„Respiră, că n-are tata bani să te-ngroape!“

„Respiră, că  n-are tata bani  să te-ngroape!“

Aurel Toma, de 32 de ani tatăl, copilului înecat, nu ştie cu ce bani îşi va îngropa fiul

Doi copii au căzut, luni seară, în apa unui lac din Brăila, însă numai unul a fost salvat. Dan Haisu (10 ani), Cătălin Lazur (9 ani) şi Gabi Lazur (7 ani) s-au jucat lângă lacul de agrement de la marginea oraşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan şi Cătălin au început să se dea pe gheaţa formată pe apă, însă aceasta s-a rupt şi cei doi s-au dus la fund. Gabi, fratele lui Cătălin, a rupt-o la fugă către casă pentru a-şi alerta părinţii.

Dan Haisu a reuşit să iasă la mal şi a fost găsit de un vecin, care l-a învelit în pături şi a anunţat Salvarea. „Abia după jumătate de oră de la accident copilul şi-a revenit suficient încât să ne spună că în apă a căzut şi prietenul său", a declarat dr. Antoneta Ioniţă, directorul Unităţii Primiri Urgenţe.

Pompierii militari i-au găsit pe părinţii lui Cătălin pe mal, încercând să dea de urma băiatului. „Hai tată, respiră, că, dacă mori, n-are tata bani nici să te-ngroape, tată", erau singurele cuvinte pe care Aurel Toma (32 de ani), tatăl lui Cătălin, le rostea pe malul lacului.

Pompierii au găsit trupul copilului, însă în ciuda eforturilor făcute de medici, Cătălin nu şi-a mai revenit. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările