Remanierea guvernului „Lăstunul”

Marţi seara, premierul Dacian Cioloş a marcat opt luni de la instalarea guvernului condus de el printr-o remaniere ceva mai consistentă. O operaţiune despre a cărei iminenţă s-a vorbit pe la jumătatea lunii aprilie şi care, fără doar şi poate, se cuvenea făcută încă din primăvară.

Remanierea a fost, însă, amânată, uitată, drept pentru care pe cei mai mulţi  observatori anunţul d-lui Cioloş i-a luat pe nepregătite. De unde şi comentariile critice, unele fundamentate, ce au putut fi auzite imediat după aceea la televiziunile de ştiri din România. O seamă dintre aceste comentarii punându-i la îndoială chiar utilitatea, altele văzând în remaniere o simplă acţiune de imagine, o a treia categorie mergând chiar mai departe şi decelând în gestul premierului un pas menit să-i pregătească viitoarea intrare în politică.

Două lucruri mi se par în afara oricăror îndoieli:

1.Dacă remanierea ar fi intervenit la timp, adică imediat după sărbătorile pascale, s-ar fi putut preveni, chiar stopa, poate, acumularea extrem de periculoasă de fapte amatoriceşti, nepermis dublate de avalanşa de vorbe necugetate, rostite în dorul lelii de prea mulţi dintre componenţii actualei echipe guvernamentale.

2. Dacă remanierea ar fi fost operată în primăvară, s-ar fi evitat sau măcar ar fi fost atenuate erorile în cascadă ce au caracterizat activitatea ori simulacrul de activitate ale unor false „excelenţe” despre care, în mod mincinos, ni s-a spus, atunci când  Executivul s-a aflat la început de drum, că ar însemna modele de competenţă şi de profesionalism. 

În realitate, prea multe dintre aceste pretinse „excelenţe” s-au dovedit în timp cvasi-impostori. Adică o adunătură de inşi care, prin diletantismul, adesea prin stupizenia acţiunilor lor, nu au făcut decât să compromită pentru multă vreme de aici încolo ideea de eficienţă a unui guvern tehnocrat în România. Compromiţându-l totodată pe preşedintele Klaus Iohannis ce decontează încă de pe acum paternitatea ideii a ceea ce se profilează un eşec usturător, eşec ce-i anulează încă de pe acum orice şansă la un al doilea mandat.  

De acelaşi eşec fiind aproape sigur că va avea parte la alegerile parlamentare din iarnă PNL-ul, partidul perceput de majoritatea românilor drept principal susţinător politic al echipei Cioloş. 

Simplul fapt că din noiembrie anul trecut şi până acum prim-ministrul a fost silit să renunţe la nici mai mult, nici mai puţin decât opt miniştri, adică la unul pe lună, fără a-i pune la socoteală pe cei doi candidaţi la înalte dregătorii ce nu au ajuns, din fericire, nici măcar să depună jurământul de învestitură, spune multe despre ineficienţa cronică a acestui Cabinet. Despre seriozitatea construirii lor, despre faptul că guvernul a fost de la început prost croit, făgăduindu-ni-se cu totul gratuit şi fără nici un fel de acoperire în fapte că ar el ar fi asemănător unui Mercedes S klasse.

Or, astăzi ne este dureros de clar tuturor că guvernul condus de dl. Dacian Cioloş nu merită a fi comparat nici măcar cu maşina din carton presat Lăstunul ce provoca ironii în cascadă în ultimii ani ai Epocii de Aur. O maşină cu care îl asemănam într-un editorial publicat tot pe adevărul.ro la data de 17 noiembrie 2015, pare-se din pricina a ceea ce din perspectiva timpului şi a faptelor se arată a fi un exces de optimism.

Cauza imediată a remanierii anunţată ieri ar reprezenta-o declaraţiile cel puţin penibile ale multora dintre componenţii guvernului.

Am în vedere, în primul rând, aprecierile  în afara ariei sale de competenţe, ale fostului ministru de tip cap-sec pe nume Marius Bostan. Un individ care, în loc să se ocupe de rezolvarea problemelor din Comunicaţii, domeniu în care se zice că totuşi  s-ar pricepe,  a făcut aprecieri necugetate despre situaţia din educaţie.  

Declaraţiile nepotrivite şi profund anticonstituţionale ale d-lui Bostan (poate tocmai din cauza aceasta apreciate de etern deplasatul Traian Băsescu) au fost urmate, la nici o săptămână, de altele încă şi mai gogonate, ieşite pe gura altui ministru, pesemne, cuprins şi el de fierbinţeli. E vorba despre un anume Dan Costescu despre care demult se ştie că bântuie degeaba, la modul fantomatic, pe culoarele Ministerului Transporturilor. Lăsat nepermis de mult în post doar spre a i se crea condiţiile de  ajunge la concluzia că în România secolului XXI a merge cu trenul ar însemna un lux. Cum lux, în opinia altor guralivi miniştri tehnocraţi, ar fi respectarea drepturilor omului ori munca răsplătită cu un salariu cât de cât decent. Dl. Costescu a furat startul şi a demisionat cu câteva ore înainte de a fi trimis la plimbare.

Miră, fireşte, faptul că celor patru miniştri concediaţi nu li s-a alăturat şi ministrul Agriculturii, domnul Achim Irimescu, cel a cărui inactivitate a provocat succesul unei moţiuni simple. Ignorată astăzi, în cel mai bizar mod, de premier, deşi în trecut au existat semnale că dl. Cioloş are nemulţumiri serioase legate de activitatea respectivului ministru. Absenţa de pe lista celor care pleacă a d-lui Acim Irimescu ridică serioase semne de întrebare legate de seriozitatea evaluărilor la care ar fi fost supuşi miniştrii din echipa condusă de dl. Dacian Cioloş.

Doar lunile ce vin vor dovedi dacă înlocuitorii celor patru demnitari eliminaţi din echipă – domnul Adrian Curaj de la Educaţie numărându-se şi dumnealui printre ei, ocupând chiar un loc de frunte la categoria „fapte dubioase”-  vor izbuti să repare ce au stricat cei ce trebuiau mai de multă vreme concediaţi. Cum, teoretic, noii numiţi nu au la dispoziţie un mandat mai lung de patru sau cinci luni, nu cred că ar trebui să sperăm mai mult decât că ei îşi vor exercita misiunea de administratori eficienţi şi pricepuţi ai unor afaceri şi probleme curente.

Probleme care, dacă iau în calcul doar domeniul Educaţiei ce îmi este cel mai familiar, nu se arată nici puţine şi nici minore, misiunea d-lui prof. univ. dr Mircea Dumitru arătându-se de la început una dintre cele mai dificile. Având în vedere haosul lăsat în urmă de indecizia devenită regulă de conduită din vremea eşuatului mandat al d-lui Adrian Curaj. Un alt personaj ce trebuia înlocuit încă din primăvară. Dacă nu cumva chiar mai devreme. Atunci când a devenit subiect de controversă publică, dacă nu cumva chiar de scandal, prezenţa domniei-sale într-o inventată pseudo- academie subvenţionată de Stat şi printre ai cărei membri se numără destui indivizi cu doctorate despre care se crede că nu ar fi fost dobândite în chiar cel mai cinstit mod cu putinţă.

Dl. Dumitru este recomandat pentru noul post de succesul din timpul primului său mandat de rector al Universităţii din Bucureşti, dar, mai cu seamă, de intransigenţa şi rectitudinea morală exemplare demonstrate în îndelungaţii şi dificilii ani ai scandalului iscat de neruşinatul plagiat comis de fostul prim-ministru şi preşedinte al PSD, dl. Victor Ponta. Ani în care dl. Mircea Dumitru a avut de înfruntat nenumăratele acţiuni de intimidare, dar şi nedreptele umilinţe ce au venit din partea oficialilor din Ministerul controlat de PSD.  Iată că acum d-lui Mircea Dumitru îi va reveni  misiunea de a-şi pune semnătura pe ordinul prin care, în fine, îi va fi retras titlul de doctor unui mega-plagiator.

Atâta doar că dl. Mircea Dumitru va trebui să facă acest lucru în condiţiile în care mari bănuieli de furt intelectual asemănător planează chiar asupra unuia dintre viitorii săi colegi săi de Cabinet. Un om care precum dl. Achim Irimescu, pare  de neclintit. Îl am în vedere pe ministrul de Interne, poliţistul Petre Tobă.

Situaţia inconfortabilă în care se va afla dl. Dumitru, odată confirmat în postul de ministru, este, din păcate, simptomatică pentru condiţia morală amestecată a guvernului.

Condiţie pe care remanierea anunţată marţi seara de domnul prim-ministru Dacian Cioloş este departe de a fi ameliorat-o.