REPORTAJ FOTO VIDEO Generaţia „Uniţi salvăm“ se întoarce: „Toate partidele ne-au tăiat pădurile!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii care au militat împotriva exploatării de la Roşia Montană au ieşit din nou în stradă. De această dată i-au acuzat pe politicieni de complicitate la tăierea ilegală a pădurilor din România.

Peste 2.500 de oameni au demonstrat ieri, în Bucureşti, împotriva defrişărilor ilegale.

Scânteia care a declanşat această mişcare a fost seria de investigaţii realizate de activistul Gabriel Păun, de la „Agent Green“, şi de Alexander von Bismarck, de la „Agenţia de Investigaţii de Mediu“.

În reportajele realizate cu camere video ascunse, oficialii firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, care activează de 13 ani în industria lemnului din România, spun că sunt dispuşi să cumpere copaci tăiaţi ilegal. Investigaţiile mai arată cum un camion care a fost identificat că transporta copaci tăiaţi ilegal a intrat pe poarta Holzindustrie Schweighofer. 

Gerald Schweighofer, patronul firmei austriece, a difuzat un comunicat în care pune la îndoială autenticitatea înregistrărilor şi spune că l-a suspendat pe angajatul său care apare în materialul video. „În acest moment există un material video care circulă în mediul online şi care prezintă angajaţii mei filmaţi cu camera ascunsă. După cum puteţi vedea, acest material video a fost editat. Angajaţii mei m-au asigurat că ei au menţionat pretinsului vânzător că noi achiziţionăm doar lemn legal. Am cerut de mai multe ori producătorilor acestui material video să ne ofere înregistrarea originală. Am încredere totală în echipa mea. Cu toate acestea, până la clarificarea definitivă a situaţiei, am suspendat din funcţie angajatul care este responsabil pentru aceste conversaţii“.

image

26 de ONG-uri de mediu au organizat protestul care a avut loc ieri, la Bucureşti. Principala revendicare a fost modificarea Codului Silvic în aşa fel încât pădurile să fie protejate de interesele comerciale ale marilor companii din industria lemnului.

Protestele împotriva defrişărilor nu au fost doar despre păduri şi ecologie. Ele au lovit încă o dată în imaginea tot mai pătată a politicianului român. S-a strigat „Hoţii, hoţii!“ în faţa Guvernului, a Parlamentului şi a Preşedinţiei. „Iohannis, trezeşte-te!“, au spus tinerii care l-au făcut pe Iohannis preşedinte. El a fost acuzat că a retrimis legea de modificare a Codului Silvic în Parlament, pentru rediscutarea amendamentelor impuse de firma Holzindustrie Schweighofer.

iohannis
image

Foto

image

În faţa primelor proteste îndreptate împotriva sa, Klaus Iohannis a postat pe Facebook: „Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi“.

„Nu vă puneţi adidaşii în cutii, căci veţi mai avea nevoie de ei. Vor mai fi proteste în 2015!“. Acesta este mesajul pe care Alexandru Alexe, unul dintre liderii marşului împotriva defrişărilor, l-a transmis de pe asfaltul de la poalele Casei Poporului. La capătul unei demonstraţii paşnice care a avut plecarea din parcul Herăstrău, a ajuns la Palatul Cotroceni şi s-a terminat în faţa Casei Poporului, oamenii au recreat atmosfera „Uniţi salvăm“: sticle de plastic umplute cu pietre şi scandări care au rămas valabile: „Nu corporaţia face legislaţia!“ sau „Ieşiţi din casă dacă vă pasă“. Liderii coloanei au fost tot Claudiu Crăciun şi Alexandru Alexe, cei care au condus şi protestele anti-Roşia Montană. Totuşi, impactul manifestaţiei de ieri nu s-a apropiat de cel din toamna anului 2013. De această dată, protestul a adunat aproximativ 2.500 de oameni, dar, în ultima parte a marşului au mai rămas numai câteva sute.

Romanticii, pragmaticii şi anarhiştii

Romanticii şi-au prins crengi în păr, şi-au desenat frunze pe faţă sau pe tricou şi au dat lumii de ştire că în viaţă ai nevoie de aer curat. Apoi au cântat „Imnul golanilor“.

Pragmaticii spuneau că „de ce să dăm noi lemnul occidentalilor şi după-aia să cheltuim mii de lei pentru un dulap sau pentru un pat? Noi care aveam pe vremuri fabrici de mobilă de renume mondial? De ce să se ducă tot profitul la austrieci?“

Pentru alţii, toate astea au fost însă nişte detalii, căci problema este sistemul în sine. „Democracy is a lie“ (Democraţia este o minciună) se putea citi pe un porc roşu, sprijinit de statuia lui Charles de Gaulle, la intrarea în parcul Herăstrău.

demo
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite