Reacţia lui Kovesi la deschiderea celui de-al doilea dosar: „Fabulaţii în scopul denigrării. Adina Florea doreşte doar un dosar mediatic şi nu unul juridic”

Reacţia lui Kovesi la deschiderea celui de-al doilea dosar: „Fabulaţii în scopul denigrării. Adina Florea doreşte doar un dosar mediatic şi nu unul juridic”

Foto EPA EFE

Laura Codruţa Kovesi a respins, într-o declaraţie pentru G4Media, acuzaţiile aduse de procurorii SIIJ în cel de-al doilea dosar penal deschis pe numele său. Fosta şefă DNA caracterizează drept „hilare” acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la represiune nedreaptă .

Ştiri pe aceeaşi temă

Reacţia integrală a lui Kovesi:

În replică la comunicatul de presă al SIIJ, arăt următoarele:

1. Învinuirile descrise în comunicatul de presă sunt fabulaţii întocmite exclusiv în scopul denigrării, chiar atitudinea procurorului de caz, Adina Florea, dovedind că doreşte doar un dosar mediatic şi nu unul juridic, în care să se afle adevărul.

2. Emiterea unor ordine interne în activitatea curentă a procurorului şef DNA este reglementată, ca atare nu poate fi considerată o activitate ilegală. Emiterea unor circulare/ordine constituie o componentă a activităţii manageriale pentru uniformizarea practicilor în cadrul structurii de parchet şi nu constituie acte ilicite. Este absolut hilar să se susţină că emiterea unor ordine interne scrise este o componentă a coordonării unui grup infracţional organizat. Aşa lucrează toate parchetele şi toate instituţiile publice, în general. Aceste circulare au rolul unor îndrumări de natură teoretică, procurorii fiind independenţi în activitatea lor, mai ales atunci când vorbim de administrarea probelor şi de soluţiile emise. Atunci când procurorii audiază martori sunt obligaţi să respecte dispoziţiile Codului de procedură penală şi nu îndrumările teoretice care vizează interpretarea unor dispoziţii legale. Modul în care procurorii au audiat martorii în procesul penal este verificat de către judecători atunci când judecă dosarele. Sancţiunea audierii unor martori cu nerespectarea dispoziţiilor legale are ca efect înlăturarea acestora ca probe din procesul penal.

3. Circulara la care se face referire în comunicatul de presă nu a fost un ordin, ci o sinteză a concluziilor desfăşurate la o şedinţă de lucru internă din DNA, prin care s-a comunicat tuturor procurorilor că a existat o situaţie în care procurorii de caz au audiat un martor cu identitate reală şi apoi şi cu identitate protejată. Prin circulara respectivă am transmis tuturor procurorilor modul în care a fost soluţionată situaţia de către instanţa de judecată. Esenţa sintezei a fost aceea că judecătorul trebuie încunoştinţat de către procuror în cazul în care este vorba de acelaşi martor.

4. Cel mai relevant este faptul că respectiva circulară a fost emisă la câteva luni DUPĂ ce martorii fuseseră audiaţi în acest fel de către Serviciul Teritorial Ploieşti, astfel că este imposibil ca circulara să fi determinat în orice fel un comportament anterior al unor procurori DNA. Circulara a fost emisă în luna octombrie 2016, după ce în cauză fusese finalizat rechizitoriul, iar dosarul trimis în instanţă. Conducerea centrală a DNA a aflat despre modul de audiere când această problemă s-a ridicat în judecata în camera preliminară şi acesta este motivul pentru care s-a discutat într-o şedinţă de lucru situaţia creată. Este aberant să acuzi că şedinţele interne ale DNA în care noi procurorii discutăm organizarea activităţii au constituit activităţi ale unui grup infracţional. Este revoltător şi jignitor pentru DNA şi pentru magistratură în general, astfel de şedinţe având loc în toate parchetele. De altfel, problema a mai fost dezbătută ulterior şi în cadrul altor şedinţe ale DNA şi pentru că nu a existat o opinie unanimă a fost constituit un grup de lucru pentru analizarea practicii judiciare în materie şi formularea unor concluzii.

5. Cu privire la Ordinul nr.38/2016 privind adoptarea unor practici unitare în administrarea probelor audio-video la nivelul DNA, precizez că, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi după adoptarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.51 din 16 februarie 2016 privind interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, a fost necesară uniformizarea practicilor privind această activitate la toate structurile DNA. Această măsură managerială s-a impus pentru că am constatat practici diferite în interiorul DNA. Am avut în vedere şi deciziile instanţelor de judecată pe dispoziţiile legale privind interceptările. Prin ordin intern am constituit un grup de lucru la propunerea Serviciului Tehnic, iar ordinul procurorului-şef DNA a preluat concluziile pe care acest grup de lucru le-a formulat. În principal, ordinul a stabilit modul în care procurorii vor lucra cu Serviciul Tehnic al DNA, circuitul documentelor şi al suporţilor tehnici. Acest ordin s-a impus în principal pentru că Serviciul Tehnic al DNA deservea toate structurile teritoriale. El nu conţine nici o dispoziţie contrară legii, ci stabileşte doar circuitul administrativ al documentelor, lucrărilor şi suporţilor optici în cazul interceptărilor efectuate prin serviciul tehnic al DNA.

6. Cu privire la cea de-a doua acuzaţie, arăt că este vorba de un rechizitoriu cu aviz de legalitate de la un procuror şef de secţie, rechizitoriu care, potrivit legii, nu trebuie avizat şi nici nu a fost avizat de procurorul-şef al DNA. Comunicatul SIIJ face referire la “conduita mea de procuror ierarhic” o acuzaţie neclară şi foarte generală, în condiţiile în care acest caz nu s-a aflat niciodată în coordonarea mea şi nu am avizat de legalitate nici unul din actele din dosar. Legalitatea rechizitoriului a fost confirmată oricum de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în judecata în cameră preliminară. Cazul nu a fost soluţionat definitiv pe fond. 

Aşadar, este absolut hilar să se susţină că, prin această activitate managerială de stabilire a unor reguli administrative, am participat coordonat la comiterea unor fapte penale.

Apreciez ca fiind în totală contradicţie cu normele legale şi, deci, lovite de nulitate, TOATE actele SIIJ efectuate împotriva mea. Toată activitatea s-a derulat cu împiedicarea exercitării drepturilor mele legale. Nu am avut acces la acuzaţiile în detaliu, nefiindu-mi comunicată ordonanţa prin care s-a formulat acuzaţia. Modul în care s-a desfăşurat şi se desfăşoară în acest caz urmărirea penală este o pată pe obrazul justiţiei, căci, în mod evident, SIIJ nu urmăreşte administrarea unor probe valide, în conformitate cu principiul loialităţii, ci crearea unei aparenţe de vinovăţie pentru influenţarea opiniei publice.

Acuzaţiile oficiale ce i se aduc lui Kovesi în al doilea dosar

Procurorii de la Secţia specială de investigare a infracţiunilor din Justiţie au confirmat vineri acuzaţiile pentru care este urmărită penal fosta şefă DNA în cazul procurorilor de la DNA Ploieşti. În acest dosar Kovesi este urmărită penal pentru constituire de grup infracţional organizat în modalitatea coordonării şi complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii.

„Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat în modalitatea coordonării, prev. de art. 367 alin. 1 si 3 Cod penal şi complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal, în ref. la art. 48   alin. 1 Cod penal, rap. la art. 283 alin. 1 Cod penal (cinci infracţiuni — 5 persoane vătămate)”, au transmis vineri procurorii SIIJ.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: