Război în Ucraina. CNA: Postul Russia Today nu se mai transmite în spaţiul audiovizual / Avertisment privind modul cum e relatat războiul de la graniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De astăzi propaganda rusă are un post mai puţin FOTO Shutterstock
De astăzi propaganda rusă are un post mai puţin FOTO Shutterstock

Consiliul Naţional al Audiovizualului a anunţat că de luni postul Russia Today, controlat de administraţia de la Kremlin, nu mai poate transmite în România. De asemenea, CNA va fi atentă la modul cum posturile TV vor prezenta războiul din Ucraina.

„Consiliul Naţional al Audiovizualului, în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, informează că în acest moment, la nivel naţional, postul Russia Today nu se mai transmite în spaţiul audiovizual. Menţionăm că prin inspectorii audiovizuali din teritoriu, CNA a demarat controale la distribuitorii de servicii locali pentru a se asigura că niciun post din Federaţia Rusă nu este retransmis pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat al CNA.

„De asemenea, precizăm că CNA va monitoriza, cu celeritate, modul în care sunt reflectate, în cadrul emisiunilor de ştiri şi dezbateri, subiectele referitoare la agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, urmărind informarea corectă a publicului prin verificarea informaţiilor, evitarea celor care pot crea confuzie, precum şi prin respectarea regulilor deontologice care presupun tratarea cu discernământ şi responsabilitate a fiecărui mesaj transmis opiniei publice în legătură cu temele de acest gen”, mai precizează sursa citată.

„Sunt o serie de măsuri pe care autorităţile le-au luat pentru a bloca anumite surse identificate că propagând ştiri false în contextul crizei din Ucraina”, a transmis Cărbunaru, luni, într-o conferinţă de presă. 

Potrivit acestuia, printre canalele media care vor fi interzise în România regăsim: bitinitiators.com, profitsmall.com, income.site, ru.md.sputniknews.com, mo.sputniknews.com, ro.md.sputniknews.com, citestesitu.com, rtnews.com. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite