Radu Stroe a plecat. Ramona Mănescu tace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stroe a demisionat joi din funcţie FOTO Mediafax
Stroe a demisionat joi din funcţie FOTO Mediafax

Radu Stroe a demisionat din fruntea Ministerului de Interne, după trei zile de presiuni mediatice. Ramona Mănsescu, ministrul Transporturilor, ar trebui şi ea să demisioneze, pentru că instituţia pe care o conduce nu a gestionat situaţia unui accident aviatic, aşa cum legea o cere.

Liberalul Radu Stroe a demisionat din fruntea Internelor, la presiunea partidului şi a opiniei publice. „Am decis să îmi depun demisia în semn de onoare şi pentru apărarea demnităţii pompierilor din IGSU. Ei sunt eroii care alături de poliţişti şi jandarmi salvează vieţi în continuare. Chiar şi în accidentul din Apuseni, ei au salvat cinci vieţi“, a spus Stroe, care a ţinut să amintească încă o dată că nu ministerul pe care l-a condus este principalul vinovat pentru tragedia din Apuseni.

„Ca o ironie, se va demonstra că obligaţiile în alertarea, localizarea şi intervenţia pentru supravieţuire aparţin exclusiv altor instituţii, şi nu Ministerului de Interne. Plecarea mea trebuie să fie un act de normalitate într-o ţară normală”, a mai spus Stroe. Fostul ministru şi-a pus cenuşă în cap pentru declaraţiile scandaloase făcute după accident. „Îmi cer scuze pentru nişte declaraţii care nu au fost răuvoitoare şi celor cărora le-am creat impresia că sunt un om relaxat sau care ţine cu forţa de scaunul de ministru“, a conchis Stroe. Statistic, în urma sa rămân doi morţi şi un răspuns memorabil: „Îmi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului meu tragedia“.

Radu Stroe explică motivele care l-au forţat să demisioneze


PONTA, BLÂND CU STROE

Preşedintele Traian Băsescu a semnat imediat demisia lui Stroe, interimatul la MAI fiind asigurat de vicepremierul Gabriel Oprea, până în jurul datei de 1 februarie, când PNL îi va stabili succesorului Stroe.  Imediat după demisia liberalului, premierul Victor Ponta a prezentat o nouă listă cu vinovaţi, în care nu se regăsea Radu Stroe. „Este din ce în ce mai evident că erorile grave care i-au îndreptat greşit spre supravieţuitori au fost făcute de ROMATSA şi de STS“, a spus Ponta, fără a comenta în niciun fel activitatea lui Stroe.

RAMONA MĂNESCU TACE



Capul lui Stroe a căzut cu greu, însă el nu este singurul vinovat politic. Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, nu a fost demisă, nici nu se gândeşte să demisioneze, deşi legea arată că are o parte însemnată din vină.

Ramona Manescu FOTO Mediafax

„În vederea gestionării situaţiei de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, au competenţe următoarele structuri: a) Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Transporturilor (MT); b) Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul MT“, spune articolul 4 din Hotărârea de Guvern 741 din 2008. Următorul articol al hotărârii explicitează, în trei puncte, competenţele şi atribuţiile Comitetului ministerial: „Determină zona de căutare a aeronavei aflate în pericol, declanşează şi coordonează activitatea de căutare; informează operativ structurile cu atribuţii în coordonarea operaţiunilor de salvare, după identificarea locului producerii accidentului;  transmite solicitările unităţilor deja angajate în operaţiunile de căutare şi/sau salvare pentru asistenţă suplimentară şi/sau de sprijin către celelalte unităţi neimplicate, aflate în zone adiacente zonei de căutare sau locului producerii accidentului“.

Ramona Mănescu nu a organizat niciun Comitet ministerial, deşi toate  măsurile amintite se pliază perfect pe cazul accidentului avitic soldat cu doi morţi. Ramona Mănescu a fost convocată ieri de Victor Ponta, însă a refuzat să spună dacă demisionează. Întrebată de ce a venit la Palatul Victoria, Ramona Mănescu a răspuns scurt: „Cu treabă“

Citeşte şi:

Radu Stroe şi-a dat demisia: Ca o ironie, se va demonstra că obligaţiile accidentului nu au aparţinut MAI Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a demisionat, după ce doi oameni şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din Apuseni. Vicepremierul Gabriel Oprea va asigura interimatul funcţiei, până când liberalii vor desemna un succesor. Cele mai mari şanse le au Cristian David, actualul ministru pentru românii din diaspora, şi George Scutaru, liderul de grup al PNL de la Camera Deputaţilor.

Profil de ministru. Cine sunt potenţialii succesori ai lui Radu Stroe Fostul ministru de Interne, Cristian David, liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, şi deputatul Mihai Stănişoară sunt cele trei nume vehiculate pentru a ocupa fotoliul de ministru de Interne. Ce îi recomandă pe candidaţi pentru a ocupa fotoliul lăsat liber de Radu Stroe?

PNL va propune noul ministrul de la Interne abia peste o săptămână Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Relu Fenechiu, a declarat, pentru „Adevărul”, că propunerea privind înlocuitorul lui Radu Stroe va fi făcută de liberali pe 1 sau pe 2 februarie, la Delegaţia Permanentă a partidului.

   

OPINIE Sebastian Zachmann, editor Politică: Regret că Radu Stroe e ministru în timpul vieţii mele Domnule Radu Stroe, ştiu că nici prin cap nu vă trece să demisionaţi. Totuşi, poate că pentru o secundă, o să vă descoperiţi faţa umană, o să coborâţi printre muritori (aviatori, pădurari, medici etc) şi “o să luaţi în calcul”, cum vă place dumneavostră să spuneţi, să demisionaţi. Să nu fiţi slab! Să nu o faceţi! Ar fi incorect.

Crin Antonescu: Afirmaţiile lui Stroe, exemplu de comunicare catastrofală Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat miercuri că afirmaţiile ministrului Radu Stroe despre accidentul aviatic din urmă cu două zile a fost „un exemplu de comunicare”, specificând faptul că va propune conducerii „măsuri politice radicale”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite