Republica Moldova şi lecţiile Unirii de la 1859

În ultimul timp, se vorbeşte foarte mult, dar nu şi inspirat despre unirea cu Republica Moldova. Pentru că vom sărbători Unirea de la 1859, n-ar fi rău, cred, să ne întrebăm ce ne învaţă istoria în legătură cu unirea şi ce-ar trebui să facem noi, românii, pentru ea, în prezent.

 Este o axiomă că procesul de edificare al statului român modern şi, în primul rând, unirea s-au realizat cu un puternic sprijin occidental. După Tratatul de pace de la Paris, din 1856, Principatele Române au intrat sub garanţia colectivă a marilor puteri europene, fapt care a permis organizarea vestitelor adunări ad-hoc privind exprimarea voinţei de unire a românilor şi, ulterior, realizarea propriu-zisă a unirii. În această privinţă, lucrurile nu s-au schimbat. Acordul de asociere de la Vilnius, dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, arată sprijinul european faţă de fosta provincie românească. Tocmai acest acord şi posibilele sale consecinţe, în măsura în care puterea de la Chişinău va păstra direcţia pro-europeană şi după alegerile parlamentare, a reînviat speranţele privind unirea. De această dată însă – trebuie să subliniem – o parte a sprijinului occidental pentru Republica Moldova vine chiar din România, în sensul că Uniunea Europeană, care a semnat Acordul de asociere, înseamnă, între altele, şi România. Faţă de 1859, când ţările române doar aspirau la un statut occidental, aflându-se încă la începutul europenizării, astăzi cea mai mare parte a teritoriului este deja integrată în spaţiul european.

E-adevărat, chiar dacă este membră a Uniunii Europene, România nu este o putere europeană. Din apartenenţa sa politică şi instituţională rezultă însă o serie de avantaje şi drepturi, care pot favoriza apropierea dintre România şi Republica Moldova, pot conduce – cum au şi condus – la sprijinirea românilor din Republica Moldova şi chiar la sprijinul european acordat statului moldovean. În plus, având în vedere interesele Uniunii Europene în Estul Europei, cartea europeană oferă, o dată în plus, şansa unei reapropieri istorice.

Da, întrebarea este cât de strânsă va fi această apropiere. Istoria, mai ales Unirea de la 1859, ne arată că occidentalii n-au dorit niciodată prea mult, că n-au vrut să meargă niciodată prea departe. Convenţia de la Paris, din 1858, propunea ca Principatele Române să aibă guverne diferite. Numai voinţa de unire a românilor şi alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele state a transformat sprijinul politic european într-o realitate naţională.

Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont de următorul aspect. Dintre toate provinciile istorice româneşti, Basarabia a făcut cel mai puţin parte, în perioada modernă, din statul român. În plus, politicile îndelungate de deznaţionalizare, duse de Rusia, au schimbat, în bună măsură, componenţa etnică a Basarabiei. S-o spunem clar: Republica Moldova are o istorie modernă legată profund de România, dar şi mai mult de Rusia. Apropierea dintre cele două ţări nu poate avea loc decât într-un context european şi pornind de la principii europene, ceea ce presupune în primul rând o europenizare a Republicii Moldova.

Întrebarea care se pune este următoarea: în ce măsură statul moldovean are capacitatea de a susţine pe termen lung o direcţie pro-europeană? Nu cumva este el prea mic pentru a-şi putea permite astfel de intransigenţe? Şi, dacă nu-şi va putea permite, care va fi soarta românilor dintre Prut şi Nistru? Vor rămâne pentru totdeauna captivi ai luptei dintre Uniunea Europeană şi Rusia?

Este fără nici o îndoială că România va trebui să sprijine un anumit răspuns, în numele României şi, în primul rând, în numele românilor din Republica Moldova. Acest răspuns nu poate fi însă niciodată unul electoral. El nu poate fi conceput pentru obţinerea unor avantaje tranzitive, aşa cum încearcă acum Traian Băsescu, spre disperarea românilor de pretutindeni. Dacă România vrea să sprijine Republica Moldova, trebuie s-o facă la nivel politic, instituţional şi pragmatic. Aceasta este o altă lecţie, pe care trebuie s-o învăţăm de la istorie, de la Unirea din 1859 şi de la marii politicieni care au realizat-o.