Regele Mihai I, mesaj pentru tinerii protestatari: „Timpul României voastre a început!“

Regele Mihai I, mesaj pentru tinerii protestatari: „Timpul României voastre a început!“

Regele Mihai (foto stânga) FOTO Eduard Enea

Regele Mihai I spune că atunci când a întors ţara de partea Aliaţilor, pentru salvarea statului român, avea doar 22 de ani, aproximativ vârsta pe care o au tinerii care protestează în aceste zile. De asemenea, acesta le-a transmis că timpul României lor a început, precizând că, prin raportarea ei la naţiune, Coroana ocroteşte fiinţa naţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Români, Când am întors ţara de partea Aliaţilor, pentru salvarea existenţei Statului român, aveam 22 de ani. Aceeaşi vârstă o aveau şi cei care se adunau, exact acum 70 de ani, la 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului Regal, pentru a-şi apăra libertatea. Aceeaşi vârstă o au şi cei ce au ieşit în stradă, în aceste zile. Un lucru pe care l-am învăţat în tinereţe a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decât duşmanii. Alt lucru învăţat atunci a fost că în momentele cruciale rămâi singur. Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă. Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un 'mâine'. Ţara îşi redobândeşte, cu fiecare generaţie, privilegiul de a continua să existe", spune Regele Mihai I, potrivit Mediafax,  într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Sfinţilor Mihail şi Gavriil, prin intermediul biroului său de presă.

Totodată, Regele Mihai I spune că „a avea legi bune este un lucru însemnat“ şi „a-i face pe oameni să le respecte este încă mai valoros“.

„Coroana rămâne fântâna mândriei, a încrederii şi a iubirii“

Regele a mai anunţat că „bunul mers al instituţiilor Statului este condiţia libertăţii şi statorniciei noastre“. „Instituţiile nu pot funcţiona fără respectul legii, fără competenţă şi fără etică. Dar, după cum aţi constatat recent voi înşivă, legislaţia cea mai avansată şi atitudinea civică nu sunt, din păcate, suficiente pentru a obţine şi garanta o viaţă instituţională solidă. Sunt sigur că tânăra generaţie va şti să găsească, în România ei, justa măsură între atitudinea civică şi instituţiile Statului“, a mai precizat acesta.

„Prin unica ei raportare la naţiune, Coroana rămâne fântâna mândriei, a încrederii şi a iubirii. Ea ocroteşte şi întruchipează fiinţa naţională. Ea este o punte de legătură între comunităţi, între credinţe, între cetăţean şi aproapele lui. Coroana Română împlineşte peste câteva luni 150 de ani. Ea a continuat să existe, timp de un secol şi jumătate, în ciuda unor nelegiuri şi greutăţi de neimaginat. Din cei 150 de ani ai Coroanei, aproape 100 i-am trăit personal. Toate acestea mă îndreptăţesc să spun tinerilor noştri: Timpul României voastre a început!“, a mai declarat Regele Mihai I.

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: