REPORTAJ Bebe Ivanovici, un baron la mormântul "Luceafărului". Omagiu naţional, aruncat în derizoriu

Publicat: 15.01.2013 20:26

Ultima actualizare: 11.08.2022 01:26

Cimitirul Bellu a fost acaparat ieri de Constantin Bebe Ivanovici şi de invitaţii săi, veniţi să-l cinstească pe marele poet Mihai Eminescu, de la a cărui naştere s-au împlinit 163 de ani.

Suntem în ziua de 15 ianuarie 2013, zi în care se împlinesc 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. E o dimineaţă rece, învăluită în rotocoale de ceaţă, şi paznicii Cimitirului Bellu se plimbă zgribuliţi pe alei. Un individ îmbrăcat la costum şi strâns de gât cu o cravată în dungi intră pe poartă şi se repede la ei: „Bă, unde e mormântul lui Eminescu? Nea Bebe a venit? Cum, mă, voi nu ştiţi cine e Bebe Ivanovici? Voi aţi trăit degeaba în ţara asta, mă“.

Individul se recomandă: „Ion Ghiţă, de la organizaţia PSD sector 1“. E unul dintre invitaţii lui Bebe Ivanovici, care a programat pentru ora 9.00 o comemorare deosebită la mormântul poetului naţional. Trecut, în ultimii 23 de ani, prin diverse ipostaze ale tranziţiei (revoluţionar, „şef“ la fabrica de certificate din anii ’90, deputat, baron PSD de Ilfov), Bebe Ivanovici şi-a găsit acum o nouă menire: aceea de apărător al culturii şi al valorilor neamului românesc. Oamenii lui sunt nerăbdători, au ajuns mai devreme şi caută ceva de făcut.

Ghiţă vine cu o propunere: „Hai să ne fotografiem cu mormântul lui Dinică. Eu am băut şpriţ cu Dinică cât n-a băut familia mea apă. Când se îmbăta, îmi dădea câte un picior în cur“. Se opreşte din turuit şi începe să cânte cât îl ţine gura, plimbându-se cu nonşalanţă printre morminte: „Cine-a pus cârciuma-n drum, ăla n-a fost om nebun, bine-aşa, măăă!“.

EMINESCU ŞI A DOUA VENIRE A DOMNULUI

Între timp, un sobor de preoţi a tras cu limuzina pe Aleea Scriitorilor. Au coborât din maşină şi au început să descarce nişte ligheane cu colivă din portbagaj. A apărut şi Bebe, descheiat la palton şi cu pălărie pe cap, binecuvântându-i cu mişcări scurte pe oamenii săi, care l-au salutat entuziaşti. Pe unii i-a certat părinteşte: „Dă gluga jos din cap, aşază-ţi, mă, părul frumos“. Un aghiotant a instalat în vârful unei cruci un fel de portavoce uriaşă, dotată cu un microfon pe care baronul l-a luat şi l-a băgat în buzunarul interior al hainei.

Generalul Mircea Chelaru i-a luat la ochi pe preoţi: „Nu e normal să veniţi cu colivă. Noi acum nu comemorăm, noi celebrăm. 15 ianuarie este ziua de naştere a poetului. Poate anul viitor vă gândiţi mai bine“. Apoi s-a întors către Bebe Ivanovici: „Cât mai e o staţia d-asta, Bebe?“. „75“, a venit răspunsul.

Preoţii i-au dat dreptate generalului Chelaru, dar au făcut tot cum au ştiut ei.Şi-au văzut de cântările lor, „întru fericirea celui adormit“, şi au încheiat cu o veşnică pomenire de toată frumuseţea. Soborul a fost condus de însuşi ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, care a ţinut la final o cuvântare de s-a crucit asistenţa şi la propriu şi la figurat.

Bebe Ivanovici a scos microfonul din buzunarul de la piept şi i l-a înmânat Tomitanului, care a grăit chiar aşa: „Naşterea marelui poet a însemnat un răsărit de luceafăr pentru neamul românesc. Putem spune despre Mihai Eminescu că este cu adevărat acea personalitate care ne va conduce până la a doua venire a Domnului în razele luminii sale de cultură. Mihai Eminescu era dintr-o familie de oameni credincioşi, avea mătuşi călugăriţe, citea la strană. Niciun poet nu s-a ridicat atât de sus, până la cer, cu razele luminii sale. El a pătruns şi în toate formele reliefului nostru. A ajuns la brazii cei înalţi, la plopii fără soţ, la apele line, a ajuns la mare, unde şi-a împlinit orizontul său“.

TEODOSIE, CARE A LUAT CU EL

În finalul ceremoniei, Bebe Ivanovici i-a înmânat Înalt Preasfinţitului Teodosie o diplomă aniversară şi un tricolor imprimat cu chipul lui Mihai Eminescu: „Duceţi mai departe, pe malurile mării, bucuria noastră de a avea un mare poet ca Mihai Eminescu“, a spus baronul. Dar „Înaltul“ a ţinut să mai ducă şi altceva cu el, în afară de bucurie. S-a scuzat că trebuie să plece la Academie şi a început să adune tot ce era mai bun pe masă: un colac cât roata carului, adus de o fată de la Bistriţa-Năsăud, şi câteva sticle cu vin, pe care le-a înhăţat cu zâmbetul pe buze şi le-a dat spre păstrare unui aghiotant voinic, care a acţionat cu discreţie şi eficienţă, cărând spre maşină.

Mulţimea de curioşi a rămas sub consolarea ligheanelor cu colivă, iar Bebe a dat tonul către o fanfară improvizată din câţiva pensionari cu instrumente ruginite, care au început să cânte „Pe lângă plopii fără soţ“.
Bebe Ivanovici susţine că este al nouălea an consecutiv când organizează un astfel de eveniment. De ce o face?

„Pentru că şi în perioada Revoluţiei, singura încredere pe care am avut-o a fost în Eminescu. De aceea vin aici, este respectul pe care noi, revoluţionarii, îl purtăm celor care au dus mai departe stindardul României. Organizez şi pentru Adrian Păunescu, şi pentru Eugen Barbu, organizez la tot ce înseamnă român. Poezia mea preferată este «Pe lângă plopii fără soţ». Dar să nu uităm că Eminescu a scris la Măgurele, în judeţul Ilfov, în Palatul Oteteleşanu, poezia «Lacul codrilor albaştri». Deci are o legătură şi cu noi, cei din Ilfov“.

Se apropia de orele prânzului şi Ivanovici a plecat mergând încet pe alee. Afişa o satisfacţie a datoriei împlinite, întreţinută vârtos şi de ceata de revoluţionari cărora le promisese o masă. Unul dintre ei l-a pupat pe amândoi obrajii, i-a strâns mâna şi a strigat cu hotărâre: „Bravo, ai rămas acelaşi Bebe!“.