Într-o Românie modernă şi adaptată nevoilor cetăţenilor săi, liberalizarea regimului de transport ar trebui să reprezinte o normalitate, luând drept exemplu de bună practică celelalte ţări europene, unde acest gen de servicii de tip ridesharing reprezintă o alternativă de mişcare şi de relaxare a traficului din oraşe.

Singurii care au de pierdut în urma acestui război rece dintre companiile de taxi şi companiile de ridesharing, suntem noi, consumatorii acestor servicii. Sunt un om cu viziuni liberale şi cred cu tărie în liberalizarea economică şi dreptul fiecărui cetăţean de a alege un serviciu în funcţie de necesităţile sale, însă nu am cum să nu observ cum „mafia“ taximetriştilor are rădăcini mult mai serioase decât ne-am fi aşteptat. Zilele trecute, Consiliul Concurenţei a derulat o campanie de investigaţii în acest domeniu, finalizându-se cu numeroase sancţiuni.

Din punctul meu de vedere, acest demers, deşi unul benefic, constituie doar o picătură într-un ocean de nereguli. Este suficient să ne îndreptăm atenţia puţin spre Bucureşti, unde licenţele de taxi au fost oferite preferenţial de autorităţile locale. Companiile din judeţul Ilfov îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti ilegal, în condiţiile în care în localităţile conduse de PSD s-au acordat sute de licenţe, deşi acestea sunt atribuite direct proporţional cu numărul locuitorilor, astfel extinzându-şi activitea din oraşul Voluntari, spre exemplu, în Capitală.

Preşedintele COTAR, deranjat vizibil de acţiunile Autorităţii, a cerut demiterea Preşedintelui Consiliului, uitând însă să precizeze cum patronii de taxiuri influenţează tarifele preferenţial, cum fac abuz de colaboratorii acestora prin taxe de dispecerat, fiecare şofer de taxi fiind obligat să achite în jur de 200 de lei pe lună dispeceratelor, sau cum tranzacţionează licenţele de taxiuri pe OLX, unde preţul unei astfel de licenţe poate ajunge până la 20.000 de euro. Îl invit să ne explice public toate acestea.

Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara sunt oraşe universitare, cu o mobilitate crescută a numărului de locuitori şi totuşi aceste aspecte nu sunt luate în calcul, deşi cererea este mare pentru acest tip de transport, fie că vorbim de ridesharing sau de taxi.

Nereguli precum siguranţa maşinilor care funcţionează în regim de taxi, adevărate bombe pe roţi, majoritatea autovehiculelor au peste 200.000 de km la bord şi însumează condiţii minime de norme de funcţionare, neluând în calcul faptul că sunt extrem de murdare şi conferă consumatorilor un disconfort major sau şoferi ce au cazier şi o lipsă de conduită (aleg curse preferenţiale, te obligă la şpagă, fumează în interiorul maşinii sau poartă discuţii telefonice alarmant de zgomotoase în timpul curselor) reprezintă doar o parte din experienţele unui cetăţean care alege acest tip de serviciu.

Reglementarea serviciilor de ridesharing reprezintă, astfel, singura alternativă corectă într-o piaţă ale cărei nevoi sunt într-o continuă mişcare. Astfel, putem să oferim consumatorilor posibilitatea de a alege.