REPORTAJ VIDEO Regele uitat. Câţi români l-au mai comemorat pe Regele Mihai I la un an de la moartea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 5 decembrie, s-a împlinit un an de la moartea Regelui Mihai I
Pe 5 decembrie, s-a împlinit un an de la moartea Regelui Mihai I

Miercuri, la Mănăstirea Curtea de Argeş, a avut loc parastasul de un an de la moartea Regelui Mihai I al României. În ciuda dragostei arătate în iarna anului trecut, când sute de mii de români şi-au luat rămas bun de la Rege, doar câteva zeci s-au mai întors acum să pună o floare la mormântul lui şi să aprindă lumânare.

Regele Mihai I al României a murit în ziua de 5 decembrie 2017. Pe 16 decembrie, la funeraliile sale, descopeream o Românie aşa cum nu o mai văzusem: unită în plânset în urma unui om. Moartea Regelui Mihai părea să fi schimbat atunci ceva în conştiinţa românilor, însă timpul îşi lasă mereu peste noi vălul uitării, lumea merge înainte, iar România îşi duce în continuare poverile de zi cu zi.

În vârtejul haosului, într-un an agitat şi parcă nemaisfârşit, pentru România, 5 decembrie înseamnă mai degrabă Ajunul lui Moş Nicolae, decât moartea Regelui. Aşa, pe 5 decembrie 2018, la Mănăstirea Curtea de Argeş au mai venit doar câteva zeci de oameni la comemorarea lui Mihai I al României, iar dintre aceştia, şi mai puţini au venit să-l plângă. Unii au venit de curiozitate, alţii voiau să vadă familia regală, iar alţii nu ştiau nici măcar ce se întâmplă. Un an a trecut peste mormântul Regelui, iar România merge înainte aşa cum face de veacuri: prin uitare.

Cum a arătat primul 5 decembrie fără Regele Mihai, vedeţi în videoreportajul de mai jos:

.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite