Într-un eseu scris recent despre Centenar, am considerat util să amintesc de buna înţelegere care a domnit între românii ortodocşi şi cei uniţi rugându-se în bisericile ortodoxă şi greco-catolică în care s-au ţinut slujbele duminicale în ziua de 1 decembrie 1918. Antanta româno-română a depăşit buna înţelegere interconfesională. A cuprins toate etniile întregitului stat românesc.

Fiindcă la Alba Iulia se promitea în acel decembrie 1918 "deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc". Se mai făgăduia "egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat". Apoi: "Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic... Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe”...precum şi "desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire; liberă propagandă a tuturor gândurilor omeneşti".

Concordia naţională, interetnică şi interreligioasă avea să deschidă cel mai frumos capitol din istoria României. Şi cel mai demn, liber şi economic benefic. Discordia şi cortegiul de rele iscate profitabil de extremişti, dictatori, terorişti şi tirani interni şi externi aveau să-l închidă.

Nu o singură dată. Mai întâi prin nerespectarea Proclamaţiei de la Alba Iulia şi a Constituţiei din 1923. Apoi, din 1938, prin guvernul Goga-Cuza, dictatura regală, Diktatul de la Viena, Pactul Ribbentrop-Molotov, statul naţional-legionar, blestemul alianţei cu Hitler, participarea la un război catastrofal. Imperfectul consens naţional şi democratic avea să ducă la întoarcerea armelor şi la un prea scurt respiro. Apoi avea să urmeze altă polarizare. Zâzaniile şi diviziunile aveau să prefaţeze o nouă tiranie şi o nouă catastrofă. Comunismul. Consensul naţional anti-ceauşist avea să pună capăt dictaturii, dar regimul Iliescu n-avea să piardă vremea. Avea să agite spectrul moşierilor şi al vânzării de ţară, să declanşeze conflicte sociale între muncitori, pe de o parte, studenţi şi intelectuali, pe de alta, precum şi, prin mineriade, războiul româno-român.

De când se ştie, PCR, devenit PSD, domneşte prin dihonie şi divizări naţionale. Căci a guverna bine ar însemna să dispună de argumente şi soluţii economice sau politice realmente convingătoare. Prin urmare, partidul mizează, când poate, pe silnicii, pe constrângeri şi oprimare. Când nu, pe tertipuri şi conspiraţionism divizator.

O vreme, după consensul naţional care le-a adus românilor integrarea în structurile euro-atlantice n-a prea putut. Apoi a inventat antibăsismul.

Una din cele mai şmechere găselniţe pesediste în termenii principiului latin, roman şi machiavelic ”divide et impera”, în speţă ”dezbină şi domneşte”, e referendumul pentru familia tradiţională. Pentru că în ultimii doi ani românii s-au unit, în marea lor majoritate, în protest anti-cleptocratic, înfuriaţi de acţiunile principalului partid guvernamental, axate aproape integral pe scăparea liderului PSD,  a camarilei şi complicilor săi corupţi de gratii. Scop în care regimul Dragnea s-a arătat dispus să demonteze, laolaltă cu independenţa justiţiei şi codurile penale, şi statul de drept şi democraţia românească. Or, plebiscitul susţinut de acest regim pare a fi despre altceva.

Pare a fi despre valori. Şi anume, despre unele asediate în lumea progresistă, occidentală, în care extinderea nelimitată a unor drepturi marginale a început, treptat, să ameninţe, ori să fie percepute ca ameninţând drepturi fundamentale, ca libertatea de conştiinţă, sau religioasă, ale majorităţii.         

De aici a decurs aparenta legitimitate a unui demers care a convins şi un segment conservator. Unul moderat, sau radical pro-democratic şi anti-pesedist, defel oportunist, defel reacţionar, câtuşi de puţin kremlinofil şi putinist, ori fundamentalist-ortodoxist, al societăţii româneşti.

Unde au dus, prin urmare, confuziile ivite în spaţiul public în mod natural, prin intermediul nefericitelor derapaje occidentale ale progresismului militant şi ale reacţiei populiste la ele, ori ajutate de propaganda putinofilă, care susţine ambele extreme? La redezbinarea românilor uniţi în sentiment democratic şi anti-cleptocratic. Nimic mai util pentru guvernanţi.

Care exultă, asistând la noile sfâşieri interne, româneşti, ce dezbină căsnicii, familii, prietenii, minorităţi, credincioşi, generaţii şi partide întregi. Fiindcă hemoragia rezultată din amplificarea şi înmulţirea rănilor în parte încă sângerânde ale divizărilor provocate de pesedism în ultimele trei decenii adapă şi fortifică tirania, înlesnind o guvernare nu doar, pur şi simplu, anti-democratică, ci frizând demenţa şi construcţia statului poliţienesc, totalitar.

În acest context, pe români i-ar ajuta să stea strâmb şi să judece drept. Ar înţelege răul enorm pe care şi-l fac crezând că scopul impunerii familiei tradiţionale prin participarea la plebiscit ar scuza mijloacele aderării la un proiect pesedisto-putinist aparent benefic. În fapt, viclean.

Căci anexarea democraţilor conservatori şi tradiţionalişti de către cleptocraţi ar perpetua şi adânci divizarea societăţii. Ar livra regimului Dragnea o nesperată, o funestă victorie, care l-ar consolida şi stabiliza prin diversiune, dezbinarea românilor de convingeri diferite şi distragerea atenţiei tuturor de la nefăcutele baronilor roşii. 

Iată de ce am convingerea că apelul la boicotul referendumului de către Dacian Cioloş e, inclusiv pentru românii de dreapta, conservatori, singura atitudine rezonabilă, utilă şi patriotică, aptă să contracareze uriaşa manipulare la care PSD supune, în prezent, societatea românească.

Petre Iancu - Deutsche Welle