Radu Mazăre rămâne după gratii. Înalta Curte a respins cererea de eliberare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre la ICCJ FOTO Ionuţ Mureşan
Radu Mazăre la ICCJ FOTO Ionuţ Mureşan

Radu Mazăre rămâne după gratii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, ca nefondată, o solicitare de eliberare depusă de fostul primar din Constanţa. El a depus o contestaţie la decizia instanţei ierarhic inferioare prin care i s-a respins o cale extraordinară de atac prin care critica hotărârea care l-a trimis definitiv după gratii în Dosarul Retrocedării Plajelor.

UPDATE 20.07 Înalta Curte a respins ca nefondată cererea lui Mazăre. 

UPDATE 11:45. Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la cererea lui Radu Mazăre care solicită în principal punerea de îndată în libertate, iar în subsidiar predarea către autorităţile din Madagascar pentru reluarea procedurilor de extrădare.

„Aducerea mea în ţară s-a făcut în mare grabă, datorită numelui meu, pentru a fi prezentat înainte de alegeri ca pe un trofeu. Acolo fiind (în Madagascar - n.r. ) s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunţ la prevederile legii malgaşe”, a spus Radu Mazăre în faţa instanţei de judecată.

Avocatul lui Radu Mazăre, Mihai Drăgan, a solicitat Înaltei Curţi eliberarea fostului edil, în lumina adreselor sosite la dosar din Madagascar.

„Solicităm să admiteţi contestaţia, să desfiinţaţi sentinţa penală şi în rejudecare să se constate că există o împiedicare a executării pedepsei. Să constataţi nulitatea măsurii de punere în executare a mandatului. Dispuneţi punerea de îndată în libertate a lui Radu Mazăre şi, în subsidiar, trimiterea lui înapoi în Madagascar pentru o procedură legală şi temeinică.

Reproducem un facsimil din documentul autorităţilor malgaşe, trimis la dosar, în varianta tradusă.

Radu Mazare

UPDATE 10:00: Surse judiciare apropiate procesului au confirmat pentu Adevărul că autorităţile malgaşe au scris negru pe alb în răspunsul trimis în România că Radu Mazăre nu a avut parte de un proces de extrădare în Madagascar şi că sunt de acord să reia procedurile. Tot autorităţile malgaşe cer - spun sursele citate - repatrierea lui Mazăre pentru a avea parte de proces, cu toate fazele lui: fond şi contestaţie. 

UPDATE 09:40: Radu Mazăre s-ar putea întoarce în Madagascar la solicitarea autorităţilor malgaşe, care au recunoscut, într-un răspuns trimis avocaţilor fostului edil - citat de surse apropiate procesului - că fostul edil nu a fost repatriat cu respectarea procedurilor legale.

Mazăre spunea încă de când a ajuns în România că în Madagascar nu a fost adus în faţa unui judecător pentru extrădare, de proceduri ocupându-se doar un procuror. Cu alte cuvinte, Radu Mazăre a fost reţinut şi arestat în vederea extrădării, fără a avea posibilitatea de a-şi exprima acordul sau dezacordul în faţa unui judecător.

Pe data de 10 iunie 2019, avocata Ioana Focşa, cea care îl reprezintă pe fostul edil al Constanţei, a invocat această chestiune prealabilă în timpul procesului în care Radu Mazăre a fost achitat pe fond în dosarul „Henri Coandă”, cel în care este judecat alături de fratele său, Alexandru Mazăre, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

„Radu Mazăre are şi calitatea de extrădat. În această calitate, supun Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dispoziţia referitoare la regula specialităţii. În opinia mea, există un principiu de la care nu ne putem abate, că persoana nu va fi nici urmărită, nici supusă unei restricţii a libertăţii pentru alte fapte anterioare predării. (…) Singurul remediu procesual e disjungerea sau încetarea procesului penal. La art. 74 există o excepţie: statul care a predate consimte (n.r. – judecarea). Deci trebuie emisă adresă către autorităţile din  Madagascar. Nu se poate trece la judecata domnului Mazare.”, a arătat avocata fostului edil al Constanţei.


Mazăre invocă faptul că a fost judecat în lipsă, deşi un mandat de arestare a fost emis pe numele său tocmai pentru că a fugit în Madagascar în timpul procesului. Înalta Curte l-a condamnat definitiv pe fostul edil la 9 ani de închisoare cu executare.

Pe data de 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins, în primă instanţă, ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de fostul primar al Constanţei.

Pe 11 noiembrie, ICCJ a i-a respins fostului edil o contestaţie în anulare, o altă cale extraordinară de atac împotriva aceleiaşi condamnări. După epuizarea tuturor căilor legale de atac prevăzute de legislaţia din România, Radu Mazăre se poate adresa CEDO, aşa cum a şi declarat că va face.

Fostul edil a susţinut tot timpul că procesul retrocedării plajelor din Constanţa a fost unul în care a fost implicat pe nedrept. După condamnare, Mazăre şi-a susţinut în continuare nevinovăţia.

Ce spunea Mazăre despre decizia ICCJ

„Toate considerentele de condamnare a mea sunt clar împotriva jurisprudenţei şi deciziilor CEDO de până acum, dar, sigur, până voi ajunge să fiu judecat acolo voi face puşcărie. Eu consider că nu asta este justiţie. E doar o bătaie de joc!”, a fost prima declaraţie a lui Radu Mazăre după repatrierea din Madagascar.

În data de 8 februarie 2019, Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 9 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

În acelaşi dosar, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani cu executare, aceeaşi pedeapsă primind şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu.

De asemenea, Dragoş Săvulescu, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare, iar notarul Jean Andrei, soţul preşedintei Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a primit 2 ani închisoare cu suspendare. Alte condamnări: Constantin Racu (şeful Direcţiei Administraţie Publică) – 6 ani şi 10 luni închisoare, Daniela Ramona Dospinescu (şefa Direcţiei Patrimoniu) – 7 ani şi 6 luni închisoare, Ion Marica (şeful Direcţiei Tehnic-Investiţii) – 5 ani.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite