VIDEO REPORTAJ. România Mică, la căpătâiul lui Vadim

Corneliu Vadim Tudor a fost înmormânat, joi, la Cimitirul Ghencea Civil. A avut parte de o ceremonie lungă şi agitată, cu babe cocoţate pe cavouri şi cu ostaşi din garda naţională prezentând onorul. Acelaşi amestec de solemnitate oficială şi delir popular care i-a ghidat întreaga viaţă.

Lumea s-a adunat, mai întâi, în faţa bisericii Sfântul Gheorghe din centrul Capitalei, unde era depus sicriul. Simpatizanţii „Tribunului“ au înconjurat lăcaşul de la primele ore ale dimineţii, însă jandarmii au blocat intrarea cu grilaje de fier. Norodul a rămas afară, cei descurcăreţi au pătruns înăuntru. Florina Jipa, cea care l-a miruit pe Şova în plenul Parlamentului, a făcut uz de funcţie: „Daţi-mi drumul, proştilor, că sunt ditamai senatoarea! Îl sun pe Gabriel Oprea acu’“. Văzând cum merge treaba, o femeie cu pălărie a încercat şi ea: „Mă, chemăm DNA-ul dacă nu ne lăsaţi!“.

Era puţin peste ora nouă şi gloata sporea din minut în minut. Unii ridicau în aer hârtii scoase la imprimantă din care liderul PRM zâmbea cu un câine în braţe. S-a avansat ideea ca Gigi Becali să ia câinii lui Vadim şi să păzească oile cu ei. Alţii îl ridicau în slăvi pe „Tribun“: „Ca el nu se mai naşte nici într-o mie de ani. Aţi văzut ce capacitate avea, ce cultură?!“. Totul s-a petrecut pe strada dintre biserică şi autoservirea „Art cafe“, locul cu cea mai ieftină mâncare din centrul Bucureştiului. Pe terasă, câţiva cetăţeni mai puţin pioşi „serveau“ cu încântare micul dejun: sarmale cu mămăliguţă şi espresso lung.

SCRISOAREA ROMÂNILOR CĂTRE DUMNEZEU

Jandarmii anunţă că slujba se va ţine la Cimitirul Ghencea şi îndeamnă lumea să se împrăştie. Un microbuz plin cu popi (16 la număr) iese din curtea bisericii, iar peste gard se vede cum sicriul este aşezat în dric. Mulţimea începe să aplaude. Un moş s-a urcat pe un stâlp şi urlă de-acolo: „Vadim n-a murit! Vadim trăieşte între noi!“. Când vede dricul ieşind pe poartă, el se dă jos şi încearcă să ajungă la coşciug pentru a băga în buzunarul sacoului lui Vadim o scrisoare a poporului român către Dumnezeu. Nu poate ajunge şi începe să citească scrisoarea cu voce tare. E făcută ca o cerere: „Doamne, rugămintea noastră, a poporului român este...“.

Ascultând scrisoarea, mulţimea nu bagă de seamă că dricul s-a pierdut deja în traficul Capitalei. Dezmeticiţi, oamenii încep să discute ce autobuze trebuie să schimbe până în Ghencea. 

În Cotroceni, la casa lui Vadim, cortegiul format din maşinile apropiaţilor se opreşte pentru o slujbă scurtă. Florăresele din Piaţa Cotroceni trec strada în fugă şi se înfăţişează şi ele. Cei 16 preoţi încep să cânte cu evlavie, iar câinii lui Vadim se pornesc a lătra de dincolo de gard. Întreaga asistenţă constată că animalele şi-au simţit stăpânul şi latră a jale: „Vezi ce înseamnă, animalul simte“.

LA PIELEA GOALĂ

La Cimitirul Ghencea s-a adunat lume multă şi se flutură steaguri tricolore. Sicriul lui Vadim este purtat pe umeri în ritmul unui marş funebru cântat de o fanfară militară. Slujba se ţine în faţa capelei, căzând în sarcina aceluiaşi sobor de 16 preoţi, asistaţi de un cor bisericesc înveşmântat în alb. Oamenii vor să vadă cât mai bine şi se cocoaţă pe unde apucă, călcând mormintele în picioare. Ascultă ce ascultă, apoi se plictisesc şi încep să umble prin cimitir.

Unii poposesc la mormântul soţilor Ceauşescu, unde aprind lumânări şi sărută placa de marmură. Alţii se îndreaptă deja către locul de veci pregătit pentru Vadim, să prindă un loc cât mai bun şi să urmărească pregătirile. Placa de ciment care acoperă cavoul a fost dată la o parte, iar un bărbat propteşte lângă cruce un panou mare pe care stă scrisă ultima poezie a „Tribunului“: „Hai, moarte, să bem o cafea“. O femeie îşi lungeşte gâtul către panou şi copiază poezia cu pixul pe o hârtie. Vrea să o aibă şi ea.

Cimitirul e mai animat decât Piaţa Obor. Pe deasupra crucilor se ridică un murmur şi oriunde te uiţi vezi grupuri de oameni. Doi golani bătrâni s-au aşezat pe cavoul familiei Butică şi beau dintr-o sticlă de Stalinskaia, discutând un bilet la pariuri. „Apoel cu Schalke am luat sub 2.5! Şi iese, că n-au atac nici ăia, nici ăia“. Mai încolo, un moşneag se odihneşte pe marginea unei cruci. S-a dezbrăcat de cămaşă şi s-a lăsat la pielea goală, să se răcorească. „Să fiu al dracu’ dacă nu transpir mai rău decât Cotabiţă!“, ne spune râzând.

„MULŢI CÂT CUCURUZII BRAZILOR“

Slujba s-a încheiat, dar au început cuvântările. Prieteni şi mai puţini prieteni înalţă osanale de la căpătâiul lui Vadim. Colonelul Mircea Dogaru îşi roteşte privirea peste norod şi urlă cât îl ţin puterile: „Suntem mulţi cât cucuruzii brazilor!“. Apoi continuă: „Corneliu Vadim Tudor a fost mezinul unei generaţii de titani. El a pus ţara mai presus de orice…“. Pe deasupra cimitirului trece un elicopter militar. Crezând că face parte din program, oamenii aplaudă şi fac cu mâna. Sunt doar operaţiuni militare în zona Ghencea.

Într-un final, militarii ridică sicriul pe umeri şi, în ritmul aceluiaşi marş funebru, îl conduc către cavou. Lumea o ia la goană printre morminte, să ajungă în faţă, într-o cursă plină de îndârjire în care cei de vârsta a treia se dovedesc cei mai sprinteni. După ce se instalează într-un loc cât mai bun, ei scot telefoanele şi încep să filmeze.

ŢIGARA DE DUPĂ

Înainte de coborârea sicriului în mormânt, fanfara intonează Imnul României. Militarii din garda de onoare trag focuri de armă şi lumea tresare speriată. „Nu, să nu mai tragă. El a fost un pacifist“, strigă un om din mulţime. Dinspre locul unde se află cavoul lui Vadim se răspândeşte, din om în om, o veste ciudată: „Nu-l pot băga, nu încape sicriul“.

Muierile clatină din cap şi tranşează problema: „Sicriele astea moderne nu mai încap ca lumea în gropi“. Înhumarea propriu-zisă se prelungeşte, dar lumea rămâne hotărâtă pe poziţii. Fanaticii înmormântărilor nu pleacă niciodată acasă înainte de a vedea familia răposatului părăsind cimitirul. „Uite-i, uite-i!. Uite-o pe nevastă-sa. E plânsă, săraca. Uite-o p-a mare. Şi aia mică... Da, asta e a mică. Gata, hai că s-a terminat“.

În forfota oamenilor îndreptându-se către ieşire, cimitirul se umple de viaţă. Lumea merge agale şi se opreşte să mai stea de vorbă. Au pe chipuri o mulţumire greu de explicat: au făcut-o şi pe asta, l-au dus la groapă şi pe Vadim. Sub soarele acestei toamne blânde, se mai odihnesc din loc în loc. Fiecare îşi trăieşte mulţumirea în felul lui. O babă s-a aşezat cu curul pe un cavou şi fumează o ţigară slim.

Înmormântarea lui Vadim. România Mică, la căpătâiul Tribunului