„Registru naţional“ al prădătorilor sexuali - propunere pentru supravegherea pedofililor şi violatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România se petrec zilnic cinci violuri, iar la fiecare patru zile un copil este agresat sexual. Este motivul pentru care peste 100 de parlamentari pregătesc un proiect de lege, prin care pedofilii, violatorii şi hărţuitorii să fie incluşi într-un „registru naţional“.

Proliferarea agresiunilor sexuale i-a pus în alertă pe parlamentari, deopotrivă ai Puterii şi ai Opoziţiei.  Nu mai puţin de 109 senatori şi deputaţi de la PNL, PSD, USR, PMP, UDMR şi ALDE şi-au dat mâna pentru a promova un proiect de lege comun, care prevede înfiinţarea unui „registru naţional“ al prădătorilor sexuali.

Baza de date se va numi „Registrul automatizat naţional cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale, de hărţuire sau asupra minorilor“.

Unul dintre semnatarii iniţiativei legislative, deputatul PNL Daniel Fenechiu, a explicat, pentru „Adevărul“, de ce e necesar registrul pedofililor şi violatorilor.

„În România nu există o evidenţă a persoanelor care comit infracţiuni de natură sexuală. La un moment dat, odată cu trecerea timpului, acestor indivizi li se şterge cazierul. Iniţiativa are rolul de a proteja societatea. Fără îndoială, orice om sănătos la cap şi progresist merge pe ideea că infracţiunile sexuale trebuie pedepsite drastic şi orice măsură în sensul ăsta este salutară. Singura critică a proiectului porneşte de la împrejurarea că, într-o oarecare măsură, anihilează ideea de reabilitare. Adică, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, menţionarea în baza de date va genera nişte presiuni, care îi vor urmări toată viaţa“, spune Daniel Fenechiu.

Ce va conţine registrul

Concret, în acest registru, care ar urma să fie gestionat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), vor fi înscrise datele personale ale autorilor faptelor, dar şi o serie de date judiciare, precum cuantumul pedepsei sau al sancţiunii aplicate, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, restul de pedeapsă rămas de executat etc.

Registrul va contabiliza toate faptele penale de natură sexuală, indiferent de gravitatea lor: de la gesturi obscene şi acte de hărţuire sexuală, până la fapte de viol, pedofilie, pornografie infantilă sau incest. Tot aici vor fi consemnate  şi faptele de trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerşetoriei şi prostituţie infantilă.

La datele din acest registru nu vor avea acces decât poliţiştii, iar baza de date va fi separată de cazierul judiciar.

Prevederi contradictorii

Proiectul are şi prevederi contradictorii, de natură să lezeze drepturile persoanelor, precum obligaţia celor înscrişi în registru de a anunţa poliţia înainte de a-şi schimba domiciliul sau înainte de efectuarea unei deplasări în afara localităţii de domiciliu mai lungi de 15 zile.

Iniţiatorii asigură însă că proiectul va fi „periat“ în Comisia Juridică, tocmai pentru a elimina sau corecta prevederile care contravin legislaţiei.

„Sunt convins că proiectul va fi periat în Comisia Juridică, pentru a nu încălca drepturi fundamentale. Nu va pleca de la Senat în forma asta. Vor fi depuse mai multe amendamente, fiecare are o viziune asupra legii“, a explicat Daniel Fenechiu.

Scop preventiv, nu punitiv

Iniţiatorii legii îşi justifică demersul prin valul de violenţe sexuale şi necesitatea de măsuri suplimentare pentru a preveni recidiva.

„Pe fundalul violenţei sexuale împotriva femeilor şi copiilor, considerăm necesare luarea unor măsuri suplimentare pentru a preveni recidiva în cazul inculpaţilor care au comis infracţiuni sau contravenţii de natură sexuală. Dezideratul acesta este justificat parţial de pericolul social, dar şi de necesitatea existenţei unui instrument preventiv pentru a ne asigura că unele infracţiuni de natură sexuală nu se repetă şi pentru a face identificarea persoanelor ce se fac vinovate de aceste acte mai uşoară“, se arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii legii asigură că scopul întocmirii acestei baze de date nu este unul punitic, ci preventiv.

„Scopul nu este unul punitiv, ci preventiv şi de ordine publică. Registrul ar ajuta şi la coordonarea cu registre similare la nivel european, pentru a preveni fapte comise de cătăţeni europeni aflaţi în evidenţa altor state, dar şi pentru a preveni fapte comise de cetăţeni români alte state membre“, potrivit documentului.

Parlamentarii precizează şi de unde s-au inspirat atunci când au pus proiectul pe hârtie: „Registrul cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale reprezintă o soluţie similară cu cea oferită de mai multe state europene, precum Austria, Malta, Regatul Unit, Franţa, precum şi a mai multor land-uri germane. Soluţia propusă e similară cu cea pe modelul francez, anume un registru securizat, fără acces public, pentru uzul autorităţilor, în vederea prevenirii unor fapte cu caracter sexual sau conex, ce pot afecta integritatea psihică a persoanelor sau dezvoltarea în cazul minorilor”.

Prădătorii sexuali din SUA, „vedete“ pe internet

Alte state au mers chiar mai departe şi, pe lângă includerea prădătorilor sexuali într-o bază de date, aceasta este publică şi poate fi consultată de către oricine, pe internet.

Încă din 1996, autorităţile din SUA au pus la punct o bază de date la nivel naţional care include zeci de mii de condamnaţi pentru infracţiuni sexuale, cu nume, fotografii, adrese şi cazier. „Naţional Sex Offender Public Registry Website“ este un proiect al Departamentului de Justiţie din cadrul Guvernului SUA, împărţit pe state, unde apar datele personale ale prădătorilor sexuali. Astfel, fiecare cetăţean poate afla dacă pe strada lui locuieşte un pedofil sau un violator, pentru a putea să-şi ia măsurile de protecţie. Acest instrument este atât de popular încât a ajuns să influenţeze chiar şi... piaţa imobiliară. Astfel, în zonele „fără pedofili“, preţurile locuinţelor sunt mai mari decât în cele în care locuiesc astfel de indivizi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite