu ajutorul stăpânilor lor politici şi în vremuri mai luminoase ac de cojocul multor slujitori neîntinaţi ai justiţiei, care, neacceptând să-şi vândă onoarea şi să renunţe la a-şi face datoria, de la ex-şefa DNA, Laura Kövesi la Camelia Bogdan, s-au expus unor represiuni durabile.

Persecutaţi au fost şi jurişti care au ajuns, în temeiul valorilor europene, în executiv, ca Monica Macovei şi Stelian Ion, şi s-au văzut apoi tocaţi mărunt şi demonizaţi în mass-media arondată, înainte de a fi izgoniţi din guvern. Prigoniţi s-au trezit din te miri ce motive şi mulţi alţii. De pildă magistraţi corecţi, ca Anca Codreanu, Cristian Ban şi Nicolae Andrei Solomon. Sau colegii lor, de la Florin Deac la Crina-Elena Muntean, de la Georgeta Ciungan şi George Dorel Matei la Ruxandra Grecu şi Ciprian Coadă, de la Bogdan Ciprian Pîrlog la Sorin Marian Lia, spre a nu enumera decât unele cazuri dintre cele mai notorii.

Cronica dezonoarei la români va consemna obligatoriu aportul secţiei speciale, al rău famatei SIIJ, al Inspecţiei Judiciare, al şefelor şi şefilor majorităţilor ad hoc sau de mai lungă durată, care au ajuns să taie şi să spânzure în justiţie şi CSM, căsăpind nu infracţiunea şi dezonoarea, ci dreptatea.

Cât s-a luptat Stelian Ion să transpună recomandarea forurilor europene, a Comisiei de la Veneţia, a raportului GRECO de lichidare a SIIJ? Cât s-a chinuit să deblocheze refacerea justiţiei româneşti, pentru a cărei repunere în drepturi au ieşit în stradă sute de mii de români?

A fost blocat de Florin Cîţu şi de stăpânul său politic, Klaus Iohannis, cu efectul aruncării în aer a coaliţiei guvernamentale şi al readucerii la putere a PSD. N-a durat mult şi s-a şi trecut la treabă în justiţie. Plăteşte oalele sparte de clasa politică Cristi Danileţ. Dar nu doar el. Noi toţi.

Mizele majore ale conflictului, democraţia românească şi Europa

Şi "nu e singura sancţiune aberantă luată la propunerea Inspecţiei Judiciare de către CSM, au fost date şi altele controversate, care au căutat nod în papură magistraţilor reformişti. Alte cercetări sunt pe rol. E o adevărată acţiune de răzbunare şi epurare prin înlăturarea sau reducerea la tăcere a magistraţilor care, ne amintim bine, în plin asalt legislativ împotriva justiţiei au îndrăznit să ia atitudine, să comenteze, să spună adevărul şi să sesizeze instanţele europene. Preşedintele CSM, judecătorul Bogdan Mateescu,...are de dat explicaţii pentru atacul tot mai intens împotriva magistratilor", mai estimează Stelian Ion. Potrivit lui, "Liviu Dragnea nici nu îndrăznea să viseze" la o asemenea lovitură dată unui magistrat independent.

Fostul demnitar USR a anunţat că va sesiza Comisia Europeană. Bine face. Pentru că în cauză nu e numai soarta unui magistrat grav nedreptăţit.

Semnalul dat de mafie prin caracterul grotesc al acuzelor la adresa lui Danileţ e unul de natură să-i intimideze pe toţi juriştii români, atenţionaţi că, dacă "deschid pliscul", dacă îşi asumă chiar şi numai un strop de independenţă, li se va face, profesional, felul. Cariera le va lua sfârşit. Miza e independenţa tuturor magistraţilor. Şi, prin urmare, justiţia românească.

Miza e, totodată, separaţia puterilor. Miza e, deci, statul de drept românesc. Oare cât timp vor mai închide ochii la vindicta şi abuzurile din restaurata injustiţie românească autorităţile americane, germane, franceze, europene, atât de atente, altminteri, la ceea ce, pe drept sau pe nedrept, se afirmă, în vest, a fi "abuzurile" justiţiei poloneze şi maghiare?

Sau nu ne mai interesează, în vest, reforma în justiţia strâmbată grav de cleptocraţia postcomunistă? Ne mai preocupă oare, în apus, soarta unei democraţii, a statului de drept românesc? Sau ne-am epuizat în bătălii cu umbrele de pe pereţi, de pildă pentru crearea statului federal european cu sau mai degrabă fără acordul naţiunilor, parlamentelor şi al constituţiilor lor?

Între varii întrebări de bun simţ adresate PNL de filosoful şi diplomatul român Ciprian Mihali, am reţinut una legată de calitatea unică a contribuţiei lui Cristi Danileţ la "difuzarea cunoştinţelor de legislaţie în rândul copiilor, tinerilor şi a societăţii în general". Apoi, cum se va explica la Bruxelles că se vrea "ridicarea MCV-ului, când sub (actualul) regimul politic este promovată Laura Vicol şi este exclus Cristi Danileţ"? Şi ”care este statul de drept promovat de Klaus Iohannis, generalul cu doctorat incert, imberbul care a condus beat şi a fraudat statul american şi băieţelul cu batistă colorată, atunci când ei promovează impostura lui Florin Roman la Cercetare şi îl exclud pe Cristi Danileţ din magistratură? Cum arată 'România educată' care pedepseşte cel mai important apărător al învăţării legii şi dreptăţii de către copii şi tineri şi promovează plagiatori în fruntea ţării?"

Dar dacă pe europeni, spre paguba proprie, nu-i interesează (încă) soarta unui magistrat al UE de pe malurile Dâmboviţei, pe români are de ce să-i intereseze în cel mai înalt grad. Despre ei e vorba, în propoziţie. Despre ei şi protecţia drepturilor, libertăţii, demnităţii şi proprietăţilor lor.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite