Războiul Rusiei cu Vestul: pentru ca generaţiile viitoare să nu fie silite să-l poarte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
stop war

Interviu cu Armand Goşu: Putin vrea o cât de mică victorie în Donbas ca să-şi conserve teritoriile cucerite din Ucraina, să-şi refacă forţele şi să reia mai târziu ofensiva.

DW: Armand Goşu, Putin s-a folosit de parada militară de Ziua Victoriei, la 9 mai, cum se celebrează ea prin tradiţie la Moscova, spre a acuza Vestul de o plănuită invazie ”în Rusia”, adică în Crimeea şi aiurea, fără să decreteze, concomitent, mobilizarea generală. ”Operaţiunea lui specială” ar fi fost deci inevitabilă ca să înăbuşe în faşă presupusa agresiune. Ce înseamnă toate acestea pentru războiul din Ucraina? Dar pentru Moldova şi Transnistria?

Cred că asistăm la o recalibrare a discursului lui Putin. Din el par să dispară termeni precum denazificare, drogaţi iar accentul este pus, cum corect aţi sesizat, pe inevitabilitatea războiului. Adică, pe faptul că nu exista alternativă la război, că Putin a făcut doar ceea ce trebuia să facă. Iar ce a făcut ar fi fundamental corect.

N-ar trebui să fim miraţi de această atitudine, ea e specifică birocraţiilor comuniste, de tip sovietic, şi zonelor militarizate, cum e cea din care provine şi Putin. E un tip de cultură birocratică larg răspândită. N-aş insista pe explicarea acestui fenomen, pentru că şi la Bucureşti cultura dominantă în guvernul României, ministere, serviciile secrete este, dacă nu aceeaşi, cel puţin una foarte asemănătoare. În care şeful are întotdeauna dreptate, nu există alternativă la ce zic ministrul, preşedintele. Oficialii nu pot greşi niciodată. În astfel de culturi, nu există expertiză autonomă, reală, autentică. Pentru că birocraţia militarizată săracă cultural şi modestă intelectual, dar care flutură doctorate (şi la Moscova, dar şi la Bucureşti), nu acceptă existenţa unor zone necontrolate de către servicii în politica externă, de apărare şi de securitate. Rădăcinile acestei culturi sunt ceva mai vechi decât regimul bolşevic, ducând în Imperiul rus, un stat construit de o birocraţie militarizată, organizată după Tabelul rangurilor şi unde instituţia cea mai importantă este cea a şefului, nacialnik-ului, în limba rusă. E o cultură specifică societăţilor rurale, care n-au apucat să se modernizeze sau care pur şi simplu resping cultura occidentală.

În ce priveşte Moldova şi Transnistria, despre care m-aţi întrebat, discursul lui Putin nu schimbă cu nimic situaţia şi nici nu aduce vreo lumină asupra intenţiilor Moscovei.

image

Armand Goşu, istoric şi profesor la Universitatea Bucureşti

DW: Aţi spus, într-un interviu, că acest conflict se va tranşa pe câmpul de luptă, nu la masa negocierilor. De ce nu diplomatic?

Pentru că Rusia e convinsă că poate câştiga acest război. Şi face tot ce se poate imagina pentru a-l câştiga. Adică, armata rusă face “cleşti”, mai mici şi mai mari, în care să prindă armata ucraineană. Asta se învaţă în academiile militare de la Moscova. După tacticile militare sovietice din cel de-al Doilea Război Mondial. Asta a făcut Rusia în august 2014 la Ilovaisk. Şi a urmat Minsk 1. Asta a făcut la Debalţevo, în februarie 2015 şi a urmat Minsk 2. După ce a eşuat planul mare de îngenunchere a întregii Ucraine, printr-un Blitzkrieg, dar şi planul de încercuire a Kievului şi Harkovului, cele mai importante două oraşe, armata rusă se concentrează în Donbas, unde încearcă să facă acei “cleşti”, adică să înconjoare mari unităţi ucrainene şi să-l oblige pe Zelenski să accepte concesii politice printr-un armistiţiu. Tot ce ar putea obţine Putin este un armistiţiu, nu un Minsk 3, ci un simplu armistiţiu care să-i permită să conserve teritoriile ocupate şi care să-i ofere răgazul să-şi refacă capacitatea militară pentru a relua ofensiva împotriva Ucrainei.

Problema lui Putin este că, după 8 ani de lupte în Donbas, ucrainenii şi-au construit o armată modernă, bine pregătită, o infrastructură de apărare în Doneţk şi Lugansk greu de cucerit. După săptămâni întregi de ofensivă disperată, ruşii abia dacă au avansat câţiva kilometri. Ca să completeze efectivele militare, în Rusia a început o campanie de mobilizare secretă sau să-i spun discretă, care să nu sperie populaţia. Dacă soldaţi au de unde să facă rost, în curând o să constate că nu au arme şi muniţie suficiente. Iar fabricile din industria de armament nu au de unde să facă rost de componente electronice, din cauza sancţiunilor. Aproape cu disperare, Putin forţează o victorie, un “cleşte” cât de mic, în care să prindă câteva sute, poate mii de soldaţi ucraineni, în speranţa că va putea forţa negocierea unui armistiţiu. La rândul lor, ucrainenii sunt într-o cursă contra cronometru cu ruşii, sperând să primească mai repede armamentul american, pentru a-l folosi în operaţiunile din Donbas, unde războiul se poartă cu o intensitate fără precedent. Şi unde pierderile de vieţi şi tehnică de luptă sunt uriaşe.

DW: Dacă războiul se va tranşa, cum afirmaţi şi cum cred şi eu, pe câmpul de luptă, cum va trebui Ucraina să definească victoria ei militară? Ajunge să se recucerească teritoriile ocupate şi anexate?

Preşedintele Ucrainei, dar şi ministrul său de Externe au declarat recent că obiectivul este eliberarea teritoriului de ocupanţii ruşi, adică revenirea la frontierele de drept ale ţării, dinainte de anexarea Crimeii şi de proclamarea republicilor populare separatiste.

La rândul ei, Rusia vrea să anexeze Herson, Melitopol, Mariupol, cât mai mult din Donbas, adică teritoriile controlate de armata rusă. Există teama că, odată ce Rusia va anexa aceste teritorii, în momentul în care contraofensiva ucraineană pentru eliberarea lor se va intensifica, Putin va declara că Rusia este atacată, va decreta mobilizarea generală şi va invoca paragraful din strategia de securitate în care se menţionează că, în faţa ameninţărilor existenţiale, va riposta cu arme nucleare.

DW: Ce anunţă acuzele antioccidentale ale lui Putin pentru raporturile Rusiei cu Vestul? Şi ce ar trebui să mai facă Vestul în replică la ostilitatea Moscovei? Cum s-a comportat Germania până acum? Dar SUA şi Marea Britanie? Dar România şi Moldova?

Acuzaţiile împotriva Occidentului nu fac decât să întărească naraţiunea fundamentală a Kremlinului, potrivit căreia Vestul e vinovat de izbucnirea războiului, că Putin n-a avut altă soluţie, că Rusia este victima unui mare complot al americanilor. De fapt, al anglo-saxonilor… acesta este noul termen la modă la Moscova.

Întrebaţi ce să facă Vestul. Să ajute Ucraina să se poată apăra singură. Adică împrumuturi, armament ofensiv, susţinere morală din partea opiniei publice, susţinere politică. Vestul n-are conştiinţa pericolului rusesc, anul 1814 când soldaţii ruşi au ocupat Parisul e departe, Europa de Vest are memorie scurtă, e cinică şi mercantilă. Europa Centrală şi de Est are un noroc istoric cu lumea anglo-saxonă, cu SUA, Canada şi Marea Britanie. Un rol fundamental joacă însă Polonia, depozitara memoriei istorice a Europei Centrale şi de Est, vreme de secole cea mai importantă putere politico-militară în regiune.

Polonia va fi liderul naţiunilor slave care se vor integra în lumea euro-atlantică în câteva decenii. Va fi un bloc slav format din Ucraina, Belarus (Putin o să-l tragă după el şi pe Lukaşenko), Cehia, Slovacia la care o să se alăture şi balticii. Odată cu aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, flancul estic se va consolida decisiv spre nord, în zona Balticii, continuând procesul început la summit-ul NATO de la Varşovia, din iunie 2016. Acest bloc slav cu 100 de milioane de locuitori va remodela raportul de forţe în tabăra occidentală, influenţa Franţei şi Germaniei scăzând, ele devenind tot mai irelevante în materie de securitate. Polonia şi Ucraina sunt deja şi vor fi pentru mulţi ani de acum încolo principalii aliaţi şi parteneri ai americanilor în Europa. Asta chiar în cazul în care Ucraina nu va deveni membru NATO. De fapt, cu membri precum Ungaria lui Victor Orban, încrederea în capacitatea de răspuns a NATO în faţa ameninţărilor ruseşti o să tot scadă.

Tot estul Europei va fi remodelat de acest război. Deci şi destinul Moldovei se va schimba. Va merge spre UE în siajul Ucrainei, dar nu va avea şanse reale decât după ce va reglementa problema transnistreană. Cu ceva noroc, se va crea un context propice pentru rezolvarea acestui dosar, important e ca Maia Sandu să nu rateze momentul.

Chiar dacă România va încerca un tandem cu Bulgaria, ceea ce nu e deloc sigur, Sofia evită orice asociere cu Bucureştiul - şi pe Schengen, şi pe aderarea la zona euro. România va fi tot mai departe de jocurile importante din regiune, deşi era cel mai bine poziţionată pentru asta. Frustrarea elitei politice şi de securitate de la Bucureşti o să crească, odată cu temerea că va fi măturată la viitoarele alegeri, într-un context similar anului 2004, dominat de Revoluţia portocalie din Ucraina, când Băsescu a câştigat în mod surprinzător alegerile prezidenţiale.

DW: Şi dacă Kremlinul, pentru care adevăratul casus belli a fost aderarea ucrainenilor la valorile occidentale, e, practic, în război cu Vestul, cât se va mai putea evita ciocnirea directă dintre Rusia şi NATO? Cât de mare e pericolul unui duel nuclear? Şi ce forţe mai există în Rusia care să poată să împiedice o escaladare şi să-l debarce pe Vladimir Putin?

Eu cred că Rusia e demult în război cu vestul, doar că din 24 februarie acest război a luat forma unuia convenţional. În ce priveşte capacitatea elitei ruseşti de a împiedica escaladarea, nu-mi fac iluzii. Dar nici nu exclud un scenariu în care Putin este îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat iar un nou lider va încerca să încheie războiul pentru a evita o înfrângere umilitoare şi condiţii de pace care presupun dezarmarea Rusiei şi de-fascizarea acesteia. Şi, în fond, stabilirea unei noi ordini mondiale, stabilită după alte criterii, în care Rusia n-are cum şi de ce să mai fie acceptată ca membru permanent în Consiliul de Securitate. În caz contrar, generaţiile care vin după noi vor avea şi ele războaiele lor cu Rusia şi nu se ştie dacă le vor mai putea câştiga. Un nou Putin poate să apară oricând la Kremlin şi să ameninţe Europa Centrală şi de Est.

Interviu realizat de Petre M. Iancu pentru Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite