Raport UE: 30.000 de jihadişti radicalizaţi în Europa, gata să lovească. Ţinte şi metode de atac previzibile

Raport UE: 30.000 de jihadişti radicalizaţi în Europa, gata să lovească. Ţinte şi metode de atac previzibile

Specialiştii în securitate consideră că teroriştii vor adopta noi metode de atac

Pericolul terorist pare mai mare ca oricând în Europa, arată o serie de documente oficiale. Potrivit unui raport al Comisiei speciale pentru combaterea terorismului din Parlamentul European, care citează datele unor instituţii de specialitate, în acest moment, numai pe teritoriul UE, există în jur de 30.000 de jihadişti radicalizaţi, care pot acţiona în orice moment.

Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, Costin Georgescu, susţine că această cifră nu trebuie deloc considerată exagerată. „În primul rând, avem în Franţa cetăţenii de origine africană care sunt la a doua sau a trei generaţie. Sunt în jur de 5 milioane. Apoi avem peste un milion de imigranţi sosiţi în Germania. Şi într-un caz, şi în celălalt numărul de neadaptaţi este foarte mare, iar pentru radicalizarea lor nu sunt necesare eforturi prea mari. Apoi, Statul Islamic (ISIS) este în agonie şi mulţi luptători au ajuns în Europa sub acoperirea valului migrator. Şi cum ISIS 
şi-a pierdut relevanţa în teritoriile tradiţionale, pentru a nu-şi pierde notorietatea, trebuie să recurgă la atentate. Numai printr-o colaborare strânsă între serviciile secrete europene, aliate sau nu, se poate combate fenomenul terorist”, a conchis fostul director al SRI.

Colaborare cu probleme

Însă conform raportului PE sunt probleme tocmai cu această comunicare dintre serviciile de informaţii europene. „Alertarea altor state membre se dovedeşte a fi uneori insuficientă pentru obiectivul de urmărire a deplasărilor persoanelor care au legătură cu terorismul”, se arată în document. În plus, „schimbul de informaţii între agenţiile UE nu este optim, din cauza utilizării unor mijloace de comunicare securizate diferite”, mai spun oficialii UE.

Relevant în acest sens este cazul serviciilor belgiene de securitate vizavi de atentatele din Paris şi Bruxelles. Reamintim că un poliţist belgian de rând ar fi făcut un raport în care spunea cu precizie milimetrică unde se află Salah Abdeslam, unul dintre orchestratorii celor două atacuri. Omul a dat în afară de adresă chiar şi un număr de înmatriculare al unei maşini. 

Raportul a fost total ignorant şi uitat într-un sertar de serviciile belgiene de securitate. Apoi, serviciile secrete americane au informat din timp că îi au pe fraţii viitori terorişti-sinucigaşi Khalid şi Ibrahim El Bakraoui pe lista de potenţiali terorişti de mai multă vreme. Mai mult, în 2015, înainte de atenate, unul dintre fraţi a fost arestat în Turcia sub suspiciuni de terorism, după care a fost expulzat în Olanda şi, în final, eliberat de belgieni, cu toate că agenţii turci le semnalaseră celor aliaţi, inclusiv belgienilor, că este foarte periculos.

Bombele se pot lua de la piaţă

În plus, propaganda jihaidistă a înflorit puternic. În ciuda eforturilor ofiţerilor specializaţi ai Europol, discursul extremist radicalizat şi violent nu a putut fi total anihilat din mediul virtual. În acest domeniu, rata de eliminare a acestui discurs radical a fost de 89,5 %, Europol constatând, însă, că acesta reîncearcă tot timpul să revină pe alte site-uri.

În fine, s-a constatat că materialul exploziv utilizat în atacuri sângeroase, precum cele de la Paris sau Bruxelles, este triperoxidul de triacetonă (TATP), un exploziv artizanal care rămâne preferatul teroriştilor. „TATP poate fi fabricat destul de uşor utilizând doar câteva substanţe şi că multe fabrici şi instalaţii civile care folosesc aceste substanţe sunt încă accesibile infractorilor, inclusiv teroriştilor”, arată documentul. Drept urmare, responsabilii europeni au convenit asupra unor norme mai stricte privind utilizarea precursorilor de explozivi în întreaga UE.  Astfel, vor exista cei „restricţionaţi”, care nu pot fi utilizaţi de persoane din rândul publicului larg şi cei „reglementaţi”, pentru care tranzacţiile suspecte ar trebui raportate de către operatorii economici, inclusiv pieţele online.

Metode noi de atac

Specialiştii susţin că este de aşteptat ca teroriştii să folosească metode noi de a pune în practică atentatele, cum ar fi dronele „domestice”, care pot fi cumpărate din orice magazin de specialitate. Acestea sunt adaptate şi „accesorizate” cu material exploziv. Metoda a fost deja experimentată în Siria, împotriva militarilor ruşi.  Totuşi aceast tipar nu este de aşteptat să devină  unul de masă pentru că, deşi se găsesc uşor, dronele de o capacitate mai mare, în care se poate încărca un dispozitiv exploziv suficient de mare, sunt destul de costisitoare. Această metoda se va alătura celor “clasice” cum ar fi “lupul singuratic” care atacă mulţimi cu arme albe sau de foc, maşinile folosite ca “berbec” în zonele aglomerate şi atenatele sinucigaşe.

De altfel, utilizarea dronelor de către terorişti a fost recunoscută oficial la sfârşitul anului trecut când cel de-al doilea cel mai mare aeroport al Marii Britanii, Gatwick, din sudul Londrei, a fost, practic,  blocat de persoane neidentificate, care au trimis în zonă astfel de aparate de zbor. S-au efectuat aproximativ 200 de zboruri cu aceste aparate, iar aerogara a fost blocată timp de trei zile. 

Nu a existat un atac în adevăratul sens al cuvântului, dar specialiştii în securitate consideră incidentul foarte grav putând fi catalogat drept o testare a vigilenţei forţelor de ordine britanice. Oricum, impactul a fost unul de calibru: 200.000 de călători au fost afectaţi, iar peste 1.000 de curse de avion nu au putut ateriza sau decola de pe aeroport. 

Spuneam că este prima recunoaştere oficială de folosire a dronelor pentru astfel de atacuri pentru că recent a fost făcut public faptul că un aliat al SUA, care este în clubul select al naţiunilor dotate cu sisteme antiaeriene Patriot, a tras cu o astfel de rachetă, în valoare de 3 milioane de dolari, pentru a doborî o dronă care costă numai 200 de dolari. Anunţul a fost făcut de generalul David Perkins, la simpozionul Global Force, organizat de armata americană.  „Nu ştiu dacă a fost un schimb economic bun”, a adăugat generalul. 

Ce să faceţi în caz de atac terorist

Deşi în România „Sistemul Naţional de Alertă Teroristă” indică stadiul „Precaut”, Serviciul Român de Informaţii a pregătit un ghid practic de protecţie în caz de atac terorist. Astfel, în cazul unui atac cu bombă, specialiştii vă sfătuiesc să vă păstraţi calmul şi să nu fugiţi. Apoi trebuie făcută o evaluare a situaţiei. În primul rând este bine să verificaţi dacă aveţi răni produse de schije. Dacă sunteţi rănit, opriţi hemoragia prin folosirea unor articole de îmbrăcăminte. Este bine să vă acoperiţi căile respiratorii prin utilizarea hainelor. Apoi, dacă aveţi cunoştinţele necesare, acordaţi primul ajutor răniţilor.

Însă în cazul unui atac armat, ofiţerii SRI vă sfătuiesc să fugiţi imediat din zonă. Luaţi numai actele şi telefonul mobil, eventualele bagaje vor îngreuna evacuarea. Nu intraţi în panică, sunaţi la 112 (număr valabil în orice ţară UE) şi relataţi unde vă aflaţi şi despre câţi atacatori este vorba. Împiedicaţi alte persoane să se îndrepte spre zona în care sunt atacatorii.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: