Răspunsul Alianţei Nord-Atlantice la pretenţiile Rusiei: NATO trimite militari în România şi avioane şi nave de luptă în Europa de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pregătirile pentru formarea grupului de luptă NATO în România sunt pe final FOTO U.S. Army/Spc. Nathanael Mercado
Pregătirile pentru formarea grupului de luptă NATO în România sunt pe final FOTO U.S. Army/Spc. Nathanael Mercado

În contextul atitudinii tot mai belicoase a Moscovei în zona Mării Negre, adjunctul Secretarului General al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, dă ca aproape sigură o creştere a prezenţei militare aliate din România, care va avea ca model structurile de luptă existente în Polonia şi în zona Baltică. Este vorba de trimiterea în România a unui grup de luptă format din militari din cel puţin patru ţări aliate.

„Putem să anticipăm o coerenţă a prezenţei NATO în tot flancul estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, şi de aceea prezenţa unor grupuri de luptă, similare cu cele care sunt deja desfăşurate în zona Baltică şi în zona Poloniei, ar putea să reprezinte un reper cu privire la modul în care NATO ar aborda situaţia. Repet, comandanţii noştri militari, autorităţile române, autorităţile ţărilor din flancul estic lucrează, în aceste momente, la detalii şi aceste lucruri vor fi anunţate când vor fi aprobate la nivel aliat şi la nivel bilateral, între aliaţii din cadrul NATO”, a spus Geoană. 

Numărul 2 din Alianţă a mai precizat despre cererile venite astăzi de la Moscova, inclusiv retragerea NATO din România, că nici nu se pune problema. „Este treaba NATO unde şi în ce configuraţie, funcţie de nevoile de securitate, ne aşezăm prezenţa militară în ţările NATO. Nu e problema Federaţiei Ruse, aşa cum noi nu spunem Federaţiei Ruse unde să-şi pună, sau să nu-şi pună propriile forţe, pe propriul teritoriu”, a subliniat Mircea Geoană.

Unitate de tipul „multi-domain task forces” 

Generalul-locotenent în rezervă Alexandru Grumaz a explicat pentru „Adevărul” cum va fi dimensionat grupul de luptă Aliat care va ajunge în România şi unde ar putea funcţiona acesta. 

„Dacă avem în vedere modelul folosit de NATO în Polonia, dar şi în Lituania, Letonia şi Estonia, Alianţa va trimite în România o unitate de tipul  «multi-domain task forces», care va cuprinde militari din mai multe arme. Aceasta va fi dimensionată la nivel de batalion şi va fi compusă din aproximativ 1.000 de militari. Cel mai probabil, acest grup de luptă va fi plasat la Mihail Kogălniceanu, unde sunt deja în jur de 1.000 de militari americani, dar nu este exclus ca unitatea să fie trimisă la Craiova, unde funcţionează şi o altă unitate NATO, Brigada Multinaţională Sud-Est. Oricum, acest grup de luptă va funcţiona exact după reţeta celui aflat în Polonia”, a precizat generalul Alexandru Grumaz. 

Cum funcţionează unitatea din Polonia 

Plasat în zona de antrenament Bemowo Piskie, grupul de luptă NATO din Polonia este compus din unităţi din Croaţia, România, Regatul Unit şi Statele Unite, iar militarii sunt rotiţi periodic. 

În prezent, Escadronul 2, Regimentul 2 Cavalerie „Cougars” al US Army dă grosul militarilor. Ei sunt dotaţi cu deja celebrele vehicule de infanterie Stryker.  Apoi, militarii britanici de elită din „Light Dragons” formează unitatea principală de cercetare şi recunoaştere a grupului de luptă. Ei sunt antrenaţi să adune informaţii foarte rapid şi sunt dotaţi cu vehicule Jackals care au fost special concepute pentru misiuni de recunoaştere înaintată, asalt rapid şi sprijin cu foc. Din unitatea NATO mai fac parte şi un grup de luptă croat dotat cu lansatoare de rachete de tip „Multiple Launch Rocket System”, dar şi o baterie de obuziere M777 care este operată de artilerişti americani. În fine, capacitatea de apărare antiaeriană  a grupului de luptă este oferită de aproximativ 120 de „Scorpioni albaştri” din Armata Română. 

NATO trimite mai multe avioane şi nave de luptă în Europa de Est 

NATO a anunţat chiar ieri că îşi va suplimenta forţele în Europa de Est şi cu mai multe nave şi avioane de luptă. „În ultimele zile, un număr de Aliaţi au făcut anunţuri cu privire la desfăşurările noastre prezente şi viitoare. Astfel, Danemarca trimite o fregată în Marea Baltică şi urmează să desfăşoare patru avioane de luptă F-16 în Lituania ca formă de sprijin pentru misiunea mai veche a NATO din regiune.

Spania trimite nave care se vor alătura forţelor navale NATO şi ia în considerare desfăşurarea de avioane de luptă în Bulgaria. Pe de altă parte, Franţa şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite trupe sub comandă NATO în România. Ţările de Jos vor trimite două avioane de luptă F-35 în Bulgaria, începând din aprilie, pentru a susţine activitatea de control aerian a NATO din regiune. Statele Unite au transmis, de asemenea, în mod clar, că iau în considerare accentuarea prezenţei militare în partea estică a Alianţei”, se arată în comunicatul transmis de Alianţa Nord-Atlantică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite