Răfuiala din Piaţa Constituţiei. 11 bărbaţi arestaţi preventiv şi patru sub control judiciar. Ce acuzaţii le sunt aduse de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Munciipiului Bucureşti au anunţat că 11 persoane sunt arestate preventiv, iar patru sunt sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în dosarul referitor la răfuiala din Piaţa Constituţiei, în urma căruia un om a murit.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în seara zilei de 29.09.2019, în jurul orei 22.00, în urma unor discuţii anterioare dintre doi bărbaţi, în Piaţa Constituţiei, sector 5  s-au întâlnit mai multe persoane, constituite în două grupuri,având asupra lor obiecte contondente, fiecare grup fiind condus de cei care discutaseră anterior. Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (respectiv declaraţii persoane vătămate şi martori, procese-verbale de identificare din fotografii, imagini video şi procese-verbale de vizionare), rezultă că începând cu data de 28.09.2019 cei doi au avut mai multe discuţii, unul dintre ei reprosându-i celuilalt o pretinsă legătură cu propria lui concubină, solicitându-i în acest sens să se întâlnească, pentru a rezolva problema, solicitare formulată şi de apropiaţi ai săi. Deşi iniţial ar fi refuzat întâlnirea, în urma insistenţelor succesive, bărbatul a acceptat întâlnirea, în Piaţa Constituţiei, întâlnire în urma căreia s-a înregistrat conflictul care a condus la decesul bărbatului de 37 de ani”, arată comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi al Poliţiei Capitalei. 

„Conflictul şi violenţele izbucnite, dar şi faptul că una dintre persoanele participante la agresiuni rămăsese prăbuşită pe asfalt, fără a se mai mişca, au provocat panică în rândul persoanelor aflate în zonă.

Astfel, a rezultat o ciocnire violentă şi spontană între mai multe persoanele organizate în cele două grupuri distincte, care s-a desfăşurat în îmbulzeală, numărul ridicat al participanţilor producând o stare de confuzie cu privire la acţiunile fiecăruia dintre aceştia. Concomitent, numărul mare al participanţilor, succesiunea rapidă a agresiunilor şi intervalul scurt de timp în care acestea au avut loc au creat  o îmbulzeală generală, haotică şi o împletire de acţiuni de natură a face extrem de dificil să se stabilească aportul fiecăreia dintre persoanele prinse în încăierare.În urma activităţilor ample desfăşurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea şi vizionarea a înregistrărilor video pe o distanţă  de aproximativ 11 km, au fost identificaţi membrii celor două grupuri, fiind solicitate  mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele acestora”, potrivit sursei citate. 

Prin urmare, în intervalul 04.10.2019 – 18.12.2019, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv un număr de 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 52, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. 

- Omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen., constând în aceea că  în data de 29.09.2019, în jurul orei 22.00, în contextul unei încăierări ce a avut loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, l-au agresat pe bărbatul de 37 de ani, cu intenţia de suprimare a vieţii, aplicându-i mai multe lovituri cu obiecte dure de specificat obiectul în zona capului, dar şi pe întreaga suprafaţă a corpului, provocându-i victimei leziuni care au determinat decesul acesteia;

- Încăierare, prev. de art. 198 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în calitate de membru al unui grup a participat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti la o încăierare cu un alt grup de persoane.Concret, pe fondul încăierării, membrii celor două grupuri     s-au fugărit şi agresat reciproc cu pumnii şi picioarele, dar şi cu obiecte contondente (bâte din lemn, bricege, ţevi din metal).

- Tulburarea ordinii şi liniştii publice, constând în aceea că la data de 29.09.2019, în jurul orei 22.00, în contextul unei încăierări dintre două grupuri de indivizi, a tulburat ordinea şi liniştea publică, prin aceea că a exercitat violenţe împotriva persoanelor din grupul advers, provocând scandal public ce a condus la crearea unei stări de temere, panică şi insecuritate în rândul persoanelor aflate la faţa locului, străine de cele două grupuri.

„Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu 11 bărbaţi în stare de arest preventiv şi 4 sub măsura controlului judiciar”, concluzionează sursa citată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite