PSD n-a edificat doar o cleptocraţie. În planul combaterii memoriei conţinând amintirea crimelor totalitare şi nevoia elucidării şi pedepsirii lor, postcomunismul şi-a asigurat supravieţuirea, creând şi o securistocraţie.

Alcătuită din foşti securişti, din legionari trecuţi cu arme şi bagaje din tabăra extremei drepte în cea a extremei stângi, sau invers, din mutanţi comunişti deveniţi fascişti, ca şi din slugile lor, această sinistră reţea vrea să-şi dicteze irevocabil povestea, un fantasmagoric narativ totalitar.

Unilaterala ei răstălmăcire a istoriei e menită să impună disculparea uneia sau alteia din taberele totalitare şi să impună uitarea, confuzia, lichidarea reperelor morale, distrugerea valorilor democratice şi impunitatea criminalilor, obliterând amintirea făptaşilor şi crimelor lor.

Care sunt reinterpretate convenabil şi instrumentalizate astfel încât, din fapte sordide, să devină acte lăudabile de rezistenţă patriotică. Aşa cum sunt stilizate să pară crimele legionare în raport cu o represiune comunistă a anilor 50 care le-a urmat şi, parţial, le-a conţinut. Ori crimele securiste, ceauşiste, ale anilor 80 în raport cu cele de extracţie rusă şi kaghebistă.

Arma principală a securistocraţiei, pe lângă negaţionism şi falsificarea bilanţului regimurilor totalitare, e discreditarea şi intimidarea cercetătorilor serioşi care explorează, onest şi inteligent, rău minatul şi complicatul trecut românesc. Unul cu atât mai opac cu cât în România extremele s-au contopit mai mult decât oriunde. Nu întâmplător, potrivit lui Vladimir Tismăneanu, "Monica Lovinescu a spus-o clar, a fost şi principiul care ne-a ghidat, pe colegii mei şi pe mine, când am scris Raportul Final: Pentru a se decomuniza, România trebuie să se defascizeze. Iar pentru a se defasciza, trebuie să se decomunizeze. A fost prima ţară din fostul bloc sovietic unde fascismul şi comunismul s-au contopit în constructul deopotrivă pervers şi hibrid al stalino-fascismului". Nu ştiu dacă pot fi de acord cu acest verdict. În fond, joncţiunea comunisto-nazistă a avut loc în 1939, sub bagheta liderilor totalitari Hitler, cel cu abnegaţie şi fervoare slujit de legionari, şi Stalin, cel adulat de comunişti. Dar sunt de acord cu recomandarea lui Tismăneanu, care ne cere "să-i lăsam pe istorici să îşi facă meseria". 

Or, aplicarea ei ar fi fatală pentru o securistocraţie care s-a aranjat de mult, moral şi politic, cu hidoşenia joncţiunii dintre comunism şi fascism din interiorul ei. Din unghiul reţelei securistocrate, trebuie decredibilizaţi istoricii care, ca Germina Nagâţ, Mădălin Hodor şi Mihai Demetriade, o pun serios în pericol. Căci aceşti istorici îşi fac meseria excelent. Întrucât sunt riguroşi, incoruptibili şi articulaţi şi înţeleg mizele societăţii româneşti, ei sunt în stare să demonteze convingător tentativele de mitizare şi mistificare a istoriei legiunii şi securismului şi să critice impunitatea criminalilor securişti.

Pentru că s-a arătat, pe drept "şocată" de incomprehensibila achitare la Curtea de Apel Bucureşti a torţionarilor securişti ai lui Gheorghe Babu Ursu, Germina Nagâţ şi G4Media au intrat în colimatorul Liei Savonea. După ce şi-a autodistrus reputaţia ca obsecvioasă slugă a PSD în tentativele regimului dragniot de a contracara anticorupţia, de a strâmba legile justiţiei şi de a replica obraznic îngrijorărilor legitime ale forurilor internaţionale în legătură cu trista soartă a statului de drept românesc, şefa CSM s-a mai distins o dată. Savonea a reclamat G4Media la Inspecţia Judiciară cerându-i în tipic limbaj de lemn să studieze (sic) "riscul de a fi afectat independenţa şi imparţialitatea" judecătorilor CAB.

Ce să fie acest demers? Nu cumva e o servilă tentativă a unei justiţii politizate de securistocraţie de a intimida puţina presă independentă care mai există în România, precum şi istoricii, independenţi şi ei, cărora această presă le mai oferă o platformă de cultivare a memoriei? Nu e o încercare de protejare a criminalilor securişti deghizată în măsură de apărare a independenţei magistraţilor? Nu e un semnal împotriva recuperării, restaurării şi reconstrucţiei îndelung falsificatului adevăr istoric? Atunci nu mi-e clar ce mai înseamnă cuvinte ca adevăr, intimidare, independenţă, servilism şi securism.

Atacuri şi mai contondente la adresa memoriei româneşti şi, mai ales, a celor care încearcă s-o cultive au loc, în paralel, în presă şi în reţelele de socializare. Unde, în scopul perpetuării unor mistificări precum acreditarea unei puternic cosmetizate imagini a legionarilor, disculpaţi ca fiind fost exclusiv victime şi nu şi făptaşii ori complicii unui genocid, iar apoi ai comunismului, se încearcă torpilarea oricărei abordări nuanţate a trecutului securist. De pildă a aşa-numitului fenomen Piteşti.

Abominabila crimă comunistă, ascunsă sub eticheta reeducării, a fost săvârşită între 1949 şi 1951 de torţionari şi asasini stalinişti cu o cruzime rară, dar şi cu ajutor, dacă nu şi pe model legionar. 

În România, nicio crimă totalitară nu pare azi mai aprig disputată şi ideologic controversată decât "fenomenul Piteşti".  Subiectul e şi prilejul unor epice bătălii ale războiului biaxial dus de securistocraţie împotriva memoriei, a presei şi a istoricilor români care-şi fac cinstit meseria.

Acest război nu e un conflict academic, pe care să-l putem ignora liniştiţi. Fiindcă de deznodământul acestei conflagraţii depinde destinul occidental sau asiatic al României. Occidental va fi doar dacă, înţelegându-şi realmente trecutul, românii se vor dezice de revizionism şi negaţionism, de propagandă totalitară şi se vor înclina în faţa victimelor genocidurilor nazist şi stalinist spre a-şi asuma valorile europene. Care includ respectarea democraţiei, a statului de drept, a demnităţii şi libertăţii umane, a drepturilor omului, cele mult dispreţuite şi temeinic desfiinţate de regimurile totalitare.

Petre Iancu - Deutsche Welle