Raport final privind tragedia din Colectiv: substanţele care existau în aer nu au contribuit la declanşarea acestui incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un incendiu a izbucnit pe 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv din Bucureşti FOTO Arhiva Mea/ Facebook
Un incendiu a izbucnit pe 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv din Bucureşti FOTO Arhiva Mea/ Facebook

Raportul final privind tragedia din clubul Colectiv a fost prezentat procurorilor Parchetului General, în acesta fiind stabilită cauza incendiului, dar şi viteza de propagare a flăcărilor. Raportul a fost făcut de specialiştii de la INSEMEX Petroşani, cei de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi chimiştii de la Universitatea Bucureşti.

În urmă cu două săptămâni, procurorii au cerut ca până pe 1 aprilie să fie făcut un raport comun al INSEMEX, al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al chimiştilor de la Universitatea Bucureşti după ce au fost descoperite neconcordanţe între experizele prezentate de fiecare în parte. 

Potrivit raportului prezentat vineri, substanţele care existau în aer nu au contribuit la declanşarea acestui incendiu, arată Digi24.

De asemenea, specialiştii au stabilit că viteza de propagare a flăcărilor a fost de 3,5 metri pe secundă, mai mare decât cea stabilită iniţial de INSEMEX, respectiv 2,3 metri pe secundă.

Cu privire la modul în car ar fi putut fi evitat incendiul, specialiştii arată că artificiile care au fost montate în clubul Colectiv nu au fost montate corect. Mai exact, acestea ar fi trebuit să fie aşezate la cel puţin cinci metri de stâlp.

Mai mult, în raport se arată că acest tip de artificii era pentru uzul în spaţiile deschise.

Experţii au mai arătat că spuma poliuretanică nu era ignifugată, acesta fiind motivul pentru care s-a aprins foarte rapid.

De asemenea, specialiştii au precizat că tragedia ar fi putut fi evitată dacă în club ar fi existat suficiente stingătoare care să fie la îndemâna oamenilor.

Tragedia din Colectiv. Bilanţul a ajuns la 64 de morţi 

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock Goodbye to Gravity. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit.

Parchetul Capitalei a deschis un dosar penal în acest caz care a fost preluat de Parchetul General. Cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin Anastasescu, Costin Mincu şi Paul Gancea - au fost puşi sub control judiciar, asta după ce au fost atât în arest preventiv, cât şi în arest la domiciliu. 

Pe de altă parte, Daniela Ioana Niţă şi Cristian Mihai Niţă, precum şi artificierul Viorel Zaharia sunt şi ei urmăriţi penal.

Cei doi pompieri, George Matei şi Antonina Radu, acuzaţi că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa normelor PSI, sunt şi ei urmăriţi penal. De asemenea, ei au fost deja trimişi în judecată, însă dosarul a fost întors pe masa procurorilor de către magistraţii Curţii Militare de Apel Bucureşti.   

Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone,  a ajuns şi el în atenţia procurorilor anticorupţie, care au deschis un dosar penal pe numele acestuia. Alături de el, alte două funcţionare din cadrul instituţiei sunt vizate de anchetă.

Pe aceeaşi temă:

Raportul Corpului de Control în cazul Colectiv, analizat la Comisia de Sănătate. Părinţii victimelor acuză că se încearcă „ascunderea vinovaţilor”

Operaţiunea „Reparaţi onoarea lui Oprea”. Controlul MAI a reproşat ofiţerilor de la Omoruri verificările făcute în cazul Colectiv

Raed Arafat, după discuţia cu premierul: „Nu sunt fixat de scaun. Dacă mi se spune pleacă, plec”. Cioloş: „Nu mă gândesc la o demitere sau la o numire”

Patronii clubului Colectiv şi ai firmei care a furnizat artificiile au fost plasaţi sub control judiciar

Arafat, despre raportul întocmit de Corpul de Control al premierului: „Cei care ne-au controlat nu sunt medici de urgenţă”. Şeful DSU, chemat la Guvern

Intervenţie haotică în tragedia din Colectiv - concluziile raportului Corpului de control al Guvernului

Şeful Serviciului Omoruri al Capitalei, despre avalanşa de controale dispuse de MAI: „Au controlat nişte nimicuri şi le-au înflorit”

Tragedia din Colectiv. Procurorii cer completarea expertizei din dosar pentru a lămuri anumite neconcordanţe

VIDEO Noi detalii privind tragedia din Colectiv: containerul de la ieşirea din club a funcţionat ca o cameră de gazare - concluziile raportului INSEMEX

CONCLUZII Incendiul din Colectiv a durat doar două minute şi jumătate, timp în care au murit 27 de persoane

Tragedia din Colectiv. Patronii clubului bucureştean, citaţi la Parchetul General

Tragedia din Colectiv. Bilanţul tragic a ajuns la 64 de morţi după ce încă un rănit a murit luni la Spitalul Floreasca

RAPORT ISU a trimis iniţial la Colectiv două echipaje medicale. La al doilea apel, s-a decis să se aştepte ca primele echipaje să ajungă la faţa locului

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite