Mihaela Toader - Deşi s-a vorbit mult în presa occidentală despre evenimentul nefericit care a afectat Libanul, aţi putea să ne spuneţi dacă la această oră se ştie dacă a fost o neglijenţă sau un posibil atac terorist?                                                    

Anca Cheaito - În ziua de 4 august 2020, la ora 18h00, Beirutul a fost devastat de o explozie gigantică care a avut loc într-un depozit din port care adăpostea 2.750 de tone de nitrat de amoniu. O putem numi marţea neagră. Libanul are în istoria lui „sâmbăta neagră” după care a urmat un război civil care a durat 15 ani. Însă imaginile, care sunt acum, sunt mult mai devastatoare decât imaginile războiului. Totul s-a petrecut în scurt timp, cu o intensitate extraordinară. Suflul exploziei şi detonaţia cvasi telurică au zguduit tot Libanul şi Cipru. Portul, partea de Nord-Est a capitalei, cartiere limitrofe, pe o rază de aproximativ de 8 km se află sub dărâmături. Imaginile sunt apocaliptice, pierderile enorme. Cu adevărat, o catastrofă survenită în urma unei neglijenţe. S-au speculat multe scenarii, dar până la urmă nu este vorba de un atac. Este vorba despre un depozit care timp de şase ani a adăpostit această mare cantitate de nitrat de amoniu fără măsuri de protecţie corespunzătoare.

Foto, Arhivă - Anca Cheaito, august, 2020


Mihaela Toader – Ştiţi despre provenienţa vasului ancorat în portul Beirut? Din câte s-a aflat, vasul era georgian, sub pavilion moldovenesc? De când era acolo, vasul şi de ce?                                                                                         

Anca Cheaito – Vasul era sub pavilion moldovenesc, venea din Georgia şi se îndrepta spre Mozambic. A avut probleme tehnice, a ancorat la Beirut. Între timp, Mozambicul a refuzat încărcătura de nitrat de amoniu. Marfa s-a descărcat la Beirut. Dar în momentul exploziei vasul nu era la Beirut, este vorba despre o poveste consumată de aproape şase ani.  Statul libanez a deschis acum o anchetă care, cred că va scoate la lumină mai multe lucruri şi vor fi chemaţi în faţa instanţei toate persoanele responsabile. Deja, actualul şef al portului şi predecesorul său au fost reţinuţi pentru anchetă.

Foto - Arhivă, Anca Cheaito, august 2020

Mihaela Toader Ce pagube materiale se estimează la această oră? Dar mai ales victime omeneşti? Printe victime, se află şi români?

Anca Cheaito –  Vorbim de o catastrofă umanitară şi economică. Sunt, până în prezent, declaraţi 150 de morţi, peste 5000 de răniţi, zeci de dispăruţi, nici până acum nu se ştie nimic de soarta lor, 300.000 de oameni rămaşi fără acoperiş. Pagubele economice sunt estimate în jur de 25 de miliarde de dolari.

Portul trebuie construit din nou, sute de imobile sunt avariate, dărâmate. Singurul siloz al ţării, unde se află rezerva de grâu se afla în port, a fost distrus. Cel mai mare depozit de medicamente de asemenea a fost distrus. Monumente istorice, şcoli, spitale, au fost distruse parţial sau complet. În Beirutul mare, care cuprinde şi cartierele limitrofe de la periferie, trăiesc aproape 750 de români. Din fericire nu a fost nimeni afectat în mod major, vorbim de răniţi sau pierderi de vieţi omeneşti. Bineînţeles, toată lumea a avut câteva pagube materiale dar sunt considerate minore în faţa acestei catastrofe.

Foto - Arhivă, Anca Cheaito, august 2020

Mihaela Toader Cum arată, la ora actuală, oraşul Beirut? Cum s-a implicat Ambasada României la Beirut?

Anca Cheaito – Beirutul este la ora actuală în genunchi. Jumătate dintr-un oraş cosmopolit, plin de viaţă şi energie, transformat în cenuşă.   Ambasada României din Liban s-a implicat din primul moment, a fost creată o celulă de urgenţă cu un număr de telefon disponibil 24 din 24 de ore. Ambasada a luat imediat legătura cu oficialităţile libaneze pentru a fi imediat anunţată în cazul când au cunoştinţă de o persoană de naţionalitate română rănită sau decedată. Până în prezent, nimeni nu a avut o problemă majoră care să solicite intervenţia Ambasadei. Cu această ocazie, mulţumim întregii echipei  ambasadei pentru sprijin şi implicare,  o echipă cu oameni deosebiţi, de suflet, mereu alături de comunitatea noastră.

Foto, Arhivă - Anca Cheaito, august, 2020

Mihaela Toader –  Libanul a primit ajutoare sau intervenţii umanitare internaţionale? Care au fost acele state?

Anca Cheaito – Foarte multe state s-au implicat în a trimite ajutoare. Qatar, Egipt, Irak, Franţa, Turcia, Arabia Saudită, Kuwit şi chiar astăzi dimineaţă am aflat că România trimite 8 tone de echipament medical. Iar din partea Ministerului Mediului un membru al echipei de protecţie civilă europeană aflat deja în zona afectată de explozie sprijină autorităţile în coordonarea forţelor de intervenţie şi asistenţă internaţională.

Mihaela Toader – Ştiu că preşedintele Franţei, Emanuel Macron a vizitat, de curând, Libanul. Cum au fost primite declaraţiile sale? Ce aşteptări avea poporul libanez de la Preşedintele Macron?

Foto, Arhivă - Anca Cheaito, august, 2020

Anca Cheaito – De aproape o sută de ani, Franţa este implicată în viaţa politică, economică şi culturală a Libanului. Tot timpul a fost considerată sprijinul Libanului. Nu uitaţi, Libanul este singura ţară francofonă din regiune. Preşedintele Macron a promis sprijinul şi implicarea Franţei în reconstrucţia ţării, dar în acelaşi timp a subliniat necesitatea unor schimbări majore în cadrul conducerii libaneze. La iniţiativa preşedintelui Macron, duminică, 9 august s-a organizat la Paris o conferinţă dedicată Libanului şi situaţiei delicate în care se află. Nu uitaţi, Libanul din octombrie 2019 se află într-o situaţie economică fără precedent, lipsa dolarului pe piaţa libaneză, devalorizarea monedei naţionale, creşterea preţurilor, creşterea şomajului, sărăcia care a atins aproape jumătate din populaţie. Iar această explozie devastatoare ne arată un tablou extrem de dureros şi în acelaşi timp dificil de rezolvat în scurt timp şi din cauza situaţiai geopolitice din regiune.

Foto, Arhivă - Anca Cheaito, august, 2020

Mihaela Toader – Ce perspective sunt pentru viitorul statului libanez, lovit puternic de această explozie?

Anca Cheaito – Libanul are o istorie foarte zbuciumată, poporul libanez a trecut prin multe încercări dureroase. Dar este un popor care iubeşte viaţa, care are speranţe şi încredere. Libanul este precum pasărea Phoenix, pasărea mitică care renaşte din din propria-i cenuşă, învăluită în mister din cauza destinului său exceptional, imagine simbolică a renaşterii.

Mihaela Toader –  Vă mulţumesc mult pentru amabilitatea Dumneavoastră! Cu încrederea că va fi bine pentru poporul libanez, greu încercat în aceste zile!