REPORTAJ VIDEO O zi în lumea cerşetorilor români din Helsinki
0
Finlanda este una dintre cele mai prospere ţări din Uniunea Europeană şi totodată o destinaţie relativ nouă pentru cerşetorii români ce au împânzit străzile capitalei Helsinki. Am stat două zile printre ei, încercând să aflăm care e viaţa unui cerşetor la Polul Nord.
E puţin trecut de ora şase dimineaţa şi aerul rece al Helsinkiului îi face pe trecătorii răzleţi din faţa gării centrale să grăbească pasul şi să se zgribulească şi mai tare sub căciulile groase şi gecile îmblănite. Frigul însă nu pare s-o afecteze şi pe Maria Moise, o tânără romă venită acum trei ani tocmai din Oneşti pentru a cerşi pe străzile capitalei finlandeze. E îmbrăcată subţire, într-o fustă de blugi, cu ştrampi turcoaz şi o bluză gri, iar în picioare are o pereche de bocanci negri găuriţi în talpă, cu un toc lipsă, ceea ce-o face să şhioapete uşor atunci când merge. Însă Maria nu merge prea des. Doar atunci când îşi schimbă locul de cerşit dintr-o parte în alta, în funcţie de „clienţi”. Pentru ea, cerşitul este o slujbă cu normă întreagă. „Mă trezesc la şase dimineaţa şi mă duc la cerşit.” Se opreşte şi zâmbeşte ruşinată. De fapt, doar zâmbetul este singura emoţie care-i trădează vârstă încă fragedă de doar 26 de ani. În rest, privirea la fel de rece ca ţara unde-şi face veacul şi mâinile aspre de la multele ierni geroase petrecute pe străzi par să trădeze o femeie care a văzut şi a trecut prin multe în Finlanda. „Stau în faţa magazinelor, cu un pahar gol din ăla de cafea în mână şi oamenii îmi dau bani. Nu mulţi, că nici ei nu au de unde, eu ştiu, dar mai îmi aruncă un euro, doi, restul de la magzin.”
Maria cerşete pe străzile Helsinkiului „cu normă întreagă".
Acasă e greu tare
Din restul unei ţări în care salariul mediu pe economie e de 3.354 de euro pe lună, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, o nouă categorie socială şi-a făcut apariţia în Finlanda. „Au început să vină în 2007, odată cu aderarea României şi Bulgariei la zona euro, însă numărul lor a crescut simţitor în ultimii ani”, îmi spune Nora Lindstrom, directoarea singurului ONG din Helsinki ce se ocupă de problema cerşetorilor. Aici, la Centrul de Zi Hirundo, doar la câteva staţii de metrou depărtare de buricul târgului, cerşetorii români găsesc un refugiu de la viaţa petrecută pe străzi. „Suntem deschişi câteva ore pe zi, timp în care oamenii pot veni să facă un duş, să se relaxeze în spaţiul special amenajat şi să primească consiliere sau, odată pe săptămână, un control medical de bază”, susţine Nora Lindstrom.
Din centru vin şi pleacă, ca într-un du-te-vino ameţitor, zeci de oameni îmbrăcaţi cu haine ponosite şi priviri absente. Pe podul ce leagă clădirea ONG-ului de staţia de metrou, Mitică Cororo, un bătrân cu o pălărie bej şi papuci de plastic în picioare, îşi cară în spate acordeonul destul de ponoit. Se îndreaptă spre gara centrală, locul în care cântă zi de zi, de aproape cinci ani, de când a venit „la finlandeji”.
EXCLUSIV Cerşetori români pe străzile din Helsinki
Mitică are locul său bine ales, undeva la baza unei scări ce duce spre intrarea în metroul impecabil şi piperat ca preţ al capitalei finlandeze. E vizibil, dar nu deranjează şi dacă n-ar fi acordeonul său care să-ţi atragă atenţia, aproape că nici nu l-ai observa în orele de vârf. Apasă clapele instrumentului muzical într-un gest aproape independent de restul corpului şi priveşte într-un punct fix, printre panourile luminoase cu femei sumar îmbrăcate ce fac reclamă la o vacanţă de vară undeva într-un loc exotic, departe de răceala Finlandei. Din când în când, Mitică fixează câte-un trecător cu privirea, îi zâmbeşte pe sub mustaţă şi îşi apleacă uşor corpul din şale, în semn de mulţumire. Însă răsplata nu e întodeauna pe măsură. Cei mai mulţi trec grăbiţi, obişnuiţi deja cu prezenţa celor ca el pe străzile oraşului.
Bătrânul, în vârstă de 63 de ani, originar dintr-un sat din Bacău, ia o pauză de la cântat, se aşează pe acordeon şi îşi potriveşte pălăria pe cap. „E greu. Oamenii nu mai dau bani aşa uşor. Abia dacă mai fac 15, 20, 30 de euro pe zi. Şi asta când stau şi cânt toată ziua.” Alternativa ar fi să se întoarcă în ţară, acolo unde mai locuiesc trei din cei şapte copii, dar „în România e greu tare acum să trăieşti”. Fără niciun fel de ajutor social şi cu multe guri de hrănit, Mitică alege să îmbătrânească pe străzile Helsinkiului, petrecându-i în ritm de muzică lăutărească pe finlandezi grăbiţi spre munca lor de zi cu zi, în birourile frumos ordonate ale clădirilor de sticlă din centrul capitalei.
Mitică Cororo cântând la acordeon în gara din Helsinki.
Integrarea, tot pe umerii finlandezilor
În gara din centrul oraşului îşi fac veacul zeci de cerşetori români. Unii cântă, alţii stau pur şi simplu cu mâna întinsă, aşteptând mila trecătorilor, totul sub privirile tolerante ale poliţiei, care intervine doar atunci când au de aplanat un conflict sau când cineva le semnalează un act de violenţă.
Însă, o parte dintre locuitorii oraşului sunt de altă părere. Mulţi trec stânjeniţi pe lângă cerşetorii care-şi întind mânile către ei, iar unii se declară vizibil deranjaţi de prezenţa acestora pe străzile oraşului lor. Kari Kukkonen este profesor de matematică la un liceu din apropiere şi drumul său trece zilnic centrul oraşului „Genul acesta de oameni care vin să fure şi să tâlhărească sunt o mare problemă pentru noi. Chiar mie mi-au furat odată portofelul din buzunar.” Îl întreb dacă e de părere că autorităţile din România ar trebui să facă ceva pentru a preveni acest adevărat „exod” de cerşetori spre capitalele occidentale, însă acesta e de părere că autorităţile noastre nu au capacitatea de a gestiona un astfel de fenomen. „Ştiu că România e una dintre ţările mai puţin dezvoltate ţări din Uniunea Europeană şi că există destul de multă discriminare împotriva acestor oameni, deci nu cred că autorităţile de acolo au capacitatea de a rezolva o astfel de criză. Mă tem că tot noi va trebui să rezolvăm problema asta.”
La Bucureşti, Petre-Florin Manole, membru al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), încearcă să explice cine sunt cei care pleacă la cerşit şi de ce. „Sunt două categorii de oameni care ajung să cerşească: traficaţi şi săraci. De cele mai multe ori există o suprapunere între cele două.” Manole consideră că sărăcia îi împinge pe oameni să plece din ţară şi, în unele cazuri, să cerşească. Cât priveşte stereotipul cum că doar romii cerşesc şi fură, acesta pare să fie de acord că o astfel de prejudecată există, însă are un singur răspuns la toate aceste acuzaţii: „Romii nu fură. Hoţii fură.”
În trecut, statul român a fost acuzat de mai mulţi politicieni europeni şi de o bună parte a opiniei publice occidentale că nu face suficient pentru integrarea romilor şi astfel ei ajung să cerşească pe străzile din Occident. Există mecanisme şi fonduri pentru integrarea romilor în societatea din România? Manole e de părere că da, însă au o problemă. „O bună parte dintre aceste fonduri nu ajung niciodată la beneficiarul adevărat. O treime se duc pe taxe şi impozite, o altă treime pe cheltuiel administrative şi salarii pentru cei care le implementează şi abia ce mai rămâne e folosit pentru proiecte de integrare”, susţine acesta. Cum rămâne cu corupţia de care mulţi politicieni care reprezintă minoritatea romă sunt acuzaţi atunci când au de-aface cu aceste fonduri? „Exista niste cazuri de coruptie pe rolul instantelor. Le prezum nevinovatia pana la alte date”, a declarat Petre-Florin Manole.
O bună parte dintre aceste fonduri nu ajung niciodată la beneficiarul adevărat. - Petre-Florin Manole, CNCD
Pe de altă parte, Alina Şerban, o tânără actriţă de etnie romă, consideră că explicaţiile sunt de natură istorică în ceea ce priveşte fenomenul actual al cerşetoriei în rândul romilor. „Romii au fost sclavi în ţara asta, supuşi unor opresiuni seculare, iar noi nu le-am oferit niciodată acestor oameni şanse egale, aşa că n-ar trebui să ne mire că s-a ajuns unde s-a ajuns”, susţine aceasta. Soluţia, e de părere Alina Şerban, e să privim lucrurile constructiv. „E important să ne gândim la nişte reparaţii şi să facem ceva pentru generaţia viitoare. În momentul în care romilor le va fi mai bine, atunci şi românilor le va fi mai bine.”
La marginea oraşului
Înapoi în Helsinki, Iulian Borco priveşte pe geamul trenului care-şi croieşte drum printre cartierele mărginaşe ale metropolei. E ora de vârf şi Iulian încearcă să se amestece printre ceilalţi pasageri, în speranţa că va evita privirile suspicioase ale poliţiştilor. Coboară la ultima staţie şi, uitându-se constant în urma sa, se prelinge pe lângă peretele platformei, spre ieşire.
În momentul în care romilor le va fi mai bine, atunci şi românilor le va fi mai bine. - Alina Şerban, actriţă de etnie romă
Tănărul de numai 25 de ani şi-a lăsat copilul de un an şi jumătate acasă şi împreună cu soţia au venit la cerşit. Ea vinde reviste pe care le cumpără de la un centru social, iar Iulian colectează ambalaje de prin gunoaiele finlandezilor. Însă, amândoi au secret bine păzit. Locul unde dorm. Dacă poliţia ar afla că familia Boşcoi şi-a improvizat un cort din celofan la marginea unei păduri din apropierea Helsinkiului, i-ar evacua imediat şi ar fi aruncaţi din nou pe străzi, fără un loc unde să-şi pună capul seara.
Iulian Borco (25 de anI) trăieşte cu soţia într-o pădure la marginea oraşului Helsinki.
Ne pierdem pe un drum şerpuit ce merge paralel cu autostrada şi ne afundăm în pădurea de brad până ce zgomotul maşinilor e acoperit de trosnetul crengilor uscate. Aici, într-un luminiş, trei corturi ce aduc mai degrabă a colibe medievale sunt ceea ce Iulian, soţia acestuia şi alţi câţiva cerşetori români numesc „acasă”. Cu un gest scurt şi smucit, Iulian îndepărtează celofanul de la intrarea unuia dintre corturi. În lumina asfinţitului se întrezăresc cele câteva lucruri pe care au reuşit să le încropească din puţinul agonisit: două-trei prosoape, câteva haine de schimb, o saltea mucegăită şi un bidon cu apă tulbure adunată de la un izvor din apropiere. „Ce să facem? Aşa trăim, ca nişte animale, în pădurea asta, cu frică să nu ne gonească garda sau să nu vină cineva peste noi şi să ne omoare.”
Corturile din pădurile de la marginea Helsinkiului unde dorm cerşetorii români.
Se întunecă destul de repede la Helsinki şi curând soţia lui Iulian se va întoarce de la cerşit, în marginea de pădure unde vor înnopta din nou. Cu gândul la cei de acasă, dar şi cu frica să nu fie descoperiţi, cerşetorii români din Helsinki trăiesc vieţi invizibile, departe de politicile de integrare plămădite de tehnocraţii de la Bruxelles şi implementate de politicienii de pe malurile Dâmboviţei, fără să ştie sau să-i intereseze prea tare de cine şi ce crede despre ei. Lumea lor funcţionează după legile nescrise ale incertitudinii şi nesiguranţei tuturor celor care au fost vreodată nevoiţi să trăiască de pe o zi pe alta.
Se încarcă comentariile...
