Reformarea Poliţiei Române, o demagogie nesfârşită a decizionalilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 30 de ani, la nivel decizional se promite reformarea poliţiei şi a instituţiilor de ordine şi linişte publică! Atât! Fiecare guvernare a minţit că va reforma Poliţia Română astfel încât aceasta să-şi poată îndeplini atribuţiile conform legilor. Lucrurile au mers însă, invers şi în locul reformării şi profesionalizării, instituţia poliţienească  s-a degradat continuu, ba chiar a ajuns un instrument de folosinţă politică!

Evenimentele din ultimele săptămâni, luni, par să fi dat peste cap sistemul de ordine şi linişte publică din România, inclusiv Poliţia Română! Această instituţie vitală este complet depăşită nu doar de situaţia din teren, ci şi de lipsa de reformă, de organizare, de viziune şi de o conducere în toate structurile sale, eficientă, profesionistă şi competentă. La modurile în care acţionează sau nu în faţa provocărilor specifice atribuţiilor ce-i revin, poliţia dovedeşte o lipsă crasă de pregătire, de organizare, de profesionalism şi de preocupare să-şi facă treaba!

Consecinţele publice ale acestor deficienţe din sistemul poliţienesc sunt dezastruoase pentru societate: infracţionalitatea în creştere, criminalitatea, lasă de multe ori morţi nevinovaţi în urma lor! Abuzurile şi incompetenţa, angajările făcute nu se ştie cum în multe cazuri, ne dovedesc că instituţia Poliţiei este una cangrenată de corupţie, care naşte chiar în rândurile ei infractori! Dacă ne uităm chiar la cea mai înaltă instituţie de educaţie poliţienească, academia de resort, constatăm că de-a lungul anilor aici au condus instituţia persoane cu grave probleme de integritate şi legalitate!

De peste 30 de ani, la nivel politic, la nivel decizional se tot vorbeşte de reformarea poliţiei şi a celorlalte instituţii de ordine şi linişte publică! Atât! Fiecare partid politic venit la putere, fiecare guvernare au perorat demagogic, permanent, că vor face, vor drege şi vor reforma Poliţia Română astfel încât aceasta să-şi poată îndeplini atribuţiile şi sarcinile conform legilor.

Lucrurile au mers însă, invers şi în locul reformării şi profesionalizării, instituţia poliţienească  s-a degradat continuu, ba chiar a ajuns un instrument de folosinţă politică! Vedem cu toţii cum numirile la vârful instituţiei se fac după alte criterii decât cele de pregătire, competenţă şi profesionism, cum grupările sindicale sunt manipulate după anumite interese şi cum aceleaşi sindicate îşi propagă liderii vopsiţi în politică!

Pe de altă parte, există şi lupte intestine cu influenţă politică pentru controlul instituţiei poliţiei. Există chiar o interferenţe, colaborări, în multe cazuri, cu grupările de criminalitate infracţionale organizate. Avem exemple publice de înfrăţire a unor poliţişti cu infractorii, doar cine nu vrea nu le vede!

Problemele din sistem sunt grave şi agravante! Toţi politicienii spun că nu se mai poate aşa şi promit ceea ce ştiu sigur că nu vor face niciodată sau cum trebuie, din diverse motive: reformarea din temelii a instituţiei!

La fiecare eveniment grav, urmat de consecinţe pe măsură, opinia publică este din ce în ce mai nemulţumită, revoltată şi pornită împotriva Poliţiei Române! Iar astfel de evenimente grave sunt tot mai dese, tot mai fără rezolvare! Sunt la ordinea zilei!

Mai rău este că în loc să încerce să repare lucrurile, să rezolve problemele din interior, să facă ceva pentru eficientizarea şi profesionalizarea instituţiei, şefii vin cu tot felul de explicaţii absurde, cu justificări nefondate şi îşi etalează public, în media, propria incompetenţă! Niciodată însă nu-şi asumă nici responsabilităţile şi nici greşelile!

Mereu vin cu aceleaşi referiri la insuficienţa fondurilor, a lipsei de efective şi de mijloace din cauza cărora spun că nu-şi pot îndeplini atribuţiile!!! Niciodată nu explică însă, cât de responsabili sunt, cât de bine gestionează bugetele alocate şi cât de eficienţi sunt în activitatea profesională!

Vinovaţi sunt întotdeauna alţii/altele, nu cei care conduc, au funcţii la vârf şi sunt plătiţi nemeritat pentru modul în care conduc! Adică, prost şi incompetent! Obedienţi faţă de politic şi de alte interese!

Pe de altă parte, pe lângă veşnicele demagogii, politicienii momentului la putere, dovedesc aceleaşi reacţii pompieristice după fiecare eveniment cu ecouri negative şi consecinţe grave, minţind cu seninătate opinia publică. Fără ca măsurile declarative să fie vreodată adoptate şi să producă efecte pozitive în activitatea principalei instituţii de ordine şi linişte publică!

Politicienii la putere se perindă, problemele Poliţiei Române se agravează! Nu este o excepţie! La fel se întâmplă şi în alte instituţii importante ale statului, cu influenţe puternice asupra societăţii.

Avem nevoie de o reformă a poliţiei! Dar să vedem mai întâi ce zice, ce proiecte are în acest sens ministrul de interne, ”să vedem care sunt planurile şi unde putem duce!” Despre poliţiştii care au ieşit în stradă să ceară salarii mai mari, după cazul de la Oneşti nu au mai zis nimic!-Acestea sunt dor câteva dintre declaraţiile premierului Florin Câţu, referitoare la ultimele evenimente în care a fost implicată Poliţia Română.

Avem un deficit de 30 000 de oameni în poliţie, după ce au plecat mulţi oameni din sistem în ultimii ani! Voi propune guvernului să facem concursuri pentru angajări în perioada următoare, vom analiza, vom reforma, avem nevoie de profesionişti în poliţie! Vom moderniza poliţia, vom face analize- a afirmat ministrul de interne, Lucian Bode!

Ce-i doare gura să zică orice pe politicienii la putere, oricare ar fi aceştia? Nu-i doare, dar nici nu fac nimic din ce latră că vor face!

Există un deficit de angajări, de profesionişti în Poliţia Română! În ultimii ani, mii de poliţişti au ieşit la pensie, iar în locul lor nu au venit alţii. Avem nevoie de oameni, suntem puţini şi nu facem faţă atribuţiilor ce ne revin!-ţipă, la rândul lor, sindicaliştii din sistemul poliţienesc şi foşti poliţişti ieşiţi la pensie, pe la televiziunile unde sunt chemaţi să-şi dea cu părerea!

Realitatea ne arată însă, că de ani de zile, nu doar bugetele insuficiente şi deficitul de angajări, sunt principalele cauze care au contribuit la gradul de deprofesionalizare, deficienţe şi incompetenţă în poliţie. Cel mai recent caz, cel de la Oneşti, unde mai mulţi angajaţi ai instituţiei, printre care ofiţeri, şefi, specialişti, oameni bine situaţii pe posturi, funcţii de conducere, bine plătiţi, nu au fost în stare să aplaneze un conflict şi să prevină moartea a doi oameni nevinovaţi! Parcă trebuiau să răspundă ca în celebrul banc ”de câţi poliţişti este nevoie să pună un bec?”!

Mai mult, după nefericitul eveniment atât şefii poliţiei, cât şi ministrul politic au ieşit în faţa opiniei publice cu tot felul de justificări absurde şi cu promisiuni deşarte!

Şirul evenimentelor în care Poliţia Română este implicată este nesfârşit şi permanent! Ce ar putea să ne mai uimească după ultimele dovezi de incompetenţă şi abuzuri?

Singura modalitate de a rezolva problemele majore ale poliţiei naţionale ar fi desfiinţarea completă, selectarea şi oprirea puţinilor profesionişti care mai există acum nepensionaţi încă, organizarea sistemului de la zero, pe o temelie solidă şi cu ajutorul unor specialişti adevăraţi din afara ţării!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite