Renumitul chirurg Iancu Mocanu, acuzat că lua mită pentru a-i opera pe bolnavii de inimă, a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Iancu Mocanu ar fi primit mită de la mai mulţi pacienţi FOTO Adevărul
Medicul Iancu Mocanu ar fi primit mită de la mai mulţi pacienţi FOTO Adevărul

Procurorii anticorupţie au decis, marţi, trimiterea în judecată a colonelului doctor Iancu Mocanu, şeful secţiei Chirurgie Cardiovasculară II la Centrul de Urgenţă al Armatei „Vasile Cândea”, acuzat de luare de mită şi primire de foloase necuvenite. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pe 5 iulie 2013, colonelul doctor Iancu Mocanu i-ar fi cerut unui pacient diagnosticat cu o gravă afecţiune cardiacă suma de 2.000 de euro în schimbul efectuării unei intervenţii chirurgicale.

Pe 23 septembrie, doctorul a fost prins de procurori chiar în timp ce primea mita. Tot atunci, anchetatorii au făcut percheziţii în cabinetul acestuia unde au găsit peste 14.000 de lei aranjaţi în mai multe plicuri care se aflau în borseta medicului.

În referatul prin care anchetatorii cereau arestarea renumitului chirurg, procurorii au explicat că acesta a programat pentru o intervenţie chirurgicală un bărbat diagnosticat cu o afecţiune cardiacă gravă abia după ce s-a asigurat că va primi 2.000 de euro.

În timpul flagrantului, anchetatorii au găsit asupra medicului suma de 2.000 de euro, despre care acesta a menţionat că sunt o „atenţie” primită în urma unei operaţii. 

De asemenea, acesta a precizat că această sumă urma să fie „împărţită” între membrii echipei care au participat la operaţie, declarând că anestezistul trebuia să primească 500 de euro, mâna a doua a medicului şef primea 300 de euro, 200 de euro pentru cel care se ocupa de perfuzie, iar suma de 1.000 de euro îi revenea a acestuia, medicului Mocanu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite