G4Media: Raportul GRECO, foarte dur cu guvernarea PSD. Oficialii europeni cer Guvernului să desfiinţeze Secţia specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul statelor împotriva corupţiei (GRECO) a constatat, în timpul sesiunii plenare din iunie, că din cele cinci recomandări formulate în 2017 în urma procedurii de evaluare ad-hoc a României, doar una singura a fost implementată, au potrivit G4media. De asemenea, surse politice au subliniat pentru „Adevărul“ că raportul este unul „dezastruos pentru România“.

„Raportul GRECO este dezastruos pentru România“, au declarat surse politice pentru „Adevărul“. În raportul care ar trebui să apară luni se critica dur modificările legislative privind pensionarea magistraţilor la 20 de ani, răspunderea materială a magistraţilor, modul de promovare in magistratură, dar şi garantarea independenţei procurorilor, potrivit aceloraşi surse. 

De asemenea, potrivit surselor de la Strasbourg, experţii GRECO, organism al Consiliului Europei, se declară foarte îngrijoraţi de activitatea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor comise de magistraţi şi recomandă Guvernului să desfiinţeze această „anomalie a sistemului judiciar” care pune în pericol independenţa justiţiei, conform g4media.ro

Experţii GRECO se tem că secţia specială poate fi folosită în scopuri politice şi critică faptul că Guvernul a scos activitatea secţiei în afara autorităţii procurorului general.

În raport se mai arată că România nu doar că a ignorat total şi a încălcat recomandarea de a desfiinţa secţia specială, ci a întărit-o detaşând poliţişti care, contrar tuturor regulilor, vor ancheta magistraţi. De reamintit că în de-a 78 a sesiune plenară, din decembrie 2017, GRECO a decis declanşarea procedurii prevăzute de regula 34 în ce priveşte România , adică o procedura de evaluare ad hoc, arată g4media.ro.

De notat că potrivit procedurii GRECO, traducerea şi publicarea raportului trebuie autorizate de guvernul statului evaluat, prin urmare depinde de premierul Viorică Dăncilă dacă va face public acest document sau nu. 

Probleme cu publicarea au apărut şi în 2017, când s-a tergiversat publicarea raportului GRECO de ministrul Justiţiei de atunci, Tudorel Toader 

   

Cele 5 recomandări vizează următoarele aspecte: 

1. Impactul modificărilor asupra pensionarilor anticipate şi asupra promovărilor pe criterii de merit şi specializare ;

2. Înfiinţarea şi funcţionarea secţiei speciale

3. Cadrul legal pt asigurarea independentei procurorilor

4. Drepturile, obligaţiile şi incompatibilităţile magistraţilor ;.

5. Răspunderea materială a magistraţilor pt erori judiciare

Din cele cinci recomandări, experţii GRECO notează că doar recomandarea numărul 4 poate fi considerată implementată. Prin decizia CCR 45/2018 s-a stabilit că funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă activitate, cu excepţia celor didactice din învăţământul universitar.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite